vineri, 5 octombrie 2012

CORNELIU LEU - 80 DE ANI

21 IULIE 1932, ZI BENEFICĂ
Toamna, în Capitala Nordului, Beijing, China, se împlineşte armonia supremă între cele trei entitati ale universului: Cer, Pamant, Om. Intr-un asemenea moment benefic l-am cunoscut pe Corneliu Leu, prozator, dramaturg, ziarist, cineast, filosof si om politic, profesor, realizator de reviste social-literare, de cultura si de reviste si emisiuni radiofonice si de televiziune, unde umorul se impleteste cu satira dulce-amara, mag al cuvantului scris si vorbit si al vinului pe care intr-o vreme il scotea din strugure cu mainile si cu picioarele goale, dupa o reteta de familie pastrata de la dacii al caror descendent indubitabil este. Neamul sau, din cate inteleg, si-a servit tara urcand in timp cu documente pana la Stefan cel Mare si Sfant, cand unul dintre strabunii sai a fost ostean nobil, dar sa nu uitam ca scriitorul Corneliu Leu a compus romanul Vecinul cel bun, despre strabunii sai daci, Dacia, primul imperiu european care a realizat unitatea de neam, limba, teritoriu. Era in anii 70 si Ambasada Romaniei se afla inca in centrul capitalei chineze, la doi pasi de Palatul Imperial Gugong. In fapt, de Palatul ca un sat intins, ascuns de ziduri semete, ne desparteau Hotelul Beijing ( construit in mai multe etape, lant de cladiri, pasaport, fiecare, al unei epoci: anii 30, anii 50, anii 70, anii 90), cladirile Asociatiei de Prietenie, Primariei, Clubului Diplomatic si o biserica catolica, ale carei porti erau ferecate din anul in care Mao ZeDong starnise marea revolutie culturala proletara, dupa ce, cu doar un an inainte, in 1965, i se plansese lui Andre Malraux, intr-o convorbire de substanta, de imburghezirea vietii la nici douzeci de ani de la proclamarea republicii populare. In seara aceea a echilibrelor, eram de serviciu pe ambasada. Se inserase si ma pregateam de culcare. Ce puteam sa fac, intr-o tara condusa nu prin legi parlamentare, nici prin ordonante guvernamentale de urgenta, ci prin Directive ale Presedintelui Mao, omul politic care izbutise, ravasind tara, sa fie socotit, de frica sau din devotiune, numarul 1? In Corpul Diplomatic se spunea ca, daca s-ar fi proclamat Imparat ca Napoleon, ar fi reusit cu usurinta. Aruncand o privire peste China de azi, mare pacat ca n-a facut-o! Rezultatul ar fi fost acelasi, iar suferinta mai putina. Cand a sunat telefonul, linia de oras, am fost surprins. Telefoanele mobile nu fusesera inventate. - Alo, Ambasada Romaniei? am auzit in microreceptor. - Va rog. - Sunt scriitorul Corneliu Leu. - Buna seara. Eu sunt diplomatul de serviciu pe ambasada. De unde telefonati? Il stiam, citisem romanele Viata particulara a lui Constant Hagiu si un roman de dragoste, indraznet pe acele timpuri: Femeia cu ochi albastri. - Hotel Beijing, aripa noua. Sunt in drum spre Vietnam. Pentru europenii care mergeau sau se intorceau din Vietnam, China era pe vremea aceea ca o insula care-i suradea unui naufragiat, intinzandu-i bratele protectoare. In ciuda miscarilor politice care se succedau in China intr-o cadenta de necontrolat, strainii aveau parte de tihna, siguranta, hoteluri confortabile, hrana buna etc. - Bine ati venit! Odihniti-va. Va invit maine la ambasada... M-a intrerupt: - As veni acum, daca nu deranjez. Mai ca n-am protestat, pentru a-l menaja. Afara ploua, ploaie de toamna, bogata, persistenta. I-am explicat ca n-am masina sa trimit in intampinarea sa. Pentru urgente, se folosea soferul Ambasadorului. Avea o urgenta? - Nu-i nimic, stimate domn. Vin in plimbare, stiu drumul. Indraznet. Cuvintele stimate domn au sunat ca un clopotel de argint. L-am anuntat pe portar ca aveam o vizita si mi-am asteptat oaspetele neconventional la intrarea oficiala in cladirea ambasadei, fosta vila pana in anul 1949 a unui negutator olandez, pana cand armatele lui Mao au transformat orasul din Beiping, Tihna Nordului, in Beijing, Capitala de Nord, alternativa la Nanjing, Capitala de Sud a lui Jiang Jieshi. Corneliu Leu a venit acoperit aproape in intregime de o umbrela gri ca cerul din acel moment, un barbat pe care l-am asociat imediat cu generalul Cao Cao, unul dintre vizionarii care au salvat China de la dezintegrare. Ca si generalul din antichitate, oaspetele meu emana siguranta de sine si forta fizica in masura sa ingenunche un taur! L-am invitat in Salonul Albastru, cu mobilier chinezesc. Bufetiera ne-a adus alune si suc de mandarine, singurul suc natural pe vremea aceea. In drum spre Hanoi, Corneliu Leu se vazuse, ajuns la Beijing, in situatia de a nu putea continua calatoria. Ar fi trebuit sa zboare in sud-estul Chinei, la Danang, si de acolo la Hanoi, doar ca zborurile fusesera intrerupte pentru o saptamana, din motive misterioase. El mergea in Vietnam, in locurile unde actionase o vreme drept corespondent de razboi, sa filmeze pentru o emisiune TV de mare succes, care-i apartinea: Calatorii romantice. Daca era retinut in Beijing, avea de gand sa realizeze cateva filme documentare, mi-a explicat, si eu i-am promis sprijin. Nu-mi amintesc cum discutia a alunecat de la imediat la Vietnamul sfasiat pana de curand de razboi, divizare, saracie, infometare. La inceput n-am fost atent. Stiam multe povesti adevarate, crude, zguduitoare sau de luat in raspar. Numai ca mi-am dat seama de la primele fraze ca, spre deosebire de alti diplomati, ziaristi, militari, calatori de tot felul, care treceau prin China si sporeau folclorul, oaspetele meu vorbea parca de alt Vietnam, un tinut de nereperat in lumea moderna, teritoriu incarcat cu valente proteice si totodata de joasa rezonanta, intr-un amestec fascinant. Nu ma mai saturam ascultandu-l, desi batea miezul noptii. Peste ani, aveam sa gasesc in romanul sau de succes Insulele imaginea pe care mi-o crease ad-hoc. Corneliu Leu avea patruzeci de ani. Asa l-am cunoscut. Campion al meritocratiei, sensibil, inteligent, cu simtul umorului, intelept, un suflet nobil de descendenta regeasca. Ne-am revazut in zilele si in anii care au urmat, i-am citit cartile, am fost martor al demnitatii sale de dupa ceea ce s-a intamplat la noi la finele anului 1989. Unii oameni se schimba ca apa. Corneliu Leu este esenta tare a acestui pamant, cu simtul miracolului lumii si puterea cereasca a creatiei in inima si-n buricele degetelor. Constantin Lupeanu

2 comentarii:

  1. Salut!
    Ai un blog interesant. Te astept pe la mine http://filmandotherstories.blogspot.se/.
    Un an nou fericit iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
  2. Domnule Lupeanu
    Eu sunt Pham Viet Dao am pierdut email Dv fiindca Blogul meu a fost atacat de hacker; Va rog sa mi trimiteti email prin adresa noua:
    Thuykhue40@gmail.com
    Blogul meu: Phamvietdao3.blogspot.com
    Am nevoie Textul nuvelei: Foc la Hanul cu Tei a lui Isac Peltz, o nuvele celebra si a fost tradusa in Vienam in anul 60 secolul trecut. Multi oameni m-au intrebat si vreua sa retradus din nou.
    La Multi ani
    Pham Viet Dao

    RăspundețiȘtergere