sâmbătă, 25 septembrie 2010

Buna Diana

Ma intreb si va intreb si pe voi, ce este bine sa fii: Om? Pisic?
De ce? Vecina mea, pensionara Diana, a construit in spatele blocului o casa pentru pisici. Eu cred ca acel cotet este o oroare si un cuib de microbi, dar ea e mandra; unii o simpatizeaza pentru asta, altii o incurajeaza si sunt destul care o lauda pentru sufletul ei nobil, sensibil, zic ei. Are sapte pisici, cred, iar de curand, una a fatat. Pardon, a nascut alte multe (va cer iertare ca nu le-am numarat!) pisici.
Din pensia ei de casiera la ITB le cumpara apa si mancare. Apa la bidoanele pe care le vand cel de la Mega Image, sa nu care cumva sa credeti ca pisicile Dianei ar putea sa bea apa de la chiuveta sau, Domane fereste, apa de ploaie din baltile care se formeaza intotdeauna dupa ce ploua, ca doar strazile si aleile noastre au fost durate de noi, constructorii din Balcani!
Eu va marturisesc ca nu eram impresionat de inima mare a Dianei, dar de astazi, nu mai stiu ce sa cred!?
Imi faceam gimnastica de dimineata cu geamul deschis, cand am auzit tipete si injuraturi birjeresti jos, in spatele blocului.
Am fugit pe balcon sa vad ce s-a intamplat, cu gandul ca trecea pe acolo un politician care ne fericeste cu prezenta lui la carma tarii si deodata am fost patruns de dragostea nemasurata pentru pisici a Dianei!
O femeie fara casa dormise cu pisicile, iar lucrul acesta a revoltat-o peste masura pe buna noastra Diana. Cum sa doarma un om cu pisicile ei? Nu, nu va ganditi ca a invitat-o pe femeie la ea in apartament sa faca dush si eventual sa doarma acolo cateva zile. Nici vorba! Revoltata, Diana a strigat si a injurat cum n-am auzit-o niciodata, iar cand biata femeie a iesit, a imbrancit-o, apoi a lovit-o repetat cu picioarele, tipand: -- Sa nu te mai prind pe aici, ca te omor, auzi?
Femeia-cersetoare a disparut dupa coltul blocului, eu m-am intors la gimnastica mea, dar n-am mai fost in stare sa o continui. In minte imi rasuna versul acela din filmul de desene animate de pe vremuri: Everybody wants to be a cat!...

sâmbătă, 18 septembrie 2010

O RADIOGRAFIE CULTURALA A OMENIRII

Wang Chuan este o personalitate culturala de prim rang a Chinei de astazi, pictor, profesor, dublat de un romancier remarcabil si de succes. In pictura sa, se remarca predilectia pentru fundalul negru si o eleganta rara a atitudinilor, ceea ce confera o atmosfera nobila, misterioasa si aduce in constiinta privitorului senzatia de vartej negru. Este o alternanta de intuneric si lumina, intr-o decantare personala a universului. Asemenea trasaturi si nuante sunt detectabile si in cartea publicata recent, intitulata Yishu Ditu, Harta artei, si aparuta la Editura pentru literatura si arta Jiangsu. Ce este Harta artei? O lucrare de referinta, ca tot ceea ce creeaza un atist de talie universala ca Wang Chuan. Ne-ar fi mai usor sa o definim prin ceea ce nu este, adica: nu este un ghid turistic si nici nu este o carte de insemnari de calatorie.
Rezultatul este o carte despre arta, scrisa cu arta! O carte care se citeste cu interes si placere, cu castig, indifferent daca te afli in Asia, in Europa sau in Africa.
Autorul nu a intocmit acesta carte prelucrand materiale documentare, el nu a avut pe masa sa de lucru carti de istorie, geografie, lucrari monografice si fise de tara si de locuri, cum indeobste se procedeaza in asemenea cazuri.
Wang Chuan povesteste, explica, mediteaza.
Cartea sa este o suita de pagini eseistice de reala valoare artistica prin ele insele, fara a lua in calcul la ceea ce ele se refera. In felul acesta, Harta artei se constitue ca o meditatie asupra lumii si a izbandei omului prin arta, asupra evolutiei umanitatii prin arta.
Wang Chuan a calatorit in calitate de prozator, de pictor si de om.
In aceasta tripla ipostaza, el a vazut lumea, din Japonia si pana in Portugalia si Egipt, si aproape de la Polul Nord si pana la Polul Sud. A vizitat 6 state asiatice, 9 europene, Turcia, pe care o numeste granita EurAsiei si Egiptul, caruia ii dedica 44 pagini.
In aproape 400 de pagini, el traseaza in cuvinte si imagini fotografice proprii, dupa cum el insusi noteaza in Prefata, o harta a artei in lume, o harta a creatiei artistice a lumii oamenilor. El prezinta cu ochi de artist spiritul locurilor pe unde trece, cladiri, statui, picturi, muzica si literatura, nelipsind nici un gen artistic din perimetrul anuntat. Pretutindeni in carte se intalneste un punct de vedere propriu. Wang Chuan prezinta si analizeaza miracolele pe care el insusi le-a descoperit in tarile pe care le-a vizitat, si ceea ce un calator obisnuit nu vede sau nu intelege.
Sa luam cateva exemple.
Ce vede profesorul Wang Chuan in Istanbul? Temple de cele mai felurite culte, muzee, ziduri purtand in ele amprenta unor civilizatii diferite, cu semnificatia si rolul lor indepartat, mozaicuri, dar si opere de arta si artizanat chineze din antichitate, aflate surprinzator in muzeele locului.
In India, comenteaza cu parcimonie si pregnant arta taierii in piatra, cu exemplificari pe semnificatia si provenienta unor grupuri statuare publice, palate, edificii de cult.
In Romania, careia ii dedica 62 pagini, Wang Chuan se arata atras de cetatile si zidurile stravechi de peste doua mii de ani, de ansamblul de la Sarmizegetusa Regia, mult mai précis in calcularea timpului decat celebrul monument megalithic, identic in constructie, de la Stonehenge, dar nu uita nici cetatile medievale din Deva si Hunedoara. Urmeaza o vizita la Muzeul national de arta, analizeaza doua lucrari de Monet si Rodin, se apleaca atent asupra operei unor Grigorescu, Baba, Brancusi in muzeu si Brancusi la Targu Jiu, introduce muzica populara romaneasca si creatia lui Enescu, pentru a incheia cu reprezentatia piesei Scaunele de Eugen Ionesco.
Exemplele ar putea continua.
In concluzie, o simpla trecere in revista inseamna o imagine palida a cartii Harta artei, fiindca ea instruieste si delecteaza in acelasi timp, este o dizertatie docta pe tema artei, a culturii lumii.

luni, 13 septembrie 2010

I U B I R E A

Peng Zu, Matusalemul Chinei care a trait 888 ani,
socotea ca:
Iubirea este cu totul de Neexplicat,
mai degraba o Boala Molipsitoare care se ia Fara nici o Noima
si dispare de la sine
mai devreme sau mai tarziu,
in acelasi mod.

duminică, 12 septembrie 2010

DIN NOU ZHUANG ZI

Exista o culme a fericirii pe lumea asta?
Exista o cale prin care putem sa ne bucuram de viata?
Daca exista, ce trebuie sa facem si pe ce sa ne bazam?
Ce sa evitam si la ce sa fim atenti?
Ce sa urmam si de ce sa fugim?
Ce sa ne placa si ce sa ne displaca?

Eroii sunt preamariti, dar ei nu si-au putut apara propriile vieti.
Eu nu stiu daca aceasta este sau nu este împlinire.
Daca spunem ca este împlinire,
Totusi ei nu si-au putut apara propriile vieti;
Daca spunem ca este neîmplinire,
Totusi ei au salvat vietile altora.
Iata de ce, se spune:
Când sfatul tau sincer nu este primit,
Retrage-te si
Exista o culme a fericirii pe lumea asta?
Exista o cale prin care putem sa ne bucuram de viata?
Daca exista, ce trebuie sa facem si pe ce sa ne bazam?
Ce sa evitam si la ce sa fim atenti?
Ce sa urmam si de ce sa fugim?
Ce sa ne placa si ce sa ne displaca?

Culmea fericirii
Provine din lipsa fericirii;
Culmea faimei este lipsa oricarei faime.
Este imposibil de hotarât ce este drept si ce este gresit sub Ceruri.
Cu toate acestea, non-actiunea poate împlini si binele si raul.

sâmbătă, 11 septembrie 2010

D A C I A si 3 de ce

Am fost din nou in Muntii Orastiei, unde ne asteapta pe toti, rabdatoare, cele 6 fortarete descoperite pana acum: SarizegetusaRegia, PiatraRosie, Costesti Blidaru si Cetatuie, Capalna, Banita, din 1999 parte a patrimoniului cultural mondial. Abia la 40km de Orastie! Cati dintre noi fac anual un drum al neamului in Muntii Orastiei? Pana se vor descoperi textele stravechi ale dacilor, invataturile lui Zalmoxe (nu textele care circula pe Internet), ne bucura oricand sa rasfoim: Dacia Preistorica a lui Nicolae Densusianu. Aceasta carte ar trebui sa existe in fiecare casa, ea este Biblia noastra, a tuturor celor care credem intr-o viziune tulburatoare a Daciei.
De ce se stiu atat de putine despre daci? Istoricii nostri au fost mai degraba politicieni, au mers pe cai batatorite, au facut mai degraba politica europeana, in loc sa sape sub propriile picioare, pentru ca pamantul intreg al Daciei este plin de marturii, pentru cui ii pasa. A trebuit sa vina un medic roman din New York pentru a fonda o revista: DACIA MAGAZIN, Dr Napoleon Savescu. Slava lui!
De ce nici un nabab al zilei nu investeste in aceasta revista pentru a ajunge una dintre cele mai raspandite si citite reviste din tara? Ma rog Cerului ca vreunul sa nimereasca din greseala pe aceasta pagina!
De ce de generatii lasam mereu generatiilor viitoare cercetarea stiintifica, adevarata, sub pamant si in marile biblioteci care ascund cele mai vechi informatii despre europeni, pentru a se deslusi lucrurile? Mircea Eliade scria ca mitul este istorie adevarata. Cand se va gasi omul care sa desluseasca, sa limpezeasca, sa dreneze si sa ordoneze toate traditiile, legendele, folclorul, pietrele si pesterile, sa sape...?
Se spune ca in Dacia n-a existat amestec de rase. Cuceritorii si migratorii au venit, au stat o vreme si au plecat mai departe, spre vest. Cei ramasi au fost asimilati, de la, sa zicem, legiunile romane ale lui Traian si pana la turci, rusi si alte semintii marunte de azi.
De astazi, eu n-am sa-mi mai spun Roman, ci DAC. Cine urmeaza?

sâmbătă, 4 septembrie 2010

O lucrare necesara

Profesorul universitar Ding Chao, seful catedrei de limba romana si vicedecan in cadrul Universitatii de limbi straine din Beijing, a publicat la Editura Literatura Poporului un tratat de 290 de pagini, format mare, academic, intitulat: O istorie a relatiilor literare chino-romane, Zhong Luo Wenxue Guanxi Shitan.
Domnia sa a lucrat si in diplomatie cativa ani buni, la Ambasada Chinei din Bucuresti, la Consulatul din Constanta. Si este evident ca a impletit armonios activitatea diplomatica, didactica si de cercetare stiintifica. Rodul a multi ani de studiu, fara indoiala o reusita, tratatul are si meritul ca este primul de acest fel.
Profesorul Ding Chao este un bun cunoscator al valorilor literare din cele doua tari si da dovada de o rigoare a clarificarilor si a clasificarii. El intelege exact peisajul dublu pe care il prezinta. Luminate prin scriitura eleganta, prin stapanirea nuantelor pe creatori si pe epoci, editarile de carte din Romania si China, de care se ocupa profesorul Ding Chao, primesc suflu magic, prind viata sub ochii cititorului, pe masura ce inainteaza cu lectura. Analiza se desfasoara prin prizma conceptiei despre timp si evolutie. Comentariile sale sunt relevante. El pune in lumina o estetica a fumosului si utilului si utilizeaza o tehnica literara care influenteaza inlantuirea faptelor si face ca o istorie a aparitiilor editoriale sa se citeasca nu numai cu interes, ci si cu bucurie, cu un adevarat confort intellectual.
Lucrarea este organizata cronologic pe cele doua sectiuni ale ei.
Prima parte, literatura chineza in Romania, impresioneaza prin cercetarea extinsa din antichitate pana in anul 2006, an cu care se incheie investigatia sa. Interesul europenilor pentru Extremul Orient, explica autorul, porneste de la atractia pe care a exersat-o matasea chinezeasca. La noi, Grigore Ureche face primele referiri la China; Miron Costin povesteste ca domnitorul Vasile Lupu a folosit tigle colorate chinezesti la palatul sau din Iasi si asa mai departe.
In secolul 17, Milescu Spatarul este primul roman care merge in China, scrie despre aceasta tara si oamenii ei, iar autorul il analizeaza pe larg pe carturarul roman.
Mai tarziu, revista Junimea prezinta activ China. Titu Maiorescu traduce Zhuang Zi (din germana), cam ceea ce am reprodus si noi in primul nostru blog: Istoria lui Ciuang Song si a sotiei sale Tian Shi, iar Pogor traduce tot din limba germana un poem de neidentificat, zice profesorul Ding, adaptarea sa indepartandu-se prea mult de originalul pe care el nu avea cum sa-l cunoasca, traducand din limba germana:
In loc de Amor, chiar Ura zici in tine ca domneste.
Eu supus voiu fi si astazi la ori ce voint a ta,
Dar in ceasiul despartirii vei cunoaste ca drept este
Sarutarile primate inapoi a mi le da. (Amantul supus)

Aflam ca Slavici era subjugat de cugetarile lui Confucius si a scris despre China, Alecsandri compune Mandarinul si Pastel chinez, Cosbuc - Leii de piatra si Pentru tron etc. In prag de secol, in anul 1906, M.G.Baileanu publica o lucrare meritorie: Incercari asupra civilizatiunei chinezesti, din surse frantuzesti. Vor aparea apoi zeci de carti, mai ales note de drum. Aproape fiecare scriitor roman care viziteaza China se simte obligat, urmandu-l pe G.Calinescu, sa lase posteritatii insemnari mai mult sau mai putin subiective. Eu insumi am publicat Pasi in lumea chineza, 1975, si Viata intima la chinezi, 1992.
In secolul XX, in Romania se traduc cartile mari ale culturii chineze, mai cu seama din franceza in prima jumatate a secolului, in principal din rusa dupa 1950, iar din 1966, odata cu cartea inegalabilei mele profesoare Toni Radian: Duhul crizantemei, o culegere de povestiri, incepe seria traducerilor lucrate direct din limba chineza, de catre sinologi romani.
Perioada 1965 – 1989 pare a fi cu adevarat benefica si este tratata de autor pe lungimea a 50 de pagini. S-a tradus mult, s-au publicat carti de reala valoare culturala. Mie si sotiei mele, Mira Lupeanu (1944 – 2006), ne sunt dedicate 12 pagini, pentru cele trei duzini de traduceri si creatii originale de inspiratie chineza. Citez:
In deceniile 8 si 9 ale secolului trecut, Mira si Constantin Lupeanu s-au lasat absorbiti de literatura chineza si de cartile clasice chineze. Fie ca au citit, au studiat cu migala lucrari originale sau au tradus, rapiditatea si cantitatea sunt impresionante. Din confruntarea prin punerea fata in fata a traducerilor cu textele originare, calitatea este, putem sa afirmam, buna si de inalt nivel. Opera lor, nu numai ca a impulsionat promovarea si cuprinderea, acceptarea literaturii chineze in Romania, dar in acelasi timp a hotarat locul si prestigiul sotilor Lupeanu intre sinologii romani; pagina 127. Eu ii multumesc pentru constatare. Surprinzator este ca exprima calitatea printr-o expresie buddhista, shang cheng, termen care desemneaza Mahayana, Marele vehicol, si care, folosit in afara religiei, vizeaza o implinire suprema. Sa fie oare asa? Cumva, profesorul Ding Chao este prea darnic!
O realizare de exceptie, cu rezonante in poezia noastra moderna o are antologia realizata de poetul Al Stamatiad: Din flautul de jad, 1938.
De asemenea, nu pot fi trecuti uitarii alti mari scriitori romani care au adus intelepciunea Chinei cititorilor nostri, pe linia lansata de Junimea: G.Calinescu (Sun sau Calea neturburata), Lucian Blaga, Mircea Eliade. Marin Sorescu continua seria poetilor inspirati de cultura Chinei si scrie poemul: Conversatie pura c-o litera chinezeasca.
Ar fi multe de scos in evidenta: editii peste editii din Lao Zi si Confucius, traducerea integrala, in doua volume, a cartii fundamentale a culturii chineze, cum este Biblia la crestini: Cartea Schimbarilor etc.
Din sectiunea dedicata culturii Romaniei in China, notam ca, la sfarsitul secolului XiX, mandarini cu misiuni in Europa mentioneaza numele tarii noastre, dar sunt mai ales referiri diplomatice, de politica la zi. Revista lunara proza scurta joaca rolul Junimii. Tinerii scriitori Lu Xun, Mao Dun si altii introduc in China literatura moderna a Europei si, in acest context, traduc si publica pentru prima oara povestiri de Mihail Sadoveanu. In anul 1922 este tradus Eminescu - Rugaciunea unui dac. In voga va fi Panait Istrati, sunt publicate povestiri de I.L.Caragiale, Victor Eftimiu, Al Bratescu Voinesti.
Dupa proclamarea R.P.Chineze, in 1949, sunt tradusi si publicati in limba chineza, practic, toti marii nostri scriitori clasici, moderni si contemporani, prin lucrarile lor reprezentative, intai prin intermediul limbilor engleza si rusa, apoi direct din limba romana, de o armata de romanologi chinezi, mult mai numeroasa decat cea a sinologilor romani.
Cu deosebire, s-au publicat cele mai multe carti de literatura romana in perioadele: 1955 – 1959, 1980 – 1984, 1985 – 1989.
La fel ca in Romania cand este vorba de receptarea cartii chineze, de pela sfarsitul secolului XX, publicul chinez cere mai putin literatura romana, dar ea nu lipseste; printre cei publicati in anii din urma ar fi Marin Sorescu si Mircea Nedelciu etc.
Poate ca mediul cultural din ambele tari ar trebui sa priveasca inapoi, sa observe ce a scapat, care autor sau opera artistica de valoare nu a fost inca tradusa si publicata. Pentru ca, de ce traducem, daca nu sa imbogatim cultura nationala?
Oricum, O istorie a relatiilor literare chino-romane de Ding Chao se cuvine tradusa si publicata in Romania.

joi, 2 septembrie 2010

Primesc cu intarziere

 
Primesc cu intarziere doua carti scrise de doi universitari chinezi de mare tinuta, una tiparita la Nanjing si cealalta la Beijing, ambele despre Romania.
Glasul ciocarliei, Yunque Zhi Sheng, de Profesorul universitar Wang Chuan, pictor si prozator, cu o prefata a semnatului, de 2 pagini, scrisa in anul 2008: O caramida trainica a prieteniei (si acum imi dau seama cum caramida, material de constructie poate prea obisnuit, pare atat de neinsemnata la inceputul unei carti remarcabile despre prietenie si cultura).
Glasul ciocarliei cuprinde 39 de eseuri publicate mai intai in revistele de cultura din Shanghai si Beijing, dupa doua vizite ale autorului in tara noastra, la Tabara internationala de creatie de la Tescani si apoi ca invitat al Institutului Cultural Roman, cu expozitii de pictura la Bucuresti si Deva. De ce Deva? Fiindca autorul este indragostit de istoria straveche a Romaniei, s-a vrut aproape de Sarmizegetusa.
In Cuvantul de incheiere, autorul scrie:  
Eu n-am vrut ca aceasta carte sa fie o busola sau un jurnal de calatorie, ci am intentionat sa prezint marea cultura a Romaniei…
Meditatii pe marginea istoriei, convorbiri cu oameni de cultura romani, apoi pagini dedicate Muzeului de arta din Bucuresti, pagini pe marginea unor lucrari semnate de Nicolae Grigorescu, Thodor Aman, Ion Andreescu, Nicolae Tonitza, Constantin Brancusi, Corneliu Baba.
Jumatate din carte este dedicata vietii si operei batranului secolului, cum il defineste el metaforic pe Baba, pornind de la faptul de viata ca pictorul roman a traversat tot secolul XX,  incepand cu anul nasterii sale la Craiova,  1906…
L-am cunoscut pe Wang Chuan intr-o carciuma din Singapore. Ca doi vajnici marinari, am ciocnit pahare, doar ca, atunci cand am ajuns la  momentul adevarului, in loc sa ne intrecem in skanderbeg, m-a intrebat ce stiu despre China si eu l-am provocat sa imi spuna el mai intai daca a auzit de Romania. Nu mi-a raspuns: Romania – Nadia, Hagi, ca atatia, ci:
Stiam cativa escu, toti neasemuiti oameni de arta, precum: Ciprian Porumbescu – violinist si creator de geniu; Eminescu – poet vizionar; Grigorescu – pictor; Ionescu – dramaturg al absurdului; Enescu – muzician si mare compozitor. In plus, ii stiam pe remarcabilul pictor Baba, pe sculptorul modern Brancusi, cunosteam Ciocarlia, Rapsodia romana, vazusem filmul artistic Stefan cel Mare, povesteste el insusi intr-unul dintre eseurile cartii. 
Am inteles ca, pentru el, Romania nu era doar numele unei tari, ci constituia un intreg univers cultural, incat, atunci cand, la randul meu, a trebuit sa raspund ce stiu eu despre China, mai ca as fi vrut sa imi las in jos, spre tablia mesei, bratul inclestat in acel skanderbeg marinaresc, in semn de consideratie pentru barbatul din fata mea. 
Atunci mi-a propus sa imi iau un nume chinezesc, Lu Bai An, Lu venind de la stravechea tara a lui Confucius, Bai (se pronunta: pai) de la poetul national Li TaiBai// Li Tai-pe, An de la un mare ganditor clasic. Am acceptat, iar peste ani l-am schimbat cu: Lu Bo An, dar acest lucru nu are importanta decat pentru istorie!
Cartea profesorului Wang Chuan a aparut la Editura de arta TaiBai din Nanjing, are 192 de pagini, iar pe coperta intai este reprodus un colt al Castelul Huniazilor.

Despre O istorie a relatiilor literare chino-romane, Zhong Luo Wenxue Guanxi Shitan, de profesorul univeristar Ding Chao din Beijing, data viitoare.

miercuri, 1 septembrie 2010

Sa incepem cu un taoist

Murindu-i sotia, filozoful Zhuang Zi a fost gasit de prietenii care venisera sa-i prezinte condoleante,
cantand si batand ritmul cu palmele intr-un bol.
Intrebat ce se intampla, de ce nu-si jeleste sotia, el s-a explicat:

În momentul în care a murit, cum s-ar fi putut sã nu fiu îndurerat? 
Dar cercetându-i începuturile, [mi-am dat seama cã] initial ea n-avea viatã. 
Si nu numai cã n-avea viatã, dar n-avea nici formã.
Si nu numai cã n-avea formã fizicã, dar era si fãrã suflu vital. 
Între indistinct si inefabil, s-a transformat si a prins suflu.
Suflul vital s-a transformat si a luat formã fizicã.
Forma fizicã s-a transformat si a prins viatã. 
Acum, s-a transformat din nou si a murit. 
Preschimbarea din viatã în moarte mi se pare asemenea miscãrii celor patru anotimpuri, primãvara, vara, toamna si iarna. 
Ea acum se odihneste în tihnã în sala uriasa. 
Dacã eu as continua sã plâng, ar însemna cã nu înteleg ratiunea vietii. 
Iatã de ce am încetat [sã plîng].