vineri, 14 octombrie 2011
Andrea Hedeș,
ASTA SEARA TRADUCEM IN FAMILIE
În vara acestui an, la Editura Qilinul din Jad, a apărut mult îndrăgitul roman chinezesc Însemnarea călătoriei spre Vest-Xi You Ji. Romanul, scris de către mandarinul Wu Cheng En (1504-1582) în secolul XVI, este unul din cele patru romane clasice din literatura chineză. Un roman fluviu ( 101 capitole cuprinse în două volume însumând peste 1 000 de pagini), fals jurnal de călătorie, roman mitologic, roman de aventuri, scriere ezoterică, roman parabolă, genul fantasy, legendă, poezie, frescă a Chinei secolului XVI, epopee și tot nu am spus mai nimic despre această scriere. Și cum am putea? Călugărul Chen Xuanzang, Măreție profundă, supranumit și Trei depozite de cărți rare și înțelepciune, personaj real (664 este anul morții sale), pornește într-o călătorie devenită legendară: o călătorie care a durat 14 ani, pentru a ajunge în India și a primi Scripturile cu care Chen Xuanzang se va înapoia acasă însoțit de fantasticii și fascinanții săi discipoli: Maimuța, Porcul, Călugărul Nisip. Dar, să luăm aminte! Această carte grăiește despre călătoria aducerii cărților sfinte, însă niciodată nu s-a abătut de la calea prin care individul își caută esența, o mărturisește însăși autorul ei, luminatul cărturar Wu Cheng En. Iar un cercetător chinez completează: romanul este o alegorie a minții umane și nu o simplă fantezie1. Frumusețea și unul din factorii care l-au făcut modern și contemporan cu fiece veac scurs de la scrierea sa constă în stratificarea, în etajarea sensurilor, Însemnarea călătoriei spre Vest putând fi citit pe nerăsuflate atât de către, să spunem, un adolescent, ca simplu roman de aventuri, cât și de un cititor înarmat cu toate cheile hermeneuticii, precum și de toate tipurile de cititori pe care le cuprinde plaja largă mărginită de aceste două extreme. În acest sens, am putea numi Însemnarea călătoriei spre Vest drept un roman pagodă, fiecare cititor accesând nivelul la care însuși se situează, sensurile pe care le ascund lumile închise în fabuloasele pagini revelându-se ori de câte ori acesta mai urcă o treaptă, căci dacă cine scrie, se scrie cu siguranță cine citește, se citește. După cum citim pe coperta a 4-a a cărții: Buddha e pe muntele Iluminării, nu-l căuta atât de departe/ Muntele Iluminării este în inima ta./ Fiecare om are pagoda Muntele Iluminării,/ La poalele căreia să se perfecționeze.
Cititorul are în față prima traducere integrală în limba română, traducere făcută din limba chineză veche ( în limba română exista până acum doar varianta cu 30 de capitole tradusă din limba engleză ), folosind două ediții chineze, una publicată în anul 1987, la Editura Yuelu, Changsha, Provincia Huan, și o alta în 1995, la Editura Cartea Antică, Nanjing, Provincia Jiangsu, ambele au la bază manuscrisul cel mai autorizat, ediția Shide, realizată la zece ani de la moartea scriitorului2. Acest eveniment, traducerea romanului Însemnarea călătoriei spre Vest în limba română, se datorează Mirei și lui Constantin Lupeanu și lui Adrian-Daniel Lupeanu. O traducere în familie,deci. Pentru a avea o idee a ceea ce a însemnat o astfel de muncă, și nu doar din punct de vedere cantitativ ( sunt totuși, peste 1 000 de pagini ), vom (re)aminti câteva...detalii. Limba chineză are peste 50 000 de morfeme. După cum spune Maurice Mussat, un alt traducător de limbă chineză, Textele tehnicii din antichitatea chineză sunt greu de citit, deoarece cer, pentru înțelegerea lor,cunoașterea unor chei și stăpânirea perfectă a mecanismului codificărilor dialectice tradiționale3. În plus Cuvântul, în chineză, este cu totul altceva decât un semn ce servește la notarea unui concept. El nu corespunde unei noțiuni, căreia să i se fixeze, într-un mod cât mai definit posibil, gradul de abstracție și de generalitate. El evocă, făcând mai întâi să apară cea mai activă dintre ele, un complex indefinit de imagini particulare4, spune Marcel Granet, completând Limbaj fin și dur totodată, se simte că el s-a format în tratative în care se înfruntau voințe șirete5.
O muncă de călugăr benedictin, dar care are bucuriile și minunile ei, căci traducerea apropie la modul intim, dincolo de spațiu și timp, reduse la un perpetuu aici și acum, autorul scrierii și autorul transpunerii acesteia într-o altă limbă. Există aici un act magic, de transfer, parțial, al paternității, căci atunci când nu trădează, dând șansa unei noi vieți, traducătorul înfiază în patria limbii materne opera asupra căreia s-a aplecat cu afinitate, cum altfel decât electivă. Și cum creativitatea implică spiritul, inteligența, imaginația, care este partea Yang a (...) sistemului chinezesc Shao Yin-Chong Mo, dar în aspectul său materie Yin și care explică marea considerație de care se bucurau în China arta și poezia: cărturarii erau renumiți și respectați6, traducătorul, co-creator al operei literare, se va bucura de asemenea de privilegiul de care se bucură autorul operei, se va continua printr-o urmă în timp (...) prelungindu-se dincolo de el însuși7.
Însemnarea călătoriei spre Vest este un roman ce-și poartă cu grație cele peste o mie de pagini, peste o mie de foi în culori magnifice, amintind opulența imperialei flori de bujor, al cărei parfum luminează, prin intermediul traducerii, ceea ce are cel mai frumos8, oriunde și dintotdeauna, sufletul omenesc de-a lungul călătoriei sale.
1. Autorii, în Cuvântul înainte al romanului Însemnarea călătoriei spre Vest, Editura Qilinul din Jad, București, 2008, pag. 8.
2. Autorii, în Cuvântul înainte al romanului Însemnarea călătoriei spre Vest, Editura Qilinul din Jad, București, 2008, pag. 8
3. Sou Nu Jing, cu o introducere și un comentariu de doctor Maurice Mussat, editura Pro Editură și Tipografie, București, 2005, pag.4
4. Marcel Granet, Gândirea chineză, Editura Herald, București, 2006, pag. 39
5. Marcel Granet, Gândirea chineză, Editura Herald, București, 2006, pag. 38
6. Sou Nu Jing, cu o introducere și un comentariu de doctor Maurice Mussat, editura Pro Editură și Tipografie, București, 2005, pag. 38
7. Sou Nu Jing, cu o introducere și un comentariu de doctor Maurice Mussat, editura Pro Editură și Tipografie, București, 2005, pag. 39
8. Denumirea chinezească a bujorului, sho yo, însemnând cel mai frumos
Andrea Hedeș,
15.09.2011 la Dej
vineri, 19 august 2011
INTEGRALA ZHUANG ZI
O CARTE DE EXCEPTIE A APARUT ZILELE ACESTEA LA EDITURA LITERA:
SIMBOLURILE INTEGRITATII INFINITE
INTEGRALA ZHUANG ZI
In romaneste de:
CONSTANTIN LUPEANU
Traducatorul isi exprima regretul ca, din considerente editoriale,
cartea a aparut doar cu numele sau pe coperta,
desi la implinirea ei au lucrat in egala masura:
MIRA LUPEANU SI ADRIAN DANIEL LUPEANU
Din Studiul Introductiv:
Maestrul Zhuang Zhou a fost într-o oarecare mãsurã contemporan cu Aristotel ºi a trãit mult pentru oamenii timpului sãu - 83 de ani. S-a nãscut în Meng, capitala principatului Song, în cuprinsul provinciei Henan de astãzi, la sud de Fluviul Galben. Profesorul Ma Shulun a determinat perioada vieþii, acceptatã astãzi unanim de cãtre experþi: 369 - 286 îCh..
Numele de familie, Zhuang înseamnã Solemn, iar numele sãu personal, Zhou are sensul de Circumferinþã, Ciclu. Ca orice cãrturar chinez, Zhuang Zhou avea ºi un nume poetic, folosit ceremonios, între prieteni ºi acesta era Zi Xiu, adicã Maestrul Tihnei. Zhuang Zi, Maestrul Zhuang sau Maestrul Solemn nu a avut parte de o viaþã îndestulatã, dimpotrivã, a trãit în lipsuri. În tinereþe, a fost slujbaº pentru puþinã vreme, dar nu existã vreo însemnare exactã despre natura muncii sale. Grãdina de lacuri a fost ori o plantaþie de arbori de lac ori un atelier pentru produs lacuri ori acestea douã la un loc, peste care el sã fi fost un fel de vãtaf. Unii contemporani au scris despre o terasã unde el obiºnuia sã pescuiascã, la nord de aceastã Grãdinã de lacuri. Deºi a dus o viaþã de privaþiuni, era om cu o educaþie aleasã, fiind descendent al clasei nobiliare sãrãcite. Cã era de viþã nobilã, cercetãtorii probeazã chiar ºi prin textele sale.
A fost însurat ºi a avut copii, dar neamul sãu s-a pierdut în timp. A fost foarte sãrac, uneori n-avea lemne de foc sau i se termina orezul care sã asigure hrana de bazã familiei sale. Împletea sandale din paie, pentru a-ºi asigura traiul, uneori se împrumuta la prieteni cãrturari. Din scrierile sale reiese cã îi plãcea sã se amestece cu þãranii, pescarii ºi pãdurarii, preþuind viaþa simplã.
Filosoful nu se plângea de traiul marcat de privaþiuni materiale, nu se simþea nefericit. În schimb, ºi-a fãurit una dintre cele mai libere vieþi spirituale. Puþinilor învãþãcei le recomanda caracter drept ºi studiu permanent.
Zhuang Zhou a continuat ºi a dezvoltat gândirea filosoficã a Venerabilului Maestru, Lao Zi. El a scris despre cum este creatã lumea, despre viaþã ºi moarte, despre prietenie ºi iubire, despre individ etc, iar în aceastã ultimã ordine de idei poate fi considerat precursorul existenþialismului de la începutul secolului trecut din Europa. Nenumãrate sunt temele abordate de gânditor în aceastã carte. Nu ºtiu dacã s-a fãcut un inventar, ori poate cã este imposibil de realizat aºa ceva. În bibliografia chinezã, imensã ºi imposibil de parcurs în întregime dacã nu iþi dedici viaþa studierii operei Maestrului Zhuang, nu am gãsit încã o tratare exhaustivã a viziunii filosofului. Vom încerca mai departe sã scoatem în evidenþã principalele direcþii, cu recomandarea de a ne apleca cu grijã asupra fiecãrei pagini ºi strãdania ne va fi cu siguranþã recompensatã.
Maestrul Zhuang ordoneazã o filosofie complexã, care s-ar înscrie sferei idealiste ºi metafizice, dar cu nenumãrate elemente de dialecticã.
Temele enunþate de el au format filonul din care s-au dezvoltat atâtea ºcoli filosofice de-a lungul istoriei Chinei, iar ideile ºi conceptele sale au alimentat cultura ºi mai cu seamã poezia, pânã în zilele noastre.
El se referã la relativism, la inteligenþa supremã, la idealul vieþii, la societatea idealã ºi nu o datã la chestiuni care astãzi þin astãzi de esteticã, de teoria frumosului ºi a artei.
Cartea Zhuang Zi debuteazã însã cu dezvoltarea unei teme care îl identificã cel mai bine, goana pentru descoperirea libertãþii absolute.
„Nu deveni sclavul faimei,
Nu deveni depozitul uneltirilor,
Nu deveni tu rãspunzãtor pentru toate problemele,
Nu deveni stãpânul atotpriceperii.
Înþelege-l în profunzime pe nesfârºitul tao ºi lasã-þi inima sã zburde
în lumea minunatã a golului.
Bucurã-te de ce þi-a dat cerul ºi nu considera cã ai câºtigat ceva –
totul este nimicnicie.
Omul perfect are inima ca o oglindã:
nu conduce ºi nu întâmpinã, reflectã, dar nu reþine.
Iatã de ce, învinge ºi nu este rãnit.“
Libertatea este tãrâmul bucuriei supreme.
Trãieºte viaþa în simplitate ºi cu bucurie în suflet ºi numai astfel vei cunoaºte calea Cerului, îl vei afla pe tao, ne sfãtuieºte filosoful.
Maestrul Zhuang se caracterizeazã singur în capitolul Sub Ceruri, atribuindu-ºi:
„Vederi largi, misterioase, elocinþã bogatã, neîncãtuºatã, într-o atitudine de neamestec, neîngrãditã, fãrã sã exprime o tendinþã anume…. stil liber, cuvintele fiind înºirate în voie, cu citate de seamã [din gânditorii antici, fãcându-i pe oameni sã creadã cã] sunt reale; ...Elocinþa, deºi imprevizibilã, este fascinantã ºi captiveazã. Mintea lui era atât de bogatã, încât, [atunci când scria], nu se putea opri. În sus, el a cãlãtorit cu creatorul lucrurilor, iar, în jos, a fost prieten cu aceia pentru care moartea ºi viaþa [erau lucruri] exterioare ºi nu deosebeau sfârºitul de început… Vederile lui sunt nemãrginite ºi obârºia lor nu e îndepãrtatã de tao. Indistincte ºi inefabile! Imposibil [de a li se pãtrunde] misterul!“
,,Fabulele ocupã nouã zecimi, în care eu mã folosesc de alþii pentru a-mi expune propriile gânduri.“
Zhuang Zi este lucrarea cu o influenþã covârºitoare asupra vieþii spirituale a chinezilor, o moºtenire culturalã de mare preþ.
În Cronica Han, se menþioneazã a avea 52 de capitole. A fost cunoscutã imediat dupã moartea filosofului, dar popularã a ajuns începând din secolele IV si V. În lumea veche, au circulat mai multe ediþii, deoarece un catalog al scrierilor antice compilat în Dinastia Tang de un carturar faimos, Lu Deming, prezintã Zhuang Zi în 26, 27, 33 ºi 52 de pãrþi, iar aceasta din urmã cuprindea 7 capitole interioare, ca ºi astãzi, 28 exterioare, faþã de 15 azi, 14 diverse, în raport cu 11, plus 3 de explicaþii, mai mult ca sigur comentarii critice, care însã s-au pierdut.
Pânã astãzi se pãstreazã ediþia Guo Xiang din dinastia Jin, cu 33 de capitole. Acest învãþat a lãsat ºi primele comentarii pertinente ºi este citat ºi de noi, nu o datã.
Ulterior, ca ºi în cazul Cãrþii despre Cale ºi Virtute, Tao De Jing, cãreia i s-a zis Zheng Jing, Cartea Sacrã, autorului, socotit întemeietor al taoismului, conferindu-i-se titlul de Prinþul Suprem,
lucrarea Zhuang Zi a fost însumatã religiei taoiste ºi declaratã lucrare clasicã, sub titlul: Nanhua Zheng Jing, Cartea Sacrã,
iar filosofului i s-a conferit titlul de Omul Adevãrat de Nanhua.
Ce va fi fost Nanhua, rãmâne un mister.
Astãzi se crede a desemna un munte, o localitate sau o ordine din ierarhia misticã a taoiºtilor.
Împreunã cu lucrãrile înscrise filosofiei taoiste, Lie Zi, Wen Zi ºi Kang Cang Zi, formeazã: Si Zi Zheng Jing, Cele patru carþi clasice sacre, canoane de prim ordin în templele taoiste.
SIMBOLURILE INTEGRITATII INFINITE
INTEGRALA ZHUANG ZI
In romaneste de:
CONSTANTIN LUPEANU
Traducatorul isi exprima regretul ca, din considerente editoriale,
cartea a aparut doar cu numele sau pe coperta,
desi la implinirea ei au lucrat in egala masura:
MIRA LUPEANU SI ADRIAN DANIEL LUPEANU
Din Studiul Introductiv:
Maestrul Zhuang Zhou a fost într-o oarecare mãsurã contemporan cu Aristotel ºi a trãit mult pentru oamenii timpului sãu - 83 de ani. S-a nãscut în Meng, capitala principatului Song, în cuprinsul provinciei Henan de astãzi, la sud de Fluviul Galben. Profesorul Ma Shulun a determinat perioada vieþii, acceptatã astãzi unanim de cãtre experþi: 369 - 286 îCh..
Numele de familie, Zhuang înseamnã Solemn, iar numele sãu personal, Zhou are sensul de Circumferinþã, Ciclu. Ca orice cãrturar chinez, Zhuang Zhou avea ºi un nume poetic, folosit ceremonios, între prieteni ºi acesta era Zi Xiu, adicã Maestrul Tihnei. Zhuang Zi, Maestrul Zhuang sau Maestrul Solemn nu a avut parte de o viaþã îndestulatã, dimpotrivã, a trãit în lipsuri. În tinereþe, a fost slujbaº pentru puþinã vreme, dar nu existã vreo însemnare exactã despre natura muncii sale. Grãdina de lacuri a fost ori o plantaþie de arbori de lac ori un atelier pentru produs lacuri ori acestea douã la un loc, peste care el sã fi fost un fel de vãtaf. Unii contemporani au scris despre o terasã unde el obiºnuia sã pescuiascã, la nord de aceastã Grãdinã de lacuri. Deºi a dus o viaþã de privaþiuni, era om cu o educaþie aleasã, fiind descendent al clasei nobiliare sãrãcite. Cã era de viþã nobilã, cercetãtorii probeazã chiar ºi prin textele sale.
A fost însurat ºi a avut copii, dar neamul sãu s-a pierdut în timp. A fost foarte sãrac, uneori n-avea lemne de foc sau i se termina orezul care sã asigure hrana de bazã familiei sale. Împletea sandale din paie, pentru a-ºi asigura traiul, uneori se împrumuta la prieteni cãrturari. Din scrierile sale reiese cã îi plãcea sã se amestece cu þãranii, pescarii ºi pãdurarii, preþuind viaþa simplã.
Filosoful nu se plângea de traiul marcat de privaþiuni materiale, nu se simþea nefericit. În schimb, ºi-a fãurit una dintre cele mai libere vieþi spirituale. Puþinilor învãþãcei le recomanda caracter drept ºi studiu permanent.
Zhuang Zhou a continuat ºi a dezvoltat gândirea filosoficã a Venerabilului Maestru, Lao Zi. El a scris despre cum este creatã lumea, despre viaþã ºi moarte, despre prietenie ºi iubire, despre individ etc, iar în aceastã ultimã ordine de idei poate fi considerat precursorul existenþialismului de la începutul secolului trecut din Europa. Nenumãrate sunt temele abordate de gânditor în aceastã carte. Nu ºtiu dacã s-a fãcut un inventar, ori poate cã este imposibil de realizat aºa ceva. În bibliografia chinezã, imensã ºi imposibil de parcurs în întregime dacã nu iþi dedici viaþa studierii operei Maestrului Zhuang, nu am gãsit încã o tratare exhaustivã a viziunii filosofului. Vom încerca mai departe sã scoatem în evidenþã principalele direcþii, cu recomandarea de a ne apleca cu grijã asupra fiecãrei pagini ºi strãdania ne va fi cu siguranþã recompensatã.
Maestrul Zhuang ordoneazã o filosofie complexã, care s-ar înscrie sferei idealiste ºi metafizice, dar cu nenumãrate elemente de dialecticã.
Temele enunþate de el au format filonul din care s-au dezvoltat atâtea ºcoli filosofice de-a lungul istoriei Chinei, iar ideile ºi conceptele sale au alimentat cultura ºi mai cu seamã poezia, pânã în zilele noastre.
El se referã la relativism, la inteligenþa supremã, la idealul vieþii, la societatea idealã ºi nu o datã la chestiuni care astãzi þin astãzi de esteticã, de teoria frumosului ºi a artei.
Cartea Zhuang Zi debuteazã însã cu dezvoltarea unei teme care îl identificã cel mai bine, goana pentru descoperirea libertãþii absolute.
„Nu deveni sclavul faimei,
Nu deveni depozitul uneltirilor,
Nu deveni tu rãspunzãtor pentru toate problemele,
Nu deveni stãpânul atotpriceperii.
Înþelege-l în profunzime pe nesfârºitul tao ºi lasã-þi inima sã zburde
în lumea minunatã a golului.
Bucurã-te de ce þi-a dat cerul ºi nu considera cã ai câºtigat ceva –
totul este nimicnicie.
Omul perfect are inima ca o oglindã:
nu conduce ºi nu întâmpinã, reflectã, dar nu reþine.
Iatã de ce, învinge ºi nu este rãnit.“
Libertatea este tãrâmul bucuriei supreme.
Trãieºte viaþa în simplitate ºi cu bucurie în suflet ºi numai astfel vei cunoaºte calea Cerului, îl vei afla pe tao, ne sfãtuieºte filosoful.
Maestrul Zhuang se caracterizeazã singur în capitolul Sub Ceruri, atribuindu-ºi:
„Vederi largi, misterioase, elocinþã bogatã, neîncãtuºatã, într-o atitudine de neamestec, neîngrãditã, fãrã sã exprime o tendinþã anume…. stil liber, cuvintele fiind înºirate în voie, cu citate de seamã [din gânditorii antici, fãcându-i pe oameni sã creadã cã] sunt reale; ...Elocinþa, deºi imprevizibilã, este fascinantã ºi captiveazã. Mintea lui era atât de bogatã, încât, [atunci când scria], nu se putea opri. În sus, el a cãlãtorit cu creatorul lucrurilor, iar, în jos, a fost prieten cu aceia pentru care moartea ºi viaþa [erau lucruri] exterioare ºi nu deosebeau sfârºitul de început… Vederile lui sunt nemãrginite ºi obârºia lor nu e îndepãrtatã de tao. Indistincte ºi inefabile! Imposibil [de a li se pãtrunde] misterul!“
,,Fabulele ocupã nouã zecimi, în care eu mã folosesc de alþii pentru a-mi expune propriile gânduri.“
Zhuang Zi este lucrarea cu o influenþã covârºitoare asupra vieþii spirituale a chinezilor, o moºtenire culturalã de mare preþ.
În Cronica Han, se menþioneazã a avea 52 de capitole. A fost cunoscutã imediat dupã moartea filosofului, dar popularã a ajuns începând din secolele IV si V. În lumea veche, au circulat mai multe ediþii, deoarece un catalog al scrierilor antice compilat în Dinastia Tang de un carturar faimos, Lu Deming, prezintã Zhuang Zi în 26, 27, 33 ºi 52 de pãrþi, iar aceasta din urmã cuprindea 7 capitole interioare, ca ºi astãzi, 28 exterioare, faþã de 15 azi, 14 diverse, în raport cu 11, plus 3 de explicaþii, mai mult ca sigur comentarii critice, care însã s-au pierdut.
Pânã astãzi se pãstreazã ediþia Guo Xiang din dinastia Jin, cu 33 de capitole. Acest învãþat a lãsat ºi primele comentarii pertinente ºi este citat ºi de noi, nu o datã.
Ulterior, ca ºi în cazul Cãrþii despre Cale ºi Virtute, Tao De Jing, cãreia i s-a zis Zheng Jing, Cartea Sacrã, autorului, socotit întemeietor al taoismului, conferindu-i-se titlul de Prinþul Suprem,
lucrarea Zhuang Zi a fost însumatã religiei taoiste ºi declaratã lucrare clasicã, sub titlul: Nanhua Zheng Jing, Cartea Sacrã,
iar filosofului i s-a conferit titlul de Omul Adevãrat de Nanhua.
Ce va fi fost Nanhua, rãmâne un mister.
Astãzi se crede a desemna un munte, o localitate sau o ordine din ierarhia misticã a taoiºtilor.
Împreunã cu lucrãrile înscrise filosofiei taoiste, Lie Zi, Wen Zi ºi Kang Cang Zi, formeazã: Si Zi Zheng Jing, Cele patru carþi clasice sacre, canoane de prim ordin în templele taoiste.
luni, 4 iulie 2011
REVISTA DE LITERATURA
REVISTA DE LITERATURA
Dragi prieteni,
Va instiintam cu bucurie ca, din luna August 2011,
isi incepe aparitia o noua revista literara lunara,
cu titlul deocamdata provizoriu:
REVISTA DE LITERATURA, deschisa tuturor romanilor,
cu precadere neprofesionistilor, incepatorilor (format carte: 21/27,5 cm).
Daca sunteti interesati, va rugam sa notati mai jos adresa de Email a Domniei Voastre,
prezentandu-va, pentru a va trimite Regulamentul de publicare si de achizitionare a revistei.
Cu prietenie,
Noroc.
Dragi prieteni,
Va instiintam cu bucurie ca, din luna August 2011,
isi incepe aparitia o noua revista literara lunara,
cu titlul deocamdata provizoriu:
REVISTA DE LITERATURA, deschisa tuturor romanilor,
cu precadere neprofesionistilor, incepatorilor (format carte: 21/27,5 cm).
Daca sunteti interesati, va rugam sa notati mai jos adresa de Email a Domniei Voastre,
prezentandu-va, pentru a va trimite Regulamentul de publicare si de achizitionare a revistei.
Cu prietenie,
Noroc.
ION POROJAN - SOARTA DULCE-AMARA
Creatia isi are izvorul in noi. Ambasadorul Ion Porojan a aflat lucrul acesta si a scris si chiar a publicat la Editura Semne cartea confesiune cu titlul de mai sus, 184 pagini, Bucuresti, 2011.
Ion Porojan a publicat, in anii din urma, impreuna cu un alt ambasador-diplomat cu multa experienta, Mioara Nanu, trei carti memorialistice: Obsesie si adevar, Convulsiile sfarsitului, Popas pe Drumul matasii.
Cartea Soarta dulce-amara cuprinde mici naratiuni, momente ale vietii sale de copil in satul cu nume atat de vechi - Ragu, Dambovita, apoi de elev si student in capitala. El scrie direct, fara zorzoane, descriptiv si usor nostalgic, asa cum le-ar vorbi nepotilor: nu se detaseaza, ci prezinta dinlauntrul intamplarilor. El este un fiu al satului nu numai fiindca s-a nascut acolo, el ia cu sine valorile taranului autentic si le duce cu el in lume. Abia in Epoca Nina incepe sa se orasenizeze, dar se pare ca n-a mers pana la capat si nu stiu daca nu e gata sa izbucneasca pe loc intr-o actiune haiduceasca, hazlie, ca multele pe care le descrie cu har. Auto-exilat in capitala, Ion Porojan ramane pe fond un raguian fermecator. Surprinde placut din punct de vedere estetic un aspect al scriiturii care da cartii o tenta literara. Este vorba de constructia narativa. Departe de a fi o autobiografie, o derulare monotona a unei vieti, Soarta dulce-amara se constituie drept o insumare a unor mini-povestiri. Sunt evenimente prin care au trecut autorul si membrii familiei, prietenii, diferiti consateni, mici istorioare care pot exista si independent. Iar prezentarea acestor intamplari da farmec si originalitate. Autorul este unul dintre personaje si, de remarcat, statura sa nu este deloc reliefata, infrumusetata. Totusi, prin ele se reuseste crearea unui portret fizic si moral demn de retinut.
Cartea se citeste cu sufletul la gura. Un fragment:
Imi aduc aminte de Misu al lui Haplea, un flacau chipes, brunet, cu ochi albastri, de Gruia lui Buturuga, zdravan si bine legat, de Dicuta si Nicolaie Mahalagiu. Tin minte cum Dicuta a avut curajul sa prinda de coarne si sa suceasca gatul unui taur puternic, de trei ani, naravas, cu care s-a luptat mai bine de o ora, tarandu-l prin mai multe garduri. El s-a ales cu numeroase zgarieturi, dar era mandru ca a reusit sa puna taurul la pamant.
Axata evident pe rememorarea vietii sale, cartea s-ar putea continua, iar in volumul urmator personajul principal s-ar putea sa fie Satul Ragu, cu traiul mai mult amar decat dulce al adultilor, cu muncile campului, cu obiceiurile si sarbatorile descrise in extenso si nu numai tangential, ca in paginile de fata.
Asteptam urmarea pe care o va gandi autorul destul de prolific la varsta senectutii.
Felicitari!
Ion Porojan a publicat, in anii din urma, impreuna cu un alt ambasador-diplomat cu multa experienta, Mioara Nanu, trei carti memorialistice: Obsesie si adevar, Convulsiile sfarsitului, Popas pe Drumul matasii.
Cartea Soarta dulce-amara cuprinde mici naratiuni, momente ale vietii sale de copil in satul cu nume atat de vechi - Ragu, Dambovita, apoi de elev si student in capitala. El scrie direct, fara zorzoane, descriptiv si usor nostalgic, asa cum le-ar vorbi nepotilor: nu se detaseaza, ci prezinta dinlauntrul intamplarilor. El este un fiu al satului nu numai fiindca s-a nascut acolo, el ia cu sine valorile taranului autentic si le duce cu el in lume. Abia in Epoca Nina incepe sa se orasenizeze, dar se pare ca n-a mers pana la capat si nu stiu daca nu e gata sa izbucneasca pe loc intr-o actiune haiduceasca, hazlie, ca multele pe care le descrie cu har. Auto-exilat in capitala, Ion Porojan ramane pe fond un raguian fermecator. Surprinde placut din punct de vedere estetic un aspect al scriiturii care da cartii o tenta literara. Este vorba de constructia narativa. Departe de a fi o autobiografie, o derulare monotona a unei vieti, Soarta dulce-amara se constituie drept o insumare a unor mini-povestiri. Sunt evenimente prin care au trecut autorul si membrii familiei, prietenii, diferiti consateni, mici istorioare care pot exista si independent. Iar prezentarea acestor intamplari da farmec si originalitate. Autorul este unul dintre personaje si, de remarcat, statura sa nu este deloc reliefata, infrumusetata. Totusi, prin ele se reuseste crearea unui portret fizic si moral demn de retinut.
Cartea se citeste cu sufletul la gura. Un fragment:
Imi aduc aminte de Misu al lui Haplea, un flacau chipes, brunet, cu ochi albastri, de Gruia lui Buturuga, zdravan si bine legat, de Dicuta si Nicolaie Mahalagiu. Tin minte cum Dicuta a avut curajul sa prinda de coarne si sa suceasca gatul unui taur puternic, de trei ani, naravas, cu care s-a luptat mai bine de o ora, tarandu-l prin mai multe garduri. El s-a ales cu numeroase zgarieturi, dar era mandru ca a reusit sa puna taurul la pamant.
Axata evident pe rememorarea vietii sale, cartea s-ar putea continua, iar in volumul urmator personajul principal s-ar putea sa fie Satul Ragu, cu traiul mai mult amar decat dulce al adultilor, cu muncile campului, cu obiceiurile si sarbatorile descrise in extenso si nu numai tangential, ca in paginile de fata.
Asteptam urmarea pe care o va gandi autorul destul de prolific la varsta senectutii.
Felicitari!
miercuri, 8 iunie 2011
FESTIVALUL CULTURAL THAILANDA 2011
La inceputul lunii Iunie a avut loc in Bucuresti un Festival al artei Thai, organizat de Ambasada Regatului Thailanda. Cuvinte caracteristice evenimentului: reusita, splendoare, facinatie.
marți, 29 martie 2011
IVONA SIME SI DRAGOSTEA PENTRU CHINA
Sambata seara am fost invitat la o lansare de carte despre China la Libraria Carturesti! (Chiar asa se numeste?!)
Cartea lansata este o desfatare.
Editura Printech, Bucuresti, 2011, a tiparit, in format academic, cartea: Yan Tian, TARAMUL GASTEI SALBATICE, 250 pagini, 35 lei, text si fotografie: IVONA SIME.
O lucrare insolita, explicata astfel in Nota autorului:
Cartea isi doreste sa fie un ghid usor de inteles pentru cei ce doresc sa calatoreasca in China pe o perioada mai lunga de timp.
Ivona Sime a petrecut in China cinci ani de viata, incepand cu vara anului 1992, a invatat limba chineza si a lucrat, a calatorit, inclusiv in Tibet, desi teritoriul propice ei este sudul. In felul acesta, a reusit sa patrunda suficient de adanc in sociateatea chineza, pentru a impartasi si altora dintre revelatiile sale.
Cartea cuprinde cinci capitole, unite prin cuvantul drag autoarei, afisaj. Iata-le: Afisaje in scoli; Afisaje in mijloacele de transport in comun si in statii; Afisaje in restaurante; Afisaje stradale; Afisaje in gradini, temple si parcuri.
Avem de a face cu o veritabila enciclopedie turistica.
Sunt vreo 300 de fotografii, alb-negru si color, innobilate toate de caracterele chinezesti ca niste adevarate picturi miniaturale, in fapt denumirile obiectivelor respective, anunturi, afise, reclame. Sub fiecare fotografie, autoarea transcrie denumirea in alfabet latin a inscrisului din cuprisul fotografiei, cu traducerea sensului in limbile engleza si romana. In continuare, pe o pagina sau doua, autoarea divagheaza cu ingeniozitate, spre folosul cititorului; comenteaza fotografia, arata contextul in care a fost realizata, face incursiuni in istorie, in cultura, ofera un minimum strict de informatie la zi, rememoreaza intamplari proprii in locul respectiv, in localitatea sau in provincia cu pricina, face conexiuni uneori destul de largi, adesea neasteptate si mai cu seama de calitate. Comentariile gastronomice, de exemplu, sunt absolute savuroase!
Am reperat si unele exprimari nefericite datorate cu siguranta grabei, cum ar fi: hartiuta mica; am reusit sa vad un pic…, care pot fi usor inlaturate la o a doua editie.
Cred ca un om care nu a citit nimic despre civilizatia chineza este pe deplin castigat prin lecutra cartii Yan Tian, Taramul gastei salbatice de Ivona Sime, aceasta lucrare incitandu-i curiozitatea intelectuala sau fiindu-i de folos in cazul unei calatorii oriunde pe continental care se numeste China.
Ivona Sime se cuvine felicitata si incurajata sa recidiveze, pentru ca este evident ca are multe de spus, iar aici s-a straduit si a reusit sa scrie doar un ghid competent, instructiv, incantator.
Cartea lansata este o desfatare.
Editura Printech, Bucuresti, 2011, a tiparit, in format academic, cartea: Yan Tian, TARAMUL GASTEI SALBATICE, 250 pagini, 35 lei, text si fotografie: IVONA SIME.
O lucrare insolita, explicata astfel in Nota autorului:
Cartea isi doreste sa fie un ghid usor de inteles pentru cei ce doresc sa calatoreasca in China pe o perioada mai lunga de timp.
Ivona Sime a petrecut in China cinci ani de viata, incepand cu vara anului 1992, a invatat limba chineza si a lucrat, a calatorit, inclusiv in Tibet, desi teritoriul propice ei este sudul. In felul acesta, a reusit sa patrunda suficient de adanc in sociateatea chineza, pentru a impartasi si altora dintre revelatiile sale.
Cartea cuprinde cinci capitole, unite prin cuvantul drag autoarei, afisaj. Iata-le: Afisaje in scoli; Afisaje in mijloacele de transport in comun si in statii; Afisaje in restaurante; Afisaje stradale; Afisaje in gradini, temple si parcuri.
Avem de a face cu o veritabila enciclopedie turistica.
Sunt vreo 300 de fotografii, alb-negru si color, innobilate toate de caracterele chinezesti ca niste adevarate picturi miniaturale, in fapt denumirile obiectivelor respective, anunturi, afise, reclame. Sub fiecare fotografie, autoarea transcrie denumirea in alfabet latin a inscrisului din cuprisul fotografiei, cu traducerea sensului in limbile engleza si romana. In continuare, pe o pagina sau doua, autoarea divagheaza cu ingeniozitate, spre folosul cititorului; comenteaza fotografia, arata contextul in care a fost realizata, face incursiuni in istorie, in cultura, ofera un minimum strict de informatie la zi, rememoreaza intamplari proprii in locul respectiv, in localitatea sau in provincia cu pricina, face conexiuni uneori destul de largi, adesea neasteptate si mai cu seama de calitate. Comentariile gastronomice, de exemplu, sunt absolute savuroase!
Am reperat si unele exprimari nefericite datorate cu siguranta grabei, cum ar fi: hartiuta mica; am reusit sa vad un pic…, care pot fi usor inlaturate la o a doua editie.
Cred ca un om care nu a citit nimic despre civilizatia chineza este pe deplin castigat prin lecutra cartii Yan Tian, Taramul gastei salbatice de Ivona Sime, aceasta lucrare incitandu-i curiozitatea intelectuala sau fiindu-i de folos in cazul unei calatorii oriunde pe continental care se numeste China.
Ivona Sime se cuvine felicitata si incurajata sa recidiveze, pentru ca este evident ca are multe de spus, iar aici s-a straduit si a reusit sa scrie doar un ghid competent, instructiv, incantator.
duminică, 27 martie 2011
sâmbătă, 26 martie 2011
UN ROMAN EZOTERIC SI UN ROMAN PARABOLA, COMPUSE ACUM O JUMATATE DE MILENIU!
În zilele noastre, se remarcă atâtea şcoli şi curente care îşi trag seva din paranormal sau, mai pe înţeles, supra-normal, ceea ce se află dincolo de percepţia care ţine de obişnuit. În SUA, adepţii acestor înţelegeri şi-au spus încă din secolul trecut New Age, iar cărţile representative exista déjà în limba română. Dar o asemenea eră a existat dintotdeauna şi ne face plăcere să probăm această afirmţie cu o carte veche de 5 secole.
Romanul classic chinez XI YOU JI, Însemnarea călătoriei spre vest, de Wu Chengen, publicat de Editura Qilinul din Jad în vara acestui an, conţine toate ingredientele care dau conţinut ideilor încadrate azi in paranormal, plus latura romanescă.
Însemnarea călătoriei spre vest este un roman fluviu cu 101 capitole şi peste o mie de pagini, într-o ediţie în format mărit: 165x230cm, în două volume, cu 480 şi, respectiv, 568 pagini. Scris la mijlocul secolului al XVI-lea de un mandarin înţelept, romanul ia drept pretext călătoria în India a unui călugăr chinez, în căutarea cărţilor fundamnetale ale învăţăturii lui Buddha, Iluminatul. Fiind vorba de o scriere literară, latura ezoterică este numai una dintre componentele unei scrieri cu rezonantă peste veacuri şi tradusă în mai toate limbile pământului.
Viaţa prezentată în acest roman este încărcată de lirism şi metafizic, dar este şi pândită la tot pasul de primejdii, în folosul părţii de aventură cu care se susţine de asemenea romanul. Există pagini instructive despre viaţa Chinei din timpul vieţii autorului, despre organizarea oraşelor, despre perceperea de atunci a sensului vieţii, despre viaţă şi moarte, despre reîntrupare, despre iubire, prietenie şi trădare etc. Sunt o încântare şi se dovedesc instructive inserţiunile de filozofie şi religie, medicină, artă etc. În călătoria întreprinsă de călugăr şi însoţitorii săi, timpul şi spaţiul se estompează adesea. Personajul principal cu cea mai extinsă descriere, Maimuţa, un erou dintr-o întrupare fantastică, numai că dotat cu trăiri absolut omeneşti, călătoreşte cu viteza gândului, pătrunde adesea în lumea misterelor, se coboară în trecut sau se proiectează în viitor.
Romanul se citeşte cu răsuflarea tăiată. Aventura şi descifrarea unor lumi şi obiceiuri stranii se întâlnesc la tot pasul. Pe de altă parte, prin intoducerea unei lumi fabuloase, prin acţiunea plină de fantezie, scriitorul tratează un subiect suprem: căutarea de către omenire a vieţii spirituale, şlefuirea neîntreruptă a sinelui. Cităm din Capitolui al XXIII-lea: Această carte grăieşte despre călătoria aducerii cărţilor sfinte, dar niciodată nu s-a abătut de la calea prin care individual îşi caută esenţa.
Recomandăm cu bucurie un roman fără pereche, înscris curentelor socotite moderne astăzi şi care certifică o dată în plus căutările permanente, dincolo de cotidian, ale omului.
Cine a citit o ediţie abreviată a cărţii, cu doar 30 de capitole, tradusă din limba engleză acum câteva decenii: U Cheng-en, Călătorie spre soare-apune, vor fi fericiţi să cunoască această primă traducere integrală în limba română.
Cel de al doilea roman este Rou Pu Tuan sau Rogojina de Ruga a Carnii, 270 pagini, intr-o prima traducere romaneasca, este impartit in patru parti, fiecare de cate cinci capitole, simboluri pentru primavara, vara, toamna si iarna vietii.
Comentariile pe marginea acestui roman merg pe doua extreme, de la negarea vehementa, la ridicarea in slavi.
Preluam din Prefata cartii:
Comentariile privind romanul Rogojina de rugă a cărnii merg pe două extreme, de la negarea vehementă, la ridicarea in slavi.Din punctul de vedere al unor judecăţi bazate pe concepte total opuse, probabil că ambele sunt corecte, însă luate impreuna. Oricum, scriitorul care a semnat cartea cu pseudonimul Yin Xiansheng, Domnul Sentimentelor Tăinuite, ramane un autor înzestrat, interesant şi citit.
Concentrarea în roman a unor descrieri intime nu şochează. Autorul declară de altfel că exagerează conştient, în scop educativ.
Aven¬turile erotice ale eroului principal sunt expuse în detaliu, pentru a-1 înspăimânta pe cititor şi mai cu seamă pentru a-l convinge că nici fericirea şi nici gloria nu trebuie căutate în sex si ca acela care totuşi o face nu se alege decât cu propria distrugere morală şi fizică.
ldeea de bază ar fi că tot ce este prea mult strică. Un medic renumit din dinastia Tang (618-907), Sun Simiao, supranumit regele doctoriilor, a stabilit deviza de viaţă şi conduită morală in cateva versuri, pe semnificaţia shao, puţin: In gură, vorbe puţine în inimă, lucruri puţine, în burtă, mâncare puţină. Somn natural, puţin. Prin aceste patru puţine, Chiar nemurirea îţi vine.
Cu excepţia lui Confucius, care nu s-a referit direct la sex la natura umană în general („Nu l-am auzit pe învăţător v bind despre natura umană şi despre calea cerului", a notat Gong, unul dintre numeroşii săi discipoli), filosofii Chinei a înţeles viaţa intimă drept o necesitate absolut normală, naturala. Meng Zi: „Mâncarea şi sexul ţin deopotrivă de natura umană".
In Cartea de medicină internă a împăratului Galben, Huangdi nei jing), întocmită aproximativ în secolul al III-lea î.e.n., tratat care a fixat bazele teoretice ale medicinii tradiţional chineze, există capitole întregi dedicate vieţii intime şi problemelor reproducerii.
Intr-un mormânt antic descoperit recent la Mawangdui lângă oraşul Changsha, datând din anul 168 î.e.n., au fos găsite cărţi care abordau sistematic problemele erotice, inclusiv chestiunea performanţelor şi tehnicilor care îl preocupă şi eroul principal al romanului Rogojina de rugă a cărnii. El alcătuiau o întreagă tematică, sugestivă prin titlurile: Zece întrebări (Shi wen), Simbioza elementelor feminin yin şi mas¬culin yang (He yin yang), Discuţii taoiste de sub ceruri (Tian xia zhi tao tan), Reţete pentru hrănirea trupului (Yang sheng fang) şi Diferite reţete şi tratamente (Za liao fang). Dacă prinţul respectiv le-a luat cu el în mormânt, pentru a-i fi de folos şi pe lumea cealaltă, putem conchide că asemenea studii se bucurau de o atracţie specială încă din vremurile străvechi.
Romanul Rogojina de rugă a cărnii are un punct de plecare care ţine de science fiction, pentru timpul eroilor şi întâmplări¬lor din el, noi astăzi fiind obişnuiţi cu transplantul, deşi opera¬ţia pe care o suportă eroul apare cu totul inedită chiar pentru anii noştri.
Autorul fixeazâ un cadru moral, de sorginte buddhistă, pe o istorisire parţial fantastică, pentru a ne convinge ca omul dâ socoteală de faptele sale, iar râul făcut altora se intoarce asupra făptaşilor. Intregul roman este o parabola a lipsei de măsură în plăcerile trupeşti şi a şirului de victime pe care nesâbuinţa le face, antrenând şi răzbunări mai mult sau mai puţin violente. Dezechilibrul moral în serie este un atentat nu numai la justiţia de pe pământ, dar mai cu seamă la cea divina. Aceasta din urmă va restabili echilibrul, plătindu-i fiecarui vinovat după fapte. In acelaşi timp, trei dintre eroi vor avea sansa recuperării umane şi morale, ca discipoli ai pustnicului pur, clarvăzător şi charismatic, venerabilul Desagă de Piele.
Acest invaţâtor în cultivarea imaculării şi înălţimii spirituale umane apare de la bun început drept cel predestinat să-i deschida ochii eroului principal - un tânăr cărturar deosebit de dotat. Avid să cunoască viaţa şi să se bucure de deliciile pamantesti, tânărul îl refuză pe schivnic cu încăpăţânare. Promite totusi să-1 caute, atunci când va socoti că e momentul. Intre timp, tânărul, cunoscut doar cu numele livresc de Cărturarul dinainte de Miezul Nopţii, se înfruptă în exces din tot ce i ofera şi din ceea ce pare greu de cucerit, reuşind asemenea performanţă prin tot felul de tertipuri şi aranjamente. Haosul desfraului în care trăieşte îl epuizează, în ciuda transplantului care il făcuse invincibil în budoare. In momentul încep sa i se plătească dureros poliţele pentru toate abuzurile si erorile comise cu şi fără bună ştiinţă, Cărturarul dinainte de Miezul Nopţii este silit să se retragă de la marele ospăţ al simturilor si să-şi îndrepte paşii spre sălaşul învăţătorului spiritual Desaga de Piele. Şi iată cum o experienţă de plenară şi exacerbate trăire fizică îl întoarce în sinele său spiritual pe cel mai infatuate degustător de viaţă lumească. Povestea aventurilor amoroase ale tânărului deşănţat constituie, după cum se exprimă autorul, fructul dulce al cărui sâmbure amar -- consecinţele crude ale unei vieţi nesăbuite - îi trezeşte constiinta. Istorisirea dulcei vieţi sfârşite în mare amărăciune debuteaza cu invitaţia (refuzată) la contemplarea existenţei şi sfârşeşte cu acceptarea de către eroul dezamăgit,
de data aceasta în deplină convingere, a căii spirituale a sinelui spre căutarea şi întregirea sa prin meditaţie.
Rezultă de aici că autorul nu este un simplu povestitor de peripeţii amuzante şi triviale, ci un scriitor cu simţ moral, educativ chiar, indiferent dacă acesta este de sorginte religiosa buddhistă. Fireşte, metoda de abordare şi construcţia literara (folosite anume spre a-1 ademeni, a-1 prinde şi a-1 menţine într-o captivitate de intensă curiozitate pe cititor, nada fiind istorisirea unor întâmplări insolite, adesea scandaloase pentru ceea ar însemna amorul din budoare, în stare să lezeze o anumita pudoare socială, aceea a puritanismului moral - toate acesxj circumscrise unei pătimaşe pledoarii pentru salvarea sinelui spiritual, ar putea fi interpretate ca un fel de jonglerie, joc echivoc, duplicitar din partea scriitorului. Dar, că nu este aşa, o dovedesc toate comentariile explicitare şi de analiză critică eroilor cărţii, ale faptelor şi evoluţiei lor, susţinute cu stăruinta de scriitor, pentru a-şi ghida cititorul în cuprinderea sensului adevărat şi moral din istorisirea înfăţişată de el.
Intre Rogojina de Ruga a Carnii si Decameronul nu exista decat o diferenta de constructie literara. Romanul se cuvine inteles ca o parabola, ca o pilda de neurmat!
SC RAWEX COMS SRL, Bucuresti.
Director editura si tipografie: TUDOR Mihaela Raluca, 0720 773209.
Nr. ord. Reg. Com./an: J40/10843/2005, C UI: 17700378.
Banca RAIFFEISEN BANK Sucursala LIVIU REBREANU,
Cont: RO48RZBR00000600 11557176
Cont: RO32TREZ7035069X XX012013 la TREZORE RIA sector 3, Bucureşti.
Romanul classic chinez XI YOU JI, Însemnarea călătoriei spre vest, de Wu Chengen, publicat de Editura Qilinul din Jad în vara acestui an, conţine toate ingredientele care dau conţinut ideilor încadrate azi in paranormal, plus latura romanescă.
Însemnarea călătoriei spre vest este un roman fluviu cu 101 capitole şi peste o mie de pagini, într-o ediţie în format mărit: 165x230cm, în două volume, cu 480 şi, respectiv, 568 pagini. Scris la mijlocul secolului al XVI-lea de un mandarin înţelept, romanul ia drept pretext călătoria în India a unui călugăr chinez, în căutarea cărţilor fundamnetale ale învăţăturii lui Buddha, Iluminatul. Fiind vorba de o scriere literară, latura ezoterică este numai una dintre componentele unei scrieri cu rezonantă peste veacuri şi tradusă în mai toate limbile pământului.
Viaţa prezentată în acest roman este încărcată de lirism şi metafizic, dar este şi pândită la tot pasul de primejdii, în folosul părţii de aventură cu care se susţine de asemenea romanul. Există pagini instructive despre viaţa Chinei din timpul vieţii autorului, despre organizarea oraşelor, despre perceperea de atunci a sensului vieţii, despre viaţă şi moarte, despre reîntrupare, despre iubire, prietenie şi trădare etc. Sunt o încântare şi se dovedesc instructive inserţiunile de filozofie şi religie, medicină, artă etc. În călătoria întreprinsă de călugăr şi însoţitorii săi, timpul şi spaţiul se estompează adesea. Personajul principal cu cea mai extinsă descriere, Maimuţa, un erou dintr-o întrupare fantastică, numai că dotat cu trăiri absolut omeneşti, călătoreşte cu viteza gândului, pătrunde adesea în lumea misterelor, se coboară în trecut sau se proiectează în viitor.
Romanul se citeşte cu răsuflarea tăiată. Aventura şi descifrarea unor lumi şi obiceiuri stranii se întâlnesc la tot pasul. Pe de altă parte, prin intoducerea unei lumi fabuloase, prin acţiunea plină de fantezie, scriitorul tratează un subiect suprem: căutarea de către omenire a vieţii spirituale, şlefuirea neîntreruptă a sinelui. Cităm din Capitolui al XXIII-lea: Această carte grăieşte despre călătoria aducerii cărţilor sfinte, dar niciodată nu s-a abătut de la calea prin care individual îşi caută esenţa.
Recomandăm cu bucurie un roman fără pereche, înscris curentelor socotite moderne astăzi şi care certifică o dată în plus căutările permanente, dincolo de cotidian, ale omului.
Cine a citit o ediţie abreviată a cărţii, cu doar 30 de capitole, tradusă din limba engleză acum câteva decenii: U Cheng-en, Călătorie spre soare-apune, vor fi fericiţi să cunoască această primă traducere integrală în limba română.
Cel de al doilea roman este Rou Pu Tuan sau Rogojina de Ruga a Carnii, 270 pagini, intr-o prima traducere romaneasca, este impartit in patru parti, fiecare de cate cinci capitole, simboluri pentru primavara, vara, toamna si iarna vietii.
Comentariile pe marginea acestui roman merg pe doua extreme, de la negarea vehementa, la ridicarea in slavi.
Preluam din Prefata cartii:
Comentariile privind romanul Rogojina de rugă a cărnii merg pe două extreme, de la negarea vehementă, la ridicarea in slavi.Din punctul de vedere al unor judecăţi bazate pe concepte total opuse, probabil că ambele sunt corecte, însă luate impreuna. Oricum, scriitorul care a semnat cartea cu pseudonimul Yin Xiansheng, Domnul Sentimentelor Tăinuite, ramane un autor înzestrat, interesant şi citit.
Concentrarea în roman a unor descrieri intime nu şochează. Autorul declară de altfel că exagerează conştient, în scop educativ.
Aven¬turile erotice ale eroului principal sunt expuse în detaliu, pentru a-1 înspăimânta pe cititor şi mai cu seamă pentru a-l convinge că nici fericirea şi nici gloria nu trebuie căutate în sex si ca acela care totuşi o face nu se alege decât cu propria distrugere morală şi fizică.
ldeea de bază ar fi că tot ce este prea mult strică. Un medic renumit din dinastia Tang (618-907), Sun Simiao, supranumit regele doctoriilor, a stabilit deviza de viaţă şi conduită morală in cateva versuri, pe semnificaţia shao, puţin: In gură, vorbe puţine în inimă, lucruri puţine, în burtă, mâncare puţină. Somn natural, puţin. Prin aceste patru puţine, Chiar nemurirea îţi vine.
Cu excepţia lui Confucius, care nu s-a referit direct la sex la natura umană în general („Nu l-am auzit pe învăţător v bind despre natura umană şi despre calea cerului", a notat Gong, unul dintre numeroşii săi discipoli), filosofii Chinei a înţeles viaţa intimă drept o necesitate absolut normală, naturala. Meng Zi: „Mâncarea şi sexul ţin deopotrivă de natura umană".
In Cartea de medicină internă a împăratului Galben, Huangdi nei jing), întocmită aproximativ în secolul al III-lea î.e.n., tratat care a fixat bazele teoretice ale medicinii tradiţional chineze, există capitole întregi dedicate vieţii intime şi problemelor reproducerii.
Intr-un mormânt antic descoperit recent la Mawangdui lângă oraşul Changsha, datând din anul 168 î.e.n., au fos găsite cărţi care abordau sistematic problemele erotice, inclusiv chestiunea performanţelor şi tehnicilor care îl preocupă şi eroul principal al romanului Rogojina de rugă a cărnii. El alcătuiau o întreagă tematică, sugestivă prin titlurile: Zece întrebări (Shi wen), Simbioza elementelor feminin yin şi mas¬culin yang (He yin yang), Discuţii taoiste de sub ceruri (Tian xia zhi tao tan), Reţete pentru hrănirea trupului (Yang sheng fang) şi Diferite reţete şi tratamente (Za liao fang). Dacă prinţul respectiv le-a luat cu el în mormânt, pentru a-i fi de folos şi pe lumea cealaltă, putem conchide că asemenea studii se bucurau de o atracţie specială încă din vremurile străvechi.
Romanul Rogojina de rugă a cărnii are un punct de plecare care ţine de science fiction, pentru timpul eroilor şi întâmplări¬lor din el, noi astăzi fiind obişnuiţi cu transplantul, deşi opera¬ţia pe care o suportă eroul apare cu totul inedită chiar pentru anii noştri.
Autorul fixeazâ un cadru moral, de sorginte buddhistă, pe o istorisire parţial fantastică, pentru a ne convinge ca omul dâ socoteală de faptele sale, iar râul făcut altora se intoarce asupra făptaşilor. Intregul roman este o parabola a lipsei de măsură în plăcerile trupeşti şi a şirului de victime pe care nesâbuinţa le face, antrenând şi răzbunări mai mult sau mai puţin violente. Dezechilibrul moral în serie este un atentat nu numai la justiţia de pe pământ, dar mai cu seamă la cea divina. Aceasta din urmă va restabili echilibrul, plătindu-i fiecarui vinovat după fapte. In acelaşi timp, trei dintre eroi vor avea sansa recuperării umane şi morale, ca discipoli ai pustnicului pur, clarvăzător şi charismatic, venerabilul Desagă de Piele.
Acest invaţâtor în cultivarea imaculării şi înălţimii spirituale umane apare de la bun început drept cel predestinat să-i deschida ochii eroului principal - un tânăr cărturar deosebit de dotat. Avid să cunoască viaţa şi să se bucure de deliciile pamantesti, tânărul îl refuză pe schivnic cu încăpăţânare. Promite totusi să-1 caute, atunci când va socoti că e momentul. Intre timp, tânărul, cunoscut doar cu numele livresc de Cărturarul dinainte de Miezul Nopţii, se înfruptă în exces din tot ce i ofera şi din ceea ce pare greu de cucerit, reuşind asemenea performanţă prin tot felul de tertipuri şi aranjamente. Haosul desfraului în care trăieşte îl epuizează, în ciuda transplantului care il făcuse invincibil în budoare. In momentul încep sa i se plătească dureros poliţele pentru toate abuzurile si erorile comise cu şi fără bună ştiinţă, Cărturarul dinainte de Miezul Nopţii este silit să se retragă de la marele ospăţ al simturilor si să-şi îndrepte paşii spre sălaşul învăţătorului spiritual Desaga de Piele. Şi iată cum o experienţă de plenară şi exacerbate trăire fizică îl întoarce în sinele său spiritual pe cel mai infatuate degustător de viaţă lumească. Povestea aventurilor amoroase ale tânărului deşănţat constituie, după cum se exprimă autorul, fructul dulce al cărui sâmbure amar -- consecinţele crude ale unei vieţi nesăbuite - îi trezeşte constiinta. Istorisirea dulcei vieţi sfârşite în mare amărăciune debuteaza cu invitaţia (refuzată) la contemplarea existenţei şi sfârşeşte cu acceptarea de către eroul dezamăgit,
de data aceasta în deplină convingere, a căii spirituale a sinelui spre căutarea şi întregirea sa prin meditaţie.
Rezultă de aici că autorul nu este un simplu povestitor de peripeţii amuzante şi triviale, ci un scriitor cu simţ moral, educativ chiar, indiferent dacă acesta este de sorginte religiosa buddhistă. Fireşte, metoda de abordare şi construcţia literara (folosite anume spre a-1 ademeni, a-1 prinde şi a-1 menţine într-o captivitate de intensă curiozitate pe cititor, nada fiind istorisirea unor întâmplări insolite, adesea scandaloase pentru ceea ar însemna amorul din budoare, în stare să lezeze o anumita pudoare socială, aceea a puritanismului moral - toate acesxj circumscrise unei pătimaşe pledoarii pentru salvarea sinelui spiritual, ar putea fi interpretate ca un fel de jonglerie, joc echivoc, duplicitar din partea scriitorului. Dar, că nu este aşa, o dovedesc toate comentariile explicitare şi de analiză critică eroilor cărţii, ale faptelor şi evoluţiei lor, susţinute cu stăruinta de scriitor, pentru a-şi ghida cititorul în cuprinderea sensului adevărat şi moral din istorisirea înfăţişată de el.
Intre Rogojina de Ruga a Carnii si Decameronul nu exista decat o diferenta de constructie literara. Romanul se cuvine inteles ca o parabola, ca o pilda de neurmat!
SC RAWEX COMS SRL, Bucuresti.
Director editura si tipografie: TUDOR Mihaela Raluca, 0720 773209.
Nr. ord. Reg. Com./an: J40/10843/2005, C UI: 17700378.
Banca RAIFFEISEN BANK Sucursala LIVIU REBREANU,
Cont: RO48RZBR00000600 11557176
Cont: RO32TREZ7035069X XX012013 la TREZORE RIA sector 3, Bucureşti.
marți, 22 martie 2011
S U S
Aveam in mana cartea de poeme: Pantera sus, pe clavecin de Horia Garbea, luata de la Chioscul de carte, Muzeul Literaturii. Am urcat in tramvaiul 34, destul de gol, si am avut imediat impresia ca mai toti se uita la mine, omul cu o carte in mana. Ma tineam de o bara, care nu era chiar ca cea din cluburile bucurestene, nu incepea din tavan, ci de mai jos, si se termina sub scaunul de langa mine. Ma tineam de bara si citeam cate un poem, mai dadeam cate o foaie, si poate ca unii ma luau drept angajat al vreunui club, desi nu aveam tinuta in voga si nici nu ma puteam roti in jurul acelei bare metalice. La un moment dat, cineva s-a apropiat de mine, si-a rasucit capul sa citeasca titlul cartii si mi s-a adresat fara nici o introducere;
-- E cu animale sau despre muzica?
Ma deranja si l-am privit cu neplacere.
-- Nici una nici alta, i-am zis, e despre inalt!
Omul s-a uitat la mine, si nedumerit, si-a sucit iar gatul si a silabisit titlul inscris cu rosu pe coperta alba:
-- Pan- te- ra- sus... a marait. Da, scrie sus, inteleg.
Si s-a linistit. Nu mi-a mai dat atentie, s-a tras intr-o parte, in schimb s-a uitat triumfator in stanga si-n dreapta, de-a lungul burtii tramvaiului. Deslusise ciudatenia. Si pe buna dreptate! Lumea duce in tramvai sacose si pungi, tine in mana telefoane mobile, are in urechi dopuri si asculta muzica, in cel mai rau caz citeste un tabloid, dar sa aiba cineva cu el o carte si inca una de poezie, iata ceva ce trebuia deslusit!
-- E cu animale sau despre muzica?
Ma deranja si l-am privit cu neplacere.
-- Nici una nici alta, i-am zis, e despre inalt!
Omul s-a uitat la mine, si nedumerit, si-a sucit iar gatul si a silabisit titlul inscris cu rosu pe coperta alba:
-- Pan- te- ra- sus... a marait. Da, scrie sus, inteleg.
Si s-a linistit. Nu mi-a mai dat atentie, s-a tras intr-o parte, in schimb s-a uitat triumfator in stanga si-n dreapta, de-a lungul burtii tramvaiului. Deslusise ciudatenia. Si pe buna dreptate! Lumea duce in tramvai sacose si pungi, tine in mana telefoane mobile, are in urechi dopuri si asculta muzica, in cel mai rau caz citeste un tabloid, dar sa aiba cineva cu el o carte si inca una de poezie, iata ceva ce trebuia deslusit!
marți, 1 martie 2011
DESPRE LIMBA CHINEZA
O strada comerciala in China are o putere particulara de atractie. Farmecul ei sta sub pecetea ornamentala si enigmatica a numelor firmelor si reclamelor elegant trasate. O magie picturala, ca o risipa ingenioasa, expresie de subtila fantezie, angajeaza necunoscatorii limbii chineze intr-o operatie plina de riscuri, aceea de a intui, urmarind vitrinele, simbolurile semnelor care compun reclamele, orice anunt. Oricum ar fi asezate sau caligrafiate literele alfabetului nostrum, ne va fi greu sa reeditam ineditul creat prin simpla grafie in limba chineza a oricarei titulaturi, cum ar fi 百货商店， bai huo shangdian, magazin universal.
Limba chineza spunem noi; chinezii o numesc hanyu, limba han, care face parte din familia limbilor chino-tibetane, limbi caracterizate prin existenta tonurilor. In acest fel, cine invata limba chineza trebuie sa memoreze nu numai complexul sonor, ci si imaginea scrisa si tonul (la care din cele patru tonuri ale limbii se pronunta cuvantul respectiv). Dar in ce imperiu al frumusetii lingvistice intra! A invata limba chineza echivaleaza cu a te impresura cu miracole, a trai in poezie si desfatare vizuala si fonetica. In plus, a vorbi una dintre cele mai vechi limbi ale omenirii, totodata limba vorbita de o cincime dintre oamenii de pe Terra.
Totusi, trebuie sa mentionam fara echivoc ca numai scrierea este comuna pentru cei peste un milliard si jumatate de chinezi de pe pamant. Limba chineza se subdivide in 7 limbi si vreo 2.000 de dialecte! Limba nationala, limba literara si cea care se vorbeste oriunde pe glob este limba vorbita nativ la nord de Fluviul Albastru, aproximativ de peste 70% dintre locuitorii Chinei. In sud exista alte sase limbi inrudite, dar limbi diferite, cum ar fi, sa zicem, limbile romanice: Wu, Xiang, Gan, Kejia, Ao, Min. Se subintelege ca toti chinezii din sudul Chinei vorbesc limba literara chineza, desi ei primele cuvinte le rostesc in limba locala. La fel, oriunde in lume, indiferent din ce parte a Chinei ar fi de origine, chinezii se inteleg intre ei prin scris si prin limba literara chineza hanyu.
Tonul este de multe ori esential; de exemplu: a cumpara si a vinde se pronunta identic, diferentiindu-se prin tonalitatea la care cuvantul este rostit! Chinezii numesc semnul graphic 字，zi, iar un zi este format din una sau mai multe trasaturi: cifra 1, yi, este marcata printr-o simpla linie orizontala 一, cuvantul om, 人，ren, din doua linii, cuvantul Cer, 天，tian, prin patru trasaturi si asa mai departe. Dictionarele complete identifica vreo 50.000 de zi- uri sau morpheme.
Caracterele limbii chineze sunt simbolurile poetice pentru realitatile vietii, pentru ceea ce exprima intr-o conventie artistica de desen semnificant, sugerand metaforic notiunea. Un cuvant, un motiv floral, un simbol pe matase, pe orice panza, oricine a intalnit fantezia tesaturilor cu inspiratii multiple de poezie si plastica, cle mai adesea: 喜喜，shunaxi, dubla fericire, ori 寿shou, viata lunga.
De unde au aparut? Cine a gandit tot acest arsenal de morpheme, care mai de care mai elegante, mai atragatoare? Traditia zice ca aventura scrierii a inceput cu Imparatul legendary Fu Xi, a continuat sub Imparatul Galben, Huang Di, care i-a cerut unui sfetnic destoinic, 仓颉Cang Jie, care ar fi nascocit scrierea chineza dupa modelul urmelor lasate pe sol de pasari si animale. Stampele vechi il reprezentau pe acest dregator ca avand patru ochi. Desigur ca scrierea chineza pe care noi o cunoastem astazi este rodul unei activitati ce se intinde pe o perioada mare de timp.
In antichitate, scrierea a fost perceputa ca o arta, iar caligrafia a devenit una dintre cele sase arte, liu yi, care se predau tinerilor.
Limba chineza era pe deplin formata cu 1.300 ani inainte de Hristos, are prin urmare o vechime de 3 – 4.000 de ani, in flux continuu pana in zilele noastre! In privinta modalitatii de scriere, se disting, chronologic, trei etape: scriere ideografica, scriere prin imprumut fonetic, scriere pictofonetica.
Lingvistii chinezi considera ca sunt 六书，6/sase metode de compunere a caracterelor chinezesti.
1, 象形Xiangxing, Imagine-forma, unde ideogramele sunt desene simplificate la esenta a unor lucruri sau actiuni, precum: cal, peste, a sageta etc., dar acest tip de scriere este limitat prin firea lucrurilor.
2, 指事Zhishi, Indica-lucru, forme simboluri ale vietii.
3, 形声Xingsheng, Forma-sunet, unde o parte reda forma si o alta pronuntia, cele doua parti formand impreuna un caracter, un morfem, un cuvant.
4, 会意Huiyi, Intalnire de idei.
5, 转注Zhuan zhu, in fapt doua pictograme, simboluri care se intrepatrund.
6, 假借Jiajie, Imprumut de caractere, capatand un sens nou, din ce in ce mai abstract.
Si odata invatate bazele limbii, in paralel cu notiuni din ce in ce mai largi de civilizatie chineza, studiul caligrafiei este nu numai o placere estetica, ci si o cale de meditatie si de intarire a suflului vital din organismul celui care practica, de prelungire a vietii in sanatate deplina.
Limba chineza spunem noi; chinezii o numesc hanyu, limba han, care face parte din familia limbilor chino-tibetane, limbi caracterizate prin existenta tonurilor. In acest fel, cine invata limba chineza trebuie sa memoreze nu numai complexul sonor, ci si imaginea scrisa si tonul (la care din cele patru tonuri ale limbii se pronunta cuvantul respectiv). Dar in ce imperiu al frumusetii lingvistice intra! A invata limba chineza echivaleaza cu a te impresura cu miracole, a trai in poezie si desfatare vizuala si fonetica. In plus, a vorbi una dintre cele mai vechi limbi ale omenirii, totodata limba vorbita de o cincime dintre oamenii de pe Terra.
Totusi, trebuie sa mentionam fara echivoc ca numai scrierea este comuna pentru cei peste un milliard si jumatate de chinezi de pe pamant. Limba chineza se subdivide in 7 limbi si vreo 2.000 de dialecte! Limba nationala, limba literara si cea care se vorbeste oriunde pe glob este limba vorbita nativ la nord de Fluviul Albastru, aproximativ de peste 70% dintre locuitorii Chinei. In sud exista alte sase limbi inrudite, dar limbi diferite, cum ar fi, sa zicem, limbile romanice: Wu, Xiang, Gan, Kejia, Ao, Min. Se subintelege ca toti chinezii din sudul Chinei vorbesc limba literara chineza, desi ei primele cuvinte le rostesc in limba locala. La fel, oriunde in lume, indiferent din ce parte a Chinei ar fi de origine, chinezii se inteleg intre ei prin scris si prin limba literara chineza hanyu.
Tonul este de multe ori esential; de exemplu: a cumpara si a vinde se pronunta identic, diferentiindu-se prin tonalitatea la care cuvantul este rostit! Chinezii numesc semnul graphic 字，zi, iar un zi este format din una sau mai multe trasaturi: cifra 1, yi, este marcata printr-o simpla linie orizontala 一, cuvantul om, 人，ren, din doua linii, cuvantul Cer, 天，tian, prin patru trasaturi si asa mai departe. Dictionarele complete identifica vreo 50.000 de zi- uri sau morpheme.
Caracterele limbii chineze sunt simbolurile poetice pentru realitatile vietii, pentru ceea ce exprima intr-o conventie artistica de desen semnificant, sugerand metaforic notiunea. Un cuvant, un motiv floral, un simbol pe matase, pe orice panza, oricine a intalnit fantezia tesaturilor cu inspiratii multiple de poezie si plastica, cle mai adesea: 喜喜，shunaxi, dubla fericire, ori 寿shou, viata lunga.
De unde au aparut? Cine a gandit tot acest arsenal de morpheme, care mai de care mai elegante, mai atragatoare? Traditia zice ca aventura scrierii a inceput cu Imparatul legendary Fu Xi, a continuat sub Imparatul Galben, Huang Di, care i-a cerut unui sfetnic destoinic, 仓颉Cang Jie, care ar fi nascocit scrierea chineza dupa modelul urmelor lasate pe sol de pasari si animale. Stampele vechi il reprezentau pe acest dregator ca avand patru ochi. Desigur ca scrierea chineza pe care noi o cunoastem astazi este rodul unei activitati ce se intinde pe o perioada mare de timp.
In antichitate, scrierea a fost perceputa ca o arta, iar caligrafia a devenit una dintre cele sase arte, liu yi, care se predau tinerilor.
Limba chineza era pe deplin formata cu 1.300 ani inainte de Hristos, are prin urmare o vechime de 3 – 4.000 de ani, in flux continuu pana in zilele noastre! In privinta modalitatii de scriere, se disting, chronologic, trei etape: scriere ideografica, scriere prin imprumut fonetic, scriere pictofonetica.
Lingvistii chinezi considera ca sunt 六书，6/sase metode de compunere a caracterelor chinezesti.
1, 象形Xiangxing, Imagine-forma, unde ideogramele sunt desene simplificate la esenta a unor lucruri sau actiuni, precum: cal, peste, a sageta etc., dar acest tip de scriere este limitat prin firea lucrurilor.
2, 指事Zhishi, Indica-lucru, forme simboluri ale vietii.
3, 形声Xingsheng, Forma-sunet, unde o parte reda forma si o alta pronuntia, cele doua parti formand impreuna un caracter, un morfem, un cuvant.
4, 会意Huiyi, Intalnire de idei.
5, 转注Zhuan zhu, in fapt doua pictograme, simboluri care se intrepatrund.
6, 假借Jiajie, Imprumut de caractere, capatand un sens nou, din ce in ce mai abstract.
Si odata invatate bazele limbii, in paralel cu notiuni din ce in ce mai largi de civilizatie chineza, studiul caligrafiei este nu numai o placere estetica, ci si o cale de meditatie si de intarire a suflului vital din organismul celui care practica, de prelungire a vietii in sanatate deplina.
sâmbătă, 26 februarie 2011
M E D I C I N A
Sinologul si medicul de medicina traditionala chineza
ADRIANDANIEL LUPEANU
a publicat recent la Editura Do-MinoR: Rawex Coms, Bucuresti,
(Director editura si tipografie: TUDOR Mihaela Raluca, mobil: 0720 773209),
doua carti de medicina,
care se adreseaza deopotriva specialistilor si publicului larg:
1, MEDICINA TRADITIONALA CHINEZA, format A4, 578 pagini;
2, MIC TRATAT DE ACUPUNCTURA, format A4, 272 pagini.
ADRIANDANIEL LUPEANU
a publicat recent la Editura Do-MinoR: Rawex Coms, Bucuresti,
(Director editura si tipografie: TUDOR Mihaela Raluca, mobil: 0720 773209),
doua carti de medicina,
care se adreseaza deopotriva specialistilor si publicului larg:
1, MEDICINA TRADITIONALA CHINEZA, format A4, 578 pagini;
2, MIC TRATAT DE ACUPUNCTURA, format A4, 272 pagini.
duminică, 16 ianuarie 2011
N O I
Liderii se opereaza si se trateaza undeva mai la vest;
Ministrii se opereaza si se trateaza undeva mai la vest;
Parlamentarii se opereaza si se trateaza undeva mai la vest;
Artistii se opereaza si se trateaza undeva mai la vest;
Pana si popii se opereaza si se trateaza undeva mai la vest;
Exista oare cineva care apeleaza cu incredere si cu speranta la spitalele noastre?
Noi.
Ministrii se opereaza si se trateaza undeva mai la vest;
Parlamentarii se opereaza si se trateaza undeva mai la vest;
Artistii se opereaza si se trateaza undeva mai la vest;
Pana si popii se opereaza si se trateaza undeva mai la vest;
Exista oare cineva care apeleaza cu incredere si cu speranta la spitalele noastre?
Noi.
joi, 13 ianuarie 2011
O CARTE DESPRE DEMNITARII – CĂRTURARI . O PROVOCARE?
China exercită de câteva veacuri o atracţie irezistibilă asupra europenilor. Această ţară a început să fie cunoscută prin cărţile ei clasice, traduse de primii misionari catolici. Urmează cunoaşterea la faţa locului pe care o înfăptuiesc aventurierii, negustorii, soldaţii, aceştia din urmă prin războaie umilitoare pentru China, în secolul XX chinezii ies ei înşişi în lume, iar mai nou asistăm la un fenomen tulburător, de neînchipuit în urmă cu ani nici de imaginaţia cea mai bogată. Graţie ritmului economic, mediului de afaceri propice şi condiţiilor de muncă atractive, în zilele noastre, în metropolele chineze încep să prindă contur nici mai mult nici mai puţin decât: caucasian towns! Aceste gânduri îmi provoacă o carte tipărită de curând: Atingerea unui ideal - Literaţii din perioada Dinastiei Chineze Tang de Camelia Pantazi Tudor, Editura Rawexcoms, Bucureşti, 2010.
Istoria Chinei este, pentru noi, europenii, incredibilă pe alocuri, stranie de multe ori şi poate întotdeauna fascinantă. China începutului de secol XXI pare similară prefacerilor si prosperităţii epocii Tang, secolele 7 – 9 de după Hristos.
În cele două sute de pagini ale cărţii, Camelia Pantazi Tudor ne poartă cu bună ştiinţă într-o lume în care cărturarii atinseseră un ideal socio-uman şi artistic, prin gestul divin al singurei împărătese din istoria Chinei, Wu Zetian (690 – 705), de a promova demnitarii numai printr-o selecţie riguroasă, an după an, în tot imperiul, pentru a ridica oamenii la tiluri nobiliare nu prin sânge, ci prin creier, pe baza capacităţilor intelectuale! Ea a impus examene naţionale, care se desfăşurau intâi la nivel sătesc, apoi judeţean, provincial si în final la Palat, dintre câştigători alegându-se miniştrii şi guvernatorii provinciilor. Numai prin puterea acestor mandarini-cărturari ( nu cumva cultura adevărată întregeşte oamenii şi-i face cinstiţi, serioşi, viteji, demni, iar incultura nu lasă să se vadă decât minciuna, slugarnicia şi aroganţa, dupa caz?), numai prin ei se consideră că a putut China Imperiului Tang sa atingă apogeul. Autoarea numeşte Dinastia Tang (618 – 907) Epocă de Aur: Realizările principale privesc organizarea administrativă, reformele în legislaţie, agricultură, educaţie, expansiunea militară extraordinară, precum şi înflorirea artelor şi religiilor. Ani nu numai glorioşi pentru imperiu, ci mai ales prosperi pentru popor. Oamenii trăiesc indestulător. Lumea era liberă. Cei care studiau pentru a servi societatea erau cărturarii, cei care creau obiectele erau meşteşugarii, iar aceia care transportau mărfurile şi comercializau produsele erau neguţătorii…Cărturarii sunt cei care se bucură de cel mai înalt prestigiu. Dezvoltarea nemaiîntâlnită până atunci, ne convinge autoarea, s-a datorat, într-o foarte mare măsură, existenţei în administraţia imperiului a unor oameni cu o minte sclipitoare, cu spirit liber, cu o cultură vastă şi cunostinţe aprofundate în cele mai diferite domenii.
Există o savantă privire de ansamblu a vremurilor, care electrizează cititorul şi în orice caz îl captează şi cu siguranţă îl câştigă de partea civilizaţiei chineze. Este o reuşită de calitate, pentru care autoarea merită omagiile noastre.
Cartea este divizată în şase capitole mari. Pentru cine nu are timp să citească enciclopedii sau cărţi docte de istorie a Chinei, autoarea găseşte oportună o prezentare sintetică. Călătoria rapidă în istoria Chinei de la începutul cărţii, cum o numeşte Camelia Pantzi Tudor, este reuşită, atractivă, convingătoare.
Epoca Tang, de Aur, este prezentată socio-istoric, încât accentul să cadă pe formarea literaţilor, cum se pronunţă autoarea. Este vorba pe larg de pregătirea şi rolul cărturarilor pentru accesul lor nelimitat si complet la putere. Doar slaba pregătire, neştiinţa şi incapacitatea puteau opri sau deturna cariera mandarinilor. Autoarea atotştiutoare explică organizarea sistemului naţional de examinare, modul de funcţionare şi perpetuarea acestuia până în era modernă.
Ultimele trei capitole sunt dedicate literaturii. Camelia Pantazi Tudor ne convinge cum prestigiul mandarinilor-cărturari dobândit prin ştiinţă de carte, cinste şi corectitudine etc, le conferă acestora, în multe cazuri, statutul superior de nemuritori.
Eseul de faţă, pentru că Atingerea unui ideal - Literaţii din perioada Dinastiei Chineze Tang de Camelia Pantazi Tudor este o lucrare cu evident caracter eseistic, îşi găseşte punctul de sprijin în creaţia literară, mai ales în poezia Tang, recunoscută de acum pretutindeni în lume. Sunt numeroase confesiuni, evocări, exprimări paradoxale în structuri contemplative, lirice, care o îndreptăţesc pe autoare la o continuare a demersurilor sale.
Aşteptăm o a doua carte aflată, cum se simte că îi convine Cameliei Pantazi tudor să creeze, la graniţa literaturii cu istoria Chinei eterne.
Se remarcă multe pagini scrise cu reală graţie. Paginile despre Li Tai Bai, de exemplu, prefaţate de un desen în peniţă cu un bărbat interiorizat ţinând în mână o cupă. Lipseşte doar umbra pentru a forma cei trei prieteni din poemul: Beau singur sub clar de lună. Prezentarea poetului şi demnitarului Bai Juyi, poet aproape necunoscut la noi, dar care a scris vreo trei mii de poezii, pe care le-a împărţit chiar el în patru categorii: realiste, satirice, de introspecţie şi diverse. Atent scrie autoarea şi despre peisagistul şi poetului rafinat al iubirii Wang Wei: Sa nu plângem deloc / Rămas bun pe furiş / Fără al vorbelor joc / Nu iubire făţiş.
O latură a vieţii Tang a fost lăsată cu totul la o parte şi ar putea fi avută în vedere la o a doua ediţie – intervenţia femeii. Trebuie să recunoaştem că până şi politicienii cei mai luminaţi sunt bulversati şi nu rezistă intrigilor amoroase. Oare cum a apus Epoca de Aur? O spune un poet al vremii vechi:
Brambureala nu vine din Cer,
Ea este creată de femeie!
Istoria Chinei este, pentru noi, europenii, incredibilă pe alocuri, stranie de multe ori şi poate întotdeauna fascinantă. China începutului de secol XXI pare similară prefacerilor si prosperităţii epocii Tang, secolele 7 – 9 de după Hristos.
În cele două sute de pagini ale cărţii, Camelia Pantazi Tudor ne poartă cu bună ştiinţă într-o lume în care cărturarii atinseseră un ideal socio-uman şi artistic, prin gestul divin al singurei împărătese din istoria Chinei, Wu Zetian (690 – 705), de a promova demnitarii numai printr-o selecţie riguroasă, an după an, în tot imperiul, pentru a ridica oamenii la tiluri nobiliare nu prin sânge, ci prin creier, pe baza capacităţilor intelectuale! Ea a impus examene naţionale, care se desfăşurau intâi la nivel sătesc, apoi judeţean, provincial si în final la Palat, dintre câştigători alegându-se miniştrii şi guvernatorii provinciilor. Numai prin puterea acestor mandarini-cărturari ( nu cumva cultura adevărată întregeşte oamenii şi-i face cinstiţi, serioşi, viteji, demni, iar incultura nu lasă să se vadă decât minciuna, slugarnicia şi aroganţa, dupa caz?), numai prin ei se consideră că a putut China Imperiului Tang sa atingă apogeul. Autoarea numeşte Dinastia Tang (618 – 907) Epocă de Aur: Realizările principale privesc organizarea administrativă, reformele în legislaţie, agricultură, educaţie, expansiunea militară extraordinară, precum şi înflorirea artelor şi religiilor. Ani nu numai glorioşi pentru imperiu, ci mai ales prosperi pentru popor. Oamenii trăiesc indestulător. Lumea era liberă. Cei care studiau pentru a servi societatea erau cărturarii, cei care creau obiectele erau meşteşugarii, iar aceia care transportau mărfurile şi comercializau produsele erau neguţătorii…Cărturarii sunt cei care se bucură de cel mai înalt prestigiu. Dezvoltarea nemaiîntâlnită până atunci, ne convinge autoarea, s-a datorat, într-o foarte mare măsură, existenţei în administraţia imperiului a unor oameni cu o minte sclipitoare, cu spirit liber, cu o cultură vastă şi cunostinţe aprofundate în cele mai diferite domenii.
Există o savantă privire de ansamblu a vremurilor, care electrizează cititorul şi în orice caz îl captează şi cu siguranţă îl câştigă de partea civilizaţiei chineze. Este o reuşită de calitate, pentru care autoarea merită omagiile noastre.
Cartea este divizată în şase capitole mari. Pentru cine nu are timp să citească enciclopedii sau cărţi docte de istorie a Chinei, autoarea găseşte oportună o prezentare sintetică. Călătoria rapidă în istoria Chinei de la începutul cărţii, cum o numeşte Camelia Pantzi Tudor, este reuşită, atractivă, convingătoare.
Epoca Tang, de Aur, este prezentată socio-istoric, încât accentul să cadă pe formarea literaţilor, cum se pronunţă autoarea. Este vorba pe larg de pregătirea şi rolul cărturarilor pentru accesul lor nelimitat si complet la putere. Doar slaba pregătire, neştiinţa şi incapacitatea puteau opri sau deturna cariera mandarinilor. Autoarea atotştiutoare explică organizarea sistemului naţional de examinare, modul de funcţionare şi perpetuarea acestuia până în era modernă.
Ultimele trei capitole sunt dedicate literaturii. Camelia Pantazi Tudor ne convinge cum prestigiul mandarinilor-cărturari dobândit prin ştiinţă de carte, cinste şi corectitudine etc, le conferă acestora, în multe cazuri, statutul superior de nemuritori.
Eseul de faţă, pentru că Atingerea unui ideal - Literaţii din perioada Dinastiei Chineze Tang de Camelia Pantazi Tudor este o lucrare cu evident caracter eseistic, îşi găseşte punctul de sprijin în creaţia literară, mai ales în poezia Tang, recunoscută de acum pretutindeni în lume. Sunt numeroase confesiuni, evocări, exprimări paradoxale în structuri contemplative, lirice, care o îndreptăţesc pe autoare la o continuare a demersurilor sale.
Aşteptăm o a doua carte aflată, cum se simte că îi convine Cameliei Pantazi tudor să creeze, la graniţa literaturii cu istoria Chinei eterne.
Se remarcă multe pagini scrise cu reală graţie. Paginile despre Li Tai Bai, de exemplu, prefaţate de un desen în peniţă cu un bărbat interiorizat ţinând în mână o cupă. Lipseşte doar umbra pentru a forma cei trei prieteni din poemul: Beau singur sub clar de lună. Prezentarea poetului şi demnitarului Bai Juyi, poet aproape necunoscut la noi, dar care a scris vreo trei mii de poezii, pe care le-a împărţit chiar el în patru categorii: realiste, satirice, de introspecţie şi diverse. Atent scrie autoarea şi despre peisagistul şi poetului rafinat al iubirii Wang Wei: Sa nu plângem deloc / Rămas bun pe furiş / Fără al vorbelor joc / Nu iubire făţiş.
O latură a vieţii Tang a fost lăsată cu totul la o parte şi ar putea fi avută în vedere la o a doua ediţie – intervenţia femeii. Trebuie să recunoaştem că până şi politicienii cei mai luminaţi sunt bulversati şi nu rezistă intrigilor amoroase. Oare cum a apus Epoca de Aur? O spune un poet al vremii vechi:
Brambureala nu vine din Cer,
Ea este creată de femeie!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)