luni, 4 iulie 2011

REVISTA DE LITERATURA

REVISTA DE LITERATURA

Dragi prieteni,

Va instiintam cu bucurie ca, din luna August 2011,
isi incepe aparitia o noua revista literara lunara,
cu titlul deocamdata provizoriu:
REVISTA DE LITERATURA, deschisa tuturor romanilor,
cu precadere neprofesionistilor, incepatorilor (format carte: 21/27,5 cm).
Daca sunteti interesati, va rugam sa notati mai jos adresa de Email a Domniei Voastre,
prezentandu-va, pentru a va trimite Regulamentul de publicare si de achizitionare a revistei.
Cu prietenie,
Noroc.

ION POROJAN - SOARTA DULCE-AMARA

Creatia isi are izvorul in noi. Ambasadorul Ion Porojan a aflat lucrul acesta si a scris si chiar a publicat la Editura Semne cartea confesiune cu titlul de mai sus, 184 pagini, Bucuresti, 2011.
Ion Porojan a publicat, in anii din urma, impreuna cu un alt ambasador-diplomat cu multa experienta, Mioara Nanu, trei carti memorialistice: Obsesie si adevar, Convulsiile sfarsitului, Popas pe Drumul matasii.
Cartea Soarta dulce-amara cuprinde mici naratiuni, momente ale vietii sale de copil in satul cu nume atat de vechi - Ragu, Dambovita, apoi de elev si student in capitala. El scrie direct, fara zorzoane, descriptiv si usor nostalgic, asa cum le-ar vorbi nepotilor: nu se detaseaza, ci prezinta dinlauntrul intamplarilor. El este un fiu al satului nu numai fiindca s-a nascut acolo, el ia cu sine valorile taranului autentic si le duce cu el in lume. Abia in Epoca Nina incepe sa se orasenizeze, dar se pare ca n-a mers pana la capat si nu stiu daca nu e gata sa izbucneasca pe loc intr-o actiune haiduceasca, hazlie, ca multele pe care le descrie cu har. Auto-exilat in capitala, Ion Porojan ramane pe fond un raguian fermecator. Surprinde placut din punct de vedere estetic un aspect al scriiturii care da cartii o tenta literara. Este vorba de constructia narativa. Departe de a fi o autobiografie, o derulare monotona a unei vieti, Soarta dulce-amara se constituie drept o insumare a unor mini-povestiri. Sunt evenimente prin care au trecut autorul si membrii familiei, prietenii, diferiti consateni, mici istorioare care pot exista si independent. Iar prezentarea acestor intamplari da farmec si originalitate. Autorul este unul dintre personaje si, de remarcat, statura sa nu este deloc reliefata, infrumusetata. Totusi, prin ele se reuseste crearea unui portret fizic si moral demn de retinut.
Cartea se citeste cu sufletul la gura. Un fragment:
Imi aduc aminte de Misu al lui Haplea, un flacau chipes, brunet, cu ochi albastri, de Gruia lui Buturuga, zdravan si bine legat, de Dicuta si Nicolaie Mahalagiu. Tin minte cum Dicuta a avut curajul sa prinda de coarne si sa suceasca gatul unui taur puternic, de trei ani, naravas, cu care s-a luptat mai bine de o ora, tarandu-l prin mai multe garduri. El s-a ales cu numeroase zgarieturi, dar era mandru ca a reusit sa puna taurul la pamant.
Axata evident pe rememorarea vietii sale, cartea s-ar putea continua, iar in volumul urmator personajul principal s-ar putea sa fie Satul Ragu, cu traiul mai mult amar decat dulce al adultilor, cu muncile campului, cu obiceiurile si sarbatorile descrise in extenso si nu numai tangential, ca in paginile de fata.
Asteptam urmarea pe care o va gandi autorul destul de prolific la varsta senectutii.
Felicitari!