marți, 29 martie 2011

IVONA SIME SI DRAGOSTEA PENTRU CHINA

Sambata seara am fost invitat la o lansare de carte despre China la Libraria Carturesti! (Chiar asa se numeste?!)
Cartea lansata este o desfatare.
Editura Printech, Bucuresti, 2011, a tiparit, in format academic, cartea: Yan Tian, TARAMUL GASTEI SALBATICE, 250 pagini, 35 lei, text si fotografie: IVONA SIME.
O lucrare insolita, explicata astfel in Nota autorului:
Cartea isi doreste sa fie un ghid usor de inteles pentru cei ce doresc sa calatoreasca in China pe o perioada mai lunga de timp.
Ivona Sime a petrecut in China cinci ani de viata, incepand cu vara anului 1992, a invatat limba chineza si a lucrat, a calatorit, inclusiv in Tibet, desi teritoriul propice ei este sudul. In felul acesta, a reusit sa patrunda suficient de adanc in sociateatea chineza, pentru a impartasi si altora dintre revelatiile sale.
Cartea cuprinde cinci capitole, unite prin cuvantul drag autoarei, afisaj. Iata-le: Afisaje in scoli; Afisaje in mijloacele de transport in comun si in statii; Afisaje in restaurante; Afisaje stradale; Afisaje in gradini, temple si parcuri.
Avem de a face cu o veritabila enciclopedie turistica.
Sunt vreo 300 de fotografii, alb-negru si color, innobilate toate de caracterele chinezesti ca niste adevarate picturi miniaturale, in fapt denumirile obiectivelor respective, anunturi, afise, reclame. Sub fiecare fotografie, autoarea transcrie denumirea in alfabet latin a inscrisului din cuprisul fotografiei, cu traducerea sensului in limbile engleza si romana. In continuare, pe o pagina sau doua, autoarea divagheaza cu ingeniozitate, spre folosul cititorului; comenteaza fotografia, arata contextul in care a fost realizata, face incursiuni in istorie, in cultura, ofera un minimum strict de informatie la zi, rememoreaza intamplari proprii in locul respectiv, in localitatea sau in provincia cu pricina, face conexiuni uneori destul de largi, adesea neasteptate si mai cu seama de calitate. Comentariile gastronomice, de exemplu, sunt absolute savuroase!
Am reperat si unele exprimari nefericite datorate cu siguranta grabei, cum ar fi: hartiuta mica; am reusit sa vad un pic…, care pot fi usor inlaturate la o a doua editie.
Cred ca un om care nu a citit nimic despre civilizatia chineza este pe deplin castigat prin lecutra cartii Yan Tian, Taramul gastei salbatice de Ivona Sime, aceasta lucrare incitandu-i curiozitatea intelectuala sau fiindu-i de folos in cazul unei calatorii oriunde pe continental care se numeste China.
Ivona Sime se cuvine felicitata si incurajata sa recidiveze, pentru ca este evident ca are multe de spus, iar aici s-a straduit si a reusit sa scrie doar un ghid competent, instructiv, incantator.

sâmbătă, 26 martie 2011

UN ROMAN EZOTERIC SI UN ROMAN PARABOLA, COMPUSE ACUM O JUMATATE DE MILENIU!

În zilele noastre, se remarcă atâtea şcoli şi curente care îşi trag seva din paranormal sau, mai pe înţeles, supra-normal, ceea ce se află dincolo de percepţia care ţine de obişnuit. În SUA, adepţii acestor înţelegeri şi-au spus încă din secolul trecut New Age, iar cărţile representative exista déjà în limba română. Dar o asemenea eră a existat dintotdeauna şi ne face plăcere să probăm această afirmţie cu o carte veche de 5 secole.
Romanul classic chinez XI YOU JI, Însemnarea călătoriei spre vest, de Wu Chengen, publicat de Editura Qilinul din Jad în vara acestui an, conţine toate ingredientele care dau conţinut ideilor încadrate azi in paranormal, plus latura romanescă.
Însemnarea călătoriei spre vest este un roman fluviu cu 101 capitole şi peste o mie de pagini, într-o ediţie în format mărit: 165x230cm, în două volume, cu 480 şi, respectiv, 568 pagini. Scris la mijlocul secolului al XVI-lea de un mandarin înţelept, romanul ia drept pretext călătoria în India a unui călugăr chinez, în căutarea cărţilor fundamnetale ale învăţăturii lui Buddha, Iluminatul. Fiind vorba de o scriere literară, latura ezoterică este numai una dintre componentele unei scrieri cu rezonantă peste veacuri şi tradusă în mai toate limbile pământului.
Viaţa prezentată în acest roman este încărcată de lirism şi metafizic, dar este şi pândită la tot pasul de primejdii, în folosul părţii de aventură cu care se susţine de asemenea romanul. Există pagini instructive despre viaţa Chinei din timpul vieţii autorului, despre organizarea oraşelor, despre perceperea de atunci a sensului vieţii, despre viaţă şi moarte, despre reîntrupare, despre iubire, prietenie şi trădare etc. Sunt o încântare şi se dovedesc instructive inserţiunile de filozofie şi religie, medicină, artă etc. În călătoria întreprinsă de călugăr şi însoţitorii săi, timpul şi spaţiul se estompează adesea. Personajul principal cu cea mai extinsă descriere, Maimuţa, un erou dintr-o întrupare fantastică, numai că dotat cu trăiri absolut omeneşti, călătoreşte cu viteza gândului, pătrunde adesea în lumea misterelor, se coboară în trecut sau se proiectează în viitor.
Romanul se citeşte cu răsuflarea tăiată. Aventura şi descifrarea unor lumi şi obiceiuri stranii se întâlnesc la tot pasul. Pe de altă parte, prin intoducerea unei lumi fabuloase, prin acţiunea plină de fantezie, scriitorul tratează un subiect suprem: căutarea de către omenire a vieţii spirituale, şlefuirea neîntreruptă a sinelui. Cităm din Capitolui al XXIII-lea: Această carte grăieşte despre călătoria aducerii cărţilor sfinte, dar niciodată nu s-a abătut de la calea prin care individual îşi caută esenţa.
Recomandăm cu bucurie un roman fără pereche, înscris curentelor socotite moderne astăzi şi care certifică o dată în plus căutările permanente, dincolo de cotidian, ale omului.
Cine a citit o ediţie abreviată a cărţii, cu doar 30 de capitole, tradusă din limba engleză acum câteva decenii: U Cheng-en, Călătorie spre soare-apune, vor fi fericiţi să cunoască această primă traducere integrală în limba română.

Cel de al doilea roman este Rou Pu Tuan sau Rogojina de Ruga a Carnii, 270 pagini, intr-o prima traducere romaneasca, este impartit in patru parti, fiecare de cate cinci capitole, simboluri pentru primavara, vara, toamna si iarna vietii.
Comentariile pe marginea acestui roman merg pe doua extreme, de la negarea vehementa, la ridicarea in slavi.
Preluam din Prefata cartii:
Comentariile privind romanul Rogojina de rugă a cărnii merg pe două extreme, de la negarea vehementă, la ridicarea in slavi.Din punctul de vedere al unor judecăţi bazate pe concepte total opuse, probabil că ambele sunt corecte, însă luate impreuna. Oricum, scriitorul care a semnat cartea cu pseudonimul Yin Xiansheng, Domnul Sentimentelor Tăinuite, ramane un autor înzestrat, interesant şi citit.
Concentrarea în roman a unor descrieri intime nu şochează. Autorul declară de altfel că exagerează conştient, în scop educativ.
Aven¬turile erotice ale eroului principal sunt expuse în detaliu, pentru a-1 înspăimânta pe cititor şi mai cu seamă pentru a-l convinge că nici fericirea şi nici gloria nu trebuie căutate în sex si ca acela care totuşi o face nu se alege decât cu propria distrugere morală şi fizică.
ldeea de bază ar fi că tot ce este prea mult strică. Un medic renumit din dinastia Tang (618-907), Sun Simiao, supranumit regele doctoriilor, a stabilit deviza de viaţă şi conduită morală in cateva versuri, pe semnificaţia shao, puţin: In gură, vorbe puţine în inimă, lucruri puţine, în burtă, mâncare puţină. Somn natural, puţin. Prin aceste patru puţine, Chiar nemurirea îţi vine.
Cu excepţia lui Confucius, care nu s-a referit direct la sex la natura umană în general („Nu l-am auzit pe învăţător v bind despre natura umană şi despre calea cerului", a notat Gong, unul dintre numeroşii săi discipoli), filosofii Chinei a înţeles viaţa intimă drept o necesitate absolut normală, naturala. Meng Zi: „Mâncarea şi sexul ţin deopotrivă de natura umană".
In Cartea de medicină internă a împăratului Galben, Huangdi nei jing), întocmită aproximativ în secolul al III-lea î.e.n., tratat care a fixat bazele teoretice ale medicinii tradiţional chineze, există capitole întregi dedicate vieţii intime şi problemelor reproducerii.
Intr-un mormânt antic descoperit recent la Mawangdui lângă oraşul Changsha, datând din anul 168 î.e.n., au fos găsite cărţi care abordau sistematic problemele erotice, inclusiv chestiunea performanţelor şi tehnicilor care îl preocupă şi eroul principal al romanului Rogojina de rugă a cărnii. El alcătuiau o întreagă tematică, sugestivă prin titlurile: Zece întrebări (Shi wen), Simbioza elementelor feminin yin şi mas¬culin yang (He yin yang), Discuţii taoiste de sub ceruri (Tian xia zhi tao tan), Reţete pentru hrănirea trupului (Yang sheng fang) şi Diferite reţete şi tratamente (Za liao fang). Dacă prinţul respectiv le-a luat cu el în mormânt, pentru a-i fi de folos şi pe lumea cealaltă, putem conchide că asemenea studii se bucurau de o atracţie specială încă din vremurile străvechi.
Romanul Rogojina de rugă a cărnii are un punct de plecare care ţine de science fiction, pentru timpul eroilor şi întâmplări¬lor din el, noi astăzi fiind obişnuiţi cu transplantul, deşi opera¬ţia pe care o suportă eroul apare cu totul inedită chiar pentru anii noştri.
Autorul fixeazâ un cadru moral, de sorginte buddhistă, pe o istorisire parţial fantastică, pentru a ne convinge ca omul dâ socoteală de faptele sale, iar râul făcut altora se intoarce asupra făptaşilor. Intregul roman este o parabola a lipsei de măsură în plăcerile trupeşti şi a şirului de victime pe care nesâbuinţa le face, antrenând şi răzbunări mai mult sau mai puţin violente. Dezechilibrul moral în serie este un atentat nu numai la justiţia de pe pământ, dar mai cu seamă la cea divina. Aceasta din urmă va restabili echilibrul, plătindu-i fiecarui vinovat după fapte. In acelaşi timp, trei dintre eroi vor avea sansa recuperării umane şi morale, ca discipoli ai pustnicului pur, clarvăzător şi charismatic, venerabilul Desagă de Piele.
Acest invaţâtor în cultivarea imaculării şi înălţimii spirituale umane apare de la bun început drept cel predestinat să-i deschida ochii eroului principal - un tânăr cărturar deosebit de dotat. Avid să cunoască viaţa şi să se bucure de deliciile pamantesti, tânărul îl refuză pe schivnic cu încăpăţânare. Promite totusi să-1 caute, atunci când va socoti că e momentul. Intre timp, tânărul, cunoscut doar cu numele livresc de Cărturarul dinainte de Miezul Nopţii, se înfruptă în exces din tot ce i ofera şi din ceea ce pare greu de cucerit, reuşind asemenea performanţă prin tot felul de tertipuri şi aranjamente. Haosul desfraului în care trăieşte îl epuizează, în ciuda transplantului care il făcuse invincibil în budoare. In momentul încep sa i se plătească dureros poliţele pentru toate abuzurile si erorile comise cu şi fără bună ştiinţă, Cărturarul dinainte de Miezul Nopţii este silit să se retragă de la marele ospăţ al simturilor si să-şi îndrepte paşii spre sălaşul învăţătorului spiritual Desaga de Piele. Şi iată cum o experienţă de plenară şi exacerbate trăire fizică îl întoarce în sinele său spiritual pe cel mai infatuate degustător de viaţă lumească. Povestea aventurilor amoroase ale tânărului deşănţat constituie, după cum se exprimă autorul, fructul dulce al cărui sâmbure amar -- consecinţele crude ale unei vieţi nesăbuite - îi trezeşte constiinta. Istorisirea dulcei vieţi sfârşite în mare amărăciune debuteaza cu invitaţia (refuzată) la contemplarea existenţei şi sfârşeşte cu acceptarea de către eroul dezamăgit,
de data aceasta în deplină convingere, a căii spirituale a sinelui spre căutarea şi întregirea sa prin meditaţie.
Rezultă de aici că autorul nu este un simplu povestitor de peripeţii amuzante şi triviale, ci un scriitor cu simţ moral, educativ chiar, indiferent dacă acesta este de sorginte religiosa buddhistă. Fireşte, metoda de abordare şi construcţia literara (folosite anume spre a-1 ademeni, a-1 prinde şi a-1 menţine într-o captivitate de intensă curiozitate pe cititor, nada fiind istorisirea unor întâmplări insolite, adesea scandaloase pentru ceea ar însemna amorul din budoare, în stare să lezeze o anumita pudoare socială, aceea a puritanismului moral - toate acesxj circumscrise unei pătimaşe pledoarii pentru salvarea sinelui spiritual, ar putea fi interpretate ca un fel de jonglerie, joc echivoc, duplicitar din partea scriitorului. Dar, că nu este aşa, o dovedesc toate comentariile explicitare şi de analiză critică eroilor cărţii, ale faptelor şi evoluţiei lor, susţinute cu stăruinta de scriitor, pentru a-şi ghida cititorul în cuprinderea sensului adevărat şi moral din istorisirea înfăţişată de el.
Intre Rogojina de Ruga a Carnii si Decameronul nu exista decat o diferenta de constructie literara. Romanul se cuvine inteles ca o parabola, ca o pilda de neurmat!
SC RAWEX COMS SRL, Bucuresti.
Director editura si tipografie: TUDOR Mihaela Raluca, 0720 773209.
Nr. ord. Reg. Com./an: J40/10843/2005, C UI: 17700378.
Banca RAIFFEISEN BANK Sucursala LIVIU REBREANU,
Cont: RO48RZBR00000600 11557176
Cont: RO32TREZ7035069X XX012013 la TREZORE RIA sector 3, Bucureşti.

marți, 22 martie 2011

S U S

Aveam in mana cartea de poeme: Pantera sus, pe clavecin de Horia Garbea, luata de la Chioscul de carte, Muzeul Literaturii. Am urcat in tramvaiul 34, destul de gol, si am avut imediat impresia ca mai toti se uita la mine, omul cu o carte in mana. Ma tineam de o bara, care nu era chiar ca cea din cluburile bucurestene, nu incepea din tavan, ci de mai jos, si se termina sub scaunul de langa mine. Ma tineam de bara si citeam cate un poem, mai dadeam cate o foaie, si poate ca unii ma luau drept angajat al vreunui club, desi nu aveam tinuta in voga si nici nu ma puteam roti in jurul acelei bare metalice. La un moment dat, cineva s-a apropiat de mine, si-a rasucit capul sa citeasca titlul cartii si mi s-a adresat fara nici o introducere;
-- E cu animale sau despre muzica?
Ma deranja si l-am privit cu neplacere.
-- Nici una nici alta, i-am zis, e despre inalt!
Omul s-a uitat la mine, si nedumerit, si-a sucit iar gatul si a silabisit titlul inscris cu rosu pe coperta alba:
-- Pan- te- ra- sus... a marait. Da, scrie sus, inteleg.
Si s-a linistit. Nu mi-a mai dat atentie, s-a tras intr-o parte, in schimb s-a uitat triumfator in stanga si-n dreapta, de-a lungul burtii tramvaiului. Deslusise ciudatenia. Si pe buna dreptate! Lumea duce in tramvai sacose si pungi, tine in mana telefoane mobile, are in urechi dopuri si asculta muzica, in cel mai rau caz citeste un tabloid, dar sa aiba cineva cu el o carte si inca una de poezie, iata ceva ce trebuia deslusit!

marți, 1 martie 2011

DESPRE LIMBA CHINEZA

O strada comerciala in China are o putere particulara de atractie. Farmecul ei sta sub pecetea ornamentala si enigmatica a numelor firmelor si reclamelor elegant trasate. O magie picturala, ca o risipa ingenioasa, expresie de subtila fantezie, angajeaza necunoscatorii limbii chineze intr-o operatie plina de riscuri, aceea de a intui, urmarind vitrinele, simbolurile semnelor care compun reclamele, orice anunt. Oricum ar fi asezate sau caligrafiate literele alfabetului nostrum, ne va fi greu sa reeditam ineditul creat prin simpla grafie in limba chineza a oricarei titulaturi, cum ar fi 百货商店, bai huo shangdian, magazin universal.
Limba chineza spunem noi; chinezii o numesc hanyu, limba han, care face parte din familia limbilor chino-tibetane, limbi caracterizate prin existenta tonurilor. In acest fel, cine invata limba chineza trebuie sa memoreze nu numai complexul sonor, ci si imaginea scrisa si tonul (la care din cele patru tonuri ale limbii se pronunta cuvantul respectiv). Dar in ce imperiu al frumusetii lingvistice intra! A invata limba chineza echivaleaza cu a te impresura cu miracole, a trai in poezie si desfatare vizuala si fonetica. In plus, a vorbi una dintre cele mai vechi limbi ale omenirii, totodata limba vorbita de o cincime dintre oamenii de pe Terra.
Totusi, trebuie sa mentionam fara echivoc ca numai scrierea este comuna pentru cei peste un milliard si jumatate de chinezi de pe pamant. Limba chineza se subdivide in 7 limbi si vreo 2.000 de dialecte! Limba nationala, limba literara si cea care se vorbeste oriunde pe glob este limba vorbita nativ la nord de Fluviul Albastru, aproximativ de peste 70% dintre locuitorii Chinei. In sud exista alte sase limbi inrudite, dar limbi diferite, cum ar fi, sa zicem, limbile romanice: Wu, Xiang, Gan, Kejia, Ao, Min. Se subintelege ca toti chinezii din sudul Chinei vorbesc limba literara chineza, desi ei primele cuvinte le rostesc in limba locala. La fel, oriunde in lume, indiferent din ce parte a Chinei ar fi de origine, chinezii se inteleg intre ei prin scris si prin limba literara chineza hanyu.
Tonul este de multe ori esential; de exemplu: a cumpara si a vinde se pronunta identic, diferentiindu-se prin tonalitatea la care cuvantul este rostit! Chinezii numesc semnul graphic 字,zi, iar un zi este format din una sau mai multe trasaturi: cifra 1, yi, este marcata printr-o simpla linie orizontala 一, cuvantul om, 人,ren, din doua linii, cuvantul Cer, 天,tian, prin patru trasaturi si asa mai departe. Dictionarele complete identifica vreo 50.000 de zi- uri sau morpheme.
Caracterele limbii chineze sunt simbolurile poetice pentru realitatile vietii, pentru ceea ce exprima intr-o conventie artistica de desen semnificant, sugerand metaforic notiunea. Un cuvant, un motiv floral, un simbol pe matase, pe orice panza, oricine a intalnit fantezia tesaturilor cu inspiratii multiple de poezie si plastica, cle mai adesea: 喜喜,shunaxi, dubla fericire, ori 寿shou, viata lunga.
De unde au aparut? Cine a gandit tot acest arsenal de morpheme, care mai de care mai elegante, mai atragatoare? Traditia zice ca aventura scrierii a inceput cu Imparatul legendary Fu Xi, a continuat sub Imparatul Galben, Huang Di, care i-a cerut unui sfetnic destoinic, 仓颉Cang Jie, care ar fi nascocit scrierea chineza dupa modelul urmelor lasate pe sol de pasari si animale. Stampele vechi il reprezentau pe acest dregator ca avand patru ochi. Desigur ca scrierea chineza pe care noi o cunoastem astazi este rodul unei activitati ce se intinde pe o perioada mare de timp.
In antichitate, scrierea a fost perceputa ca o arta, iar caligrafia a devenit una dintre cele sase arte, liu yi, care se predau tinerilor.
Limba chineza era pe deplin formata cu 1.300 ani inainte de Hristos, are prin urmare o vechime de 3 – 4.000 de ani, in flux continuu pana in zilele noastre! In privinta modalitatii de scriere, se disting, chronologic, trei etape: scriere ideografica, scriere prin imprumut fonetic, scriere pictofonetica.
Lingvistii chinezi considera ca sunt 六书,6/sase metode de compunere a caracterelor chinezesti.
1, 象形Xiangxing, Imagine-forma, unde ideogramele sunt desene simplificate la esenta a unor lucruri sau actiuni, precum: cal, peste, a sageta etc., dar acest tip de scriere este limitat prin firea lucrurilor.
2, 指事Zhishi, Indica-lucru, forme simboluri ale vietii.
3, 形声Xingsheng, Forma-sunet, unde o parte reda forma si o alta pronuntia, cele doua parti formand impreuna un caracter, un morfem, un cuvant.
4, 会意Huiyi, Intalnire de idei.
5, 转注Zhuan zhu, in fapt doua pictograme, simboluri care se intrepatrund.
6, 假借Jiajie, Imprumut de caractere, capatand un sens nou, din ce in ce mai abstract.
Si odata invatate bazele limbii, in paralel cu notiuni din ce in ce mai largi de civilizatie chineza, studiul caligrafiei este nu numai o placere estetica, ci si o cale de meditatie si de intarire a suflului vital din organismul celui care practica, de prelungire a vietii in sanatate deplina.