Am fost prezent asta vara la ceremonia de lansare oficiala a cartii: Viata, drumuri, litere... de Ion Andreita, aparuta la Editura Antim Ivireanul din Ramnicu Valcea. Cei sase vorbitori au gasit numai valori in aceasta carte, fiecare evidentiind o latura sau alta. Aveam si eu pe limba un cuvant, dar n-am intervenit acolo, pentru ca era deja o ora tarzie. Numai ca acel cuvant se cuvine, daca nu rostit, cel putin scris: meditatie!
Cartea de 780 de pagini format mare, cu titlul: Viata, drumuri, litere... nu este, asa cum s-ar crede, o culegere de articole de ziar scrise cu talent si daruire de un jurnalist care a fost si este un poet de mare tinuta, ci o meditatie asupra lumii.
Ion Andreita, ziaristul, poetul si prozatorul, este un ganditor profund asupra existentei noastre.
Tocmai de aceea textele se sustin prin ele insele, nu conteaza daca au fost gandite si scrise acum cateva zile, cativa ani sau acum cateva zeci de ani, pentru ca ele contin un ceva care depaseste notatia reporterului, faptul de viata, un fenomen etc, ele sunt innobilate de cugetarea grava a omului de cultura.
Iata cum faptul de viata cotidian, efemerul, care in mod firesc nu depaseste ziua in care a fost tiparit in paginile unui ziar, dainuieste peste timp prin cugetarea celui care ni-l aduce la cunostinta si il potenteaza, scotandu-l din obisnuit si daruindu-l cu har, cu acea scanteie numai de autor stiuta, pentru a-l trece in etern.
Prozele din aceasta carte, pentru ca Ion Andreita a transformat insemnarea ori consemnarea jurnalistica in proza de tinuta, tocmai prin meditatia Domniei Sale asupra a ceea ce relateaza, prozele, subliniez, se sustin prin ele insele.
Texte scrise cu ani in urma au prospetime si savoare.
Ele se citesc cu placere si interes si cu luare aminte, indiferent daca sunt din sfera vietii cotidiene, din domeniul culturii, al politicii etc, iar cititorul are de invatat, pentru ca harul meditatiei pe care autorul il revarsa asupra textului ne capteaza, ne cuprinde si ne transforma pe noi insine, facandu-ne partasi, partizani.
Evenimentul a avut loc la Casa Titulescu, altfel zis: Templul Diplomatiei Romane, iar intr-o sala alaturata era Expozitia de Goblenuri create de sotia lui Ion Andreita, Doamna Lia Maria Andreita, diplomat de meserie si artist prin vocatie, si adaug aceasta, pentru ca am observat aceeasi caracteristica: Meditatia.
Tapiseriile artistei nu sunt o impletire de fire si o armonie de culori, ci aceste operatii pornesc din idee.
Aceeasi reflectie asupra lumii si vietii, meditatie asupra vietii noastre pamantesti.
Fiecare tapiserie reprezinta un gand colorat, este irepetabila si grava.
In fata ei si dupa ce te-ai indepartat nu mai esti acelasi, la fel cum nu mai esti acelasi citind cartea anuntata mai sus.
Ion Andreita si Lia Maria Andreita sunt truditori ai acestui pamant si artisti, creatori de frumos si demiurgi ai unei lumi la care visam.
marți, 30 noiembrie 2010
O CREATIE A SETEI INDIVIDUALE DE TRAIRE
O viziune sublimă, deschizătoare de zări sacre mi se pare ca încunună gândirea şi inspiraţia lui Ion Andreita odata cu cartea: 101 poeme, Editura Biodova, 2010, pe care am primit-o cu un autograph magulitor: marelui oltean…
Fire sensibilă şi romantică, aici, mai mult decat pana acum, in alte carti, Ion Andreita s-a regăsit pe el însuşi în cuvinte, în poezie scrisă cu vocaţie interioară de om cu suflet mare.
Poeziile sale sunt tot atâtea stări de conştiinţă, manifestări exuberante ale aderenţei la mişcarea universală a vieţii, sunt descărcări explozive, meditaţii înfiorate fie ale tensiunilor si exaltărilor interioare, fie ale vieţii de care, nu stiu cum se face, dar Ion Andreita se izbeşte la fiecare pas.
Eu vad în aceste poeme, cel mai adesea de scurta respiratie, proiecţia unui conţinut emotiv specific, deoarece transced pana la anulare biograficul.
Poemele lui pot fi citite şi ca un jurnal poetic al vietii, ca tot a fost journalist o viata lunga.
As numi opera poetică deloc intinsa a lui Ion Andreita: creaţia setei individuale de trăire!
El scrie direct, alegând drept modalitate de expresie versul alb. Ciclul Masurand cu lacrima fiinta ta e o dovada ca stapaneste si tehnica veche de vers cu ritm interior si rima rara. Limba poetului este cea de toate zilele, deloc cautata, ci simplă, intr-o exprimare limpede, dar, atentie, cel mai adesea cu dublu sens.
Mi se pare ca se poate vorbi de funcţia poetică a călătoriei la Ion Andreita, poate si fiindca a calatorit tara in lung si-n lat (cum se spune), ca reporter, si in ultimele doua decenii mai catre Occident, ca diplomat, lucru vizibil in 101 poeme, prin poeme-stări, amplificând trăirea de moment, structurând-o în propriile mişcări ritmice.
Si o observatie. Citesc pe pagina a patra: Ilustratia – Tapiserii de Lia-Maria Andreita.
Sunt sase tapiterii de o frumusete uluitoare, care nu ilustreaza poeziile, ci exista prin ele insele, incat doua lucruri s-ar fi cuvenit:
Unu, mentionarea pe pagina a treia, de titlu, ca volumul cuprinde tapiserii de Lia-Maria Andreita, un artist de talie universala, si
Doi, evidentierea lor printr-o Tabla de materii, ca aici:
Pagina 15, Pietre de rau
Pagina 55, Nostalgia culorilor
Pagina 85, Pietrele vietii
Pagina 105, Oase plangand
Pagina 119, Pietrele universului
Pagina 131, Ce te legeni, codrule
Fire sensibilă şi romantică, aici, mai mult decat pana acum, in alte carti, Ion Andreita s-a regăsit pe el însuşi în cuvinte, în poezie scrisă cu vocaţie interioară de om cu suflet mare.
Poeziile sale sunt tot atâtea stări de conştiinţă, manifestări exuberante ale aderenţei la mişcarea universală a vieţii, sunt descărcări explozive, meditaţii înfiorate fie ale tensiunilor si exaltărilor interioare, fie ale vieţii de care, nu stiu cum se face, dar Ion Andreita se izbeşte la fiecare pas.
Eu vad în aceste poeme, cel mai adesea de scurta respiratie, proiecţia unui conţinut emotiv specific, deoarece transced pana la anulare biograficul.
Poemele lui pot fi citite şi ca un jurnal poetic al vietii, ca tot a fost journalist o viata lunga.
As numi opera poetică deloc intinsa a lui Ion Andreita: creaţia setei individuale de trăire!
El scrie direct, alegând drept modalitate de expresie versul alb. Ciclul Masurand cu lacrima fiinta ta e o dovada ca stapaneste si tehnica veche de vers cu ritm interior si rima rara. Limba poetului este cea de toate zilele, deloc cautata, ci simplă, intr-o exprimare limpede, dar, atentie, cel mai adesea cu dublu sens.
Mi se pare ca se poate vorbi de funcţia poetică a călătoriei la Ion Andreita, poate si fiindca a calatorit tara in lung si-n lat (cum se spune), ca reporter, si in ultimele doua decenii mai catre Occident, ca diplomat, lucru vizibil in 101 poeme, prin poeme-stări, amplificând trăirea de moment, structurând-o în propriile mişcări ritmice.
Si o observatie. Citesc pe pagina a patra: Ilustratia – Tapiserii de Lia-Maria Andreita.
Sunt sase tapiterii de o frumusete uluitoare, care nu ilustreaza poeziile, ci exista prin ele insele, incat doua lucruri s-ar fi cuvenit:
Unu, mentionarea pe pagina a treia, de titlu, ca volumul cuprinde tapiserii de Lia-Maria Andreita, un artist de talie universala, si
Doi, evidentierea lor printr-o Tabla de materii, ca aici:
Pagina 15, Pietre de rau
Pagina 55, Nostalgia culorilor
Pagina 85, Pietrele vietii
Pagina 105, Oase plangand
Pagina 119, Pietrele universului
Pagina 131, Ce te legeni, codrule
vineri, 19 noiembrie 2010
Eminescu
Dle Presedinte Horia Garbea,
Cui sa-i spun, daca nu Domniei Voastre, ca o casa anume de pe str Buzesti, cea de la nr 5, este in sirul lung al caselor care se demoleaza in aceste zile?
La nr 5 se afla o placa de marmora, care anunta trecatorii ca, intr-o alta casa situata pe acel loc, in anul 1882, a locuit Mihai Eminescu.
Ce se va intampla?
Uniunea Scriitorilor va prelua placa si o va monta pe noua cladie, eventual cu o imagine a casei in care Eminescu a trait?
Ma intreb si va intreb.
Cui sa-i spun, daca nu Domniei Voastre, ca o casa anume de pe str Buzesti, cea de la nr 5, este in sirul lung al caselor care se demoleaza in aceste zile?
La nr 5 se afla o placa de marmora, care anunta trecatorii ca, intr-o alta casa situata pe acel loc, in anul 1882, a locuit Mihai Eminescu.
Ce se va intampla?
Uniunea Scriitorilor va prelua placa si o va monta pe noua cladie, eventual cu o imagine a casei in care Eminescu a trait?
Ma intreb si va intreb.
vineri, 29 octombrie 2010
VA INVIT LA LECTURA
Revista RAMURI pe luna Octombrie 2010
a publicat articolul meu despre China,
intitulat: INTERFERENTE CULTURALE.
a publicat articolul meu despre China,
intitulat: INTERFERENTE CULTURALE.
vineri, 22 octombrie 2010
MATURATORUL
Acum cateva zile, pe undeva in centrul capitalei, un om care matura strada, vazandu-ma de departe, s-a asezat cu barbia in matura ca ciobanul pe islaz, langa oi, m-a privit lung cum vin catre el si mi-a dat binete.
I-am raspuns si am dat sa caut prin buzunare dupa bani, dar el, suficent de istet, m-a oprit.
-- Nu va cer bani, vreau sa va intreb ceva, a zis. Se poate?
-- Te rog!
-- Va vad om serios. Am nevoie de o pila si nu gasesc pe nimeni cu ceva putere care sa ma ajute.
-- Ce s-a inamplat?
-- Inca nu s-a intamplat nimic, dar o sa se intample! Eu lucrez aici de 10 ani. Sunt serios, nu beau in timpul serviciului, matur cu tragere de inima, sunt apreciat si de aceea am primit acest sector. Dar de cateva luni a venit un sef nou, pe chestii politice, cum se spune si la tv ca se poarta acum, iar seful asta cel nou vrea sa aduca aici o ruda de-a lui si pe mine sa ma mute la periferie. Pai acolo e mizerie mare, domnule draga! Si nimanui nu-i pasa, nici celor care locuiesc in acel cartier si nici chiar conducerii. Ce e nevoie acolo de cineva cu tragere de inima? Iar neamul asta al sefului meu credeti ca o sa presteze aici o munca de calitate? De-asta v-am oprit si va rog sa ma scuzati. Cunoasteti pe cineva in domeniu sa ma ajutati sa nu fiu transferat?
As fi preferat sa-mi ceara bani...
I-am raspuns si am dat sa caut prin buzunare dupa bani, dar el, suficent de istet, m-a oprit.
-- Nu va cer bani, vreau sa va intreb ceva, a zis. Se poate?
-- Te rog!
-- Va vad om serios. Am nevoie de o pila si nu gasesc pe nimeni cu ceva putere care sa ma ajute.
-- Ce s-a inamplat?
-- Inca nu s-a intamplat nimic, dar o sa se intample! Eu lucrez aici de 10 ani. Sunt serios, nu beau in timpul serviciului, matur cu tragere de inima, sunt apreciat si de aceea am primit acest sector. Dar de cateva luni a venit un sef nou, pe chestii politice, cum se spune si la tv ca se poarta acum, iar seful asta cel nou vrea sa aduca aici o ruda de-a lui si pe mine sa ma mute la periferie. Pai acolo e mizerie mare, domnule draga! Si nimanui nu-i pasa, nici celor care locuiesc in acel cartier si nici chiar conducerii. Ce e nevoie acolo de cineva cu tragere de inima? Iar neamul asta al sefului meu credeti ca o sa presteze aici o munca de calitate? De-asta v-am oprit si va rog sa ma scuzati. Cunoasteti pe cineva in domeniu sa ma ajutati sa nu fiu transferat?
As fi preferat sa-mi ceara bani...
duminică, 17 octombrie 2010
CURIOS
Premiul Nobel se ofera unor oamnei care au facut ceva intr-un anumit domeniu, cel putin aceasta este intelegerea profana.
Pentru a primi premiul pentru pace, trebuie oare sa Lupti pentru pace, cum fuseseram invatati pe vremuri?
Pentru o pace castigata pe calea razboiului, eu, unul, nu as scoate din Banca acea contravaloare a Premiului pentru pace.
I-as da acelui ins orice premiu din lume, de vreme ce a implinit ceva deosebit, dar nu un premiu in numele pacii.
Voi, da?
Pentru a primi premiul pentru pace, trebuie oare sa Lupti pentru pace, cum fuseseram invatati pe vremuri?
Pentru o pace castigata pe calea razboiului, eu, unul, nu as scoate din Banca acea contravaloare a Premiului pentru pace.
I-as da acelui ins orice premiu din lume, de vreme ce a implinit ceva deosebit, dar nu un premiu in numele pacii.
Voi, da?
miercuri, 13 octombrie 2010
S P I C
Am uitat sa v-il prezint pe Spic, miraculosul caine ciobanesc al numeroasei noastre familii.
Mare cat un lup, dotat cu puterea ursului, siret ca vulpea si mandru precum leul, el este stapanul casei si face de planton cand la usa, cand langa fereastra ori pe balcon.
Spic simte si prin somn miros de strain apropiindu-se si, oriunde s-ar afla, este primul care ia in primire intrusul.
Sa va fereasca Dumnezeu sa va apropiati si ca prin minune usa sa se naruie!
Banuiti ce se intampla?
Mare cat un lup, dotat cu puterea ursului, siret ca vulpea si mandru precum leul, el este stapanul casei si face de planton cand la usa, cand langa fereastra ori pe balcon.
Spic simte si prin somn miros de strain apropiindu-se si, oriunde s-ar afla, este primul care ia in primire intrusul.
Sa va fereasca Dumnezeu sa va apropiati si ca prin minune usa sa se naruie!
Banuiti ce se intampla?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)