luni, 11 octombrie 2010

M-am uitat pe mine insumi.

Zac strans intr-un cocon,
Doldora de ametire concentrata.

Ia-ma-n palma si
Pune-ma-n pe sanul tau stang,
S-ascult timpul tau,
Cu urechea aproape de inima ta.

Nici n-ai sa-ti dai seama cand,
Hranit cu lumina din tine,
Ma voi preface in flutur galben.

Ma voi aseza in poala ta,
Tu ma vei vedea
Stralucind ca un fir de aur
Si murind apoi de fericire.
Pacat!

2 comentarii:

  1. am observat, in filmele coreene si chinezesti (poate si vietnameze), un soi de moda si anume, moartea obligatorie a unui personaj iubit si preferat de publicul telespectator sau, si mai ingrozitor, moartea tuturor personajelor principale!..
    De ce-o fi trebuit sa omori fluturele tocmai cand incepuse sa straluceasca? Aaa, poate trebuia si poezia sa aiba un aer chinez sau coreean.

    RăspundețiȘtergere
  2. Draga Yellow, iti multumesc pentru comentariul elegant.
    Nici eu nu stiu si prin urmare nu am cum sa iti raspund la intrebarea pe care ti-o pui.
    La randul meu, ma intreb daca eroul liric nu va fi murit la figurat, de bucuria vecina cu o clipa de fericire, oare?

    RăspundețiȘtergere