NEW BEIJING, o carte care anunta un prozator de tinuta: CAMELIA PANTAZI TUDOR

CORNELIU LEU - 80 DE ANI

21 IULIE 1932, ZI BENEFICĂ

Toamna, în Capitala Nordului, Beijing, China, se împlineşte armonia supremă între cele trei entitati ale universului: Cer, Pamant, Om. Intr-un asemenea moment benefic l-am cunoscut pe Corneliu Leu, prozator, dramaturg, ziarist, cineast, filosof si om politic, profesor, realizator de reviste social-literare, de cultura si de reviste si emisiuni radiofonice si de televiziune, unde umorul se impleteste cu satira dulce-amara, mag al cuvantului scris si vorbit si al vinului pe care intr-o vreme il scotea din strugure cu mainile si cu picioarele goale, dupa o reteta de familie pastrata de la dacii al caror descendent indubitabil este. Neamul sau, din cate inteleg, si-a servit tara urcand in timp cu documente pana la Stefan cel Mare si Sfant, cand unul dintre strabunii sai a fost ostean nobil, dar sa nu uitam ca scriitorul Corneliu Leu a compus romanul Vecinul cel bun, despre strabunii sai daci, Dacia, primul imperiu european care a realizat unitatea de neam, limba, teritoriu. Era in anii 70 si Ambasada Romaniei se afla inca in centrul capitalei chineze, la doi pasi de Palatul Imperial Gugong. In fapt, de Palatul ca un sat intins, ascuns de ziduri semete, ne desparteau Hotelul Beijing ( construit in mai multe etape, lant de cladiri, pasaport, fiecare, al unei epoci: anii 30, anii 50, anii 70, anii 90), cladirile Asociatiei de Prietenie, Primariei, Clubului Diplomatic si o biserica catolica, ale carei porti erau ferecate din anul in care Mao ZeDong starnise marea revolutie culturala proletara, dupa ce, cu doar un an inainte, in 1965, i se plansese lui Andre Malraux, intr-o convorbire de substanta, de imburghezirea vietii la nici douzeci de ani de la proclamarea republicii populare. In seara aceea a echilibrelor, eram de serviciu pe ambasada. Se inserase si ma pregateam de culcare. Ce puteam sa fac, intr-o tara condusa nu prin legi parlamentare, nici prin ordonante guvernamentale de urgenta, ci prin Directive ale Presedintelui Mao, omul politic care izbutise, ravasind tara, sa fie socotit, de frica sau din devotiune, numarul 1? In Corpul Diplomatic se spunea ca, daca s-ar fi proclamat Imparat ca Napoleon, ar fi reusit cu usurinta. Aruncand o privire peste China de azi, mare pacat ca n-a facut-o! Rezultatul ar fi fost acelasi, iar suferinta mai putina. Cand a sunat telefonul, linia de oras, am fost surprins. Telefoanele mobile nu fusesera inventate. - Alo, Ambasada Romaniei? am auzit in microreceptor. - Va rog. - Sunt scriitorul Corneliu Leu. - Buna seara. Eu sunt diplomatul de serviciu pe ambasada. De unde telefonati? Il stiam, citisem romanele Viata particulara a lui Constant Hagiu si un roman de dragoste, indraznet pe acele timpuri: Femeia cu ochi albastri. - Hotel Beijing, aripa noua. Sunt in drum spre Vietnam. Pentru europenii care mergeau sau se intorceau din Vietnam, China era pe vremea aceea ca o insula care-i suradea unui naufragiat, intinzandu-i bratele protectoare. In ciuda miscarilor politice care se succedau in China intr-o cadenta de necontrolat, strainii aveau parte de tihna, siguranta, hoteluri confortabile, hrana buna etc. - Bine ati venit! Odihniti-va. Va invit maine la ambasada... M-a intrerupt: - As veni acum, daca nu deranjez. Mai ca n-am protestat, pentru a-l menaja. Afara ploua, ploaie de toamna, bogata, persistenta. I-am explicat ca n-am masina sa trimit in intampinarea sa. Pentru urgente, se folosea soferul Ambasadorului. Avea o urgenta? - Nu-i nimic, stimate domn. Vin in plimbare, stiu drumul. Indraznet. Cuvintele stimate domn au sunat ca un clopotel de argint. L-am anuntat pe portar ca aveam o vizita si mi-am asteptat oaspetele neconventional la intrarea oficiala in cladirea ambasadei, fosta vila pana in anul 1949 a unui negutator olandez, pana cand armatele lui Mao au transformat orasul din Beiping, Tihna Nordului, in Beijing, Capitala de Nord, alternativa la Nanjing, Capitala de Sud a lui Jiang Jieshi. Corneliu Leu a venit acoperit aproape in intregime de o umbrela gri ca cerul din acel moment, un barbat pe care l-am asociat imediat cu generalul Cao Cao, unul dintre vizionarii care au salvat China de la dezintegrare. Ca si generalul din antichitate, oaspetele meu emana siguranta de sine si forta fizica in masura sa ingenunche un taur! L-am invitat in Salonul Albastru, cu mobilier chinezesc. Bufetiera ne-a adus alune si suc de mandarine, singurul suc natural pe vremea aceea. In drum spre Hanoi, Corneliu Leu se vazuse, ajuns la Beijing, in situatia de a nu putea continua calatoria. Ar fi trebuit sa zboare in sud-estul Chinei, la Danang, si de acolo la Hanoi, doar ca zborurile fusesera intrerupte pentru o saptamana, din motive misterioase. El mergea in Vietnam, in locurile unde actionase o vreme drept corespondent de razboi, sa filmeze pentru o emisiune TV de mare succes, care-i apartinea: Calatorii romantice. Daca era retinut in Beijing, avea de gand sa realizeze cateva filme documentare, mi-a explicat, si eu i-am promis sprijin. Nu-mi amintesc cum discutia a alunecat de la imediat la Vietnamul sfasiat pana de curand de razboi, divizare, saracie, infometare. La inceput n-am fost atent. Stiam multe povesti adevarate, crude, zguduitoare sau de luat in raspar. Numai ca mi-am dat seama de la primele fraze ca, spre deosebire de alti diplomati, ziaristi, militari, calatori de tot felul, care treceau prin China si sporeau folclorul, oaspetele meu vorbea parca de alt Vietnam, un tinut de nereperat in lumea moderna, teritoriu incarcat cu valente proteice si totodata de joasa rezonanta, intr-un amestec fascinant. Nu ma mai saturam ascultandu-l, desi batea miezul noptii. Peste ani, aveam sa gasesc in romanul sau de succes Insulele imaginea pe care mi-o crease ad-hoc. Corneliu Leu avea patruzeci de ani. Asa l-am cunoscut. Campion al meritocratiei, sensibil, inteligent, cu simtul umorului, intelept, un suflet nobil de descendenta regeasca. Ne-am revazut in zilele si in anii care au urmat, i-am citit cartile, am fost martor al demnitatii sale de dupa ceea ce s-a intamplat la noi la finele anului 1989. Unii oameni se schimba ca apa. Corneliu Leu este esenta tare a acestui pamant, cu simtul miracolului lumii si puterea cereasca a creatiei in inima si-n buricele degetelor. Constantin Lupeanu

ZBORUL INIMII

ZBORUL INIMII - Inspirat titlu, banală copertă. Invenţia de orice fel, creaţia şi mai cu seamă creaţia poetică nu decurg din profesie, nu sunt expresia pregătirii şcolare şi universitare. Dacă ar fi astfel, orice inginer ar fi inventator cu brevet şi am avea atâţia poeţi câţi profesori de limba română sunt atestaţi cu diplomă şi aşa mai departe. Poezia poate fi definită drept un puzzle din cuvinte, aranjate fără nici o logică, făcute sa ne capteze prin valoarea estetică şi gând, menite să ne imbogăţească sufletul, după legea de nedesluşit a creatorului pe care îl numim poet. Nu ştiu ce meserie are Niculina Lucia Chelaru, însă cartea Zborul inimii înseamnă o înaltă reuşită. Autoarea omagiată astăzi este poet născut, iar nu făcut! Ea leagă cuvintele într-un flux cunoscut şi stăpânit în parte numai de ea şi în marele rest neştiut de nimeni, ca o expresie a lumii sale interioare în continuu tumult. Citiţi cu voce tare orice poem. Veţi intui o linie melodică în fiecare. Mai mult, fiecare poem parcă dictează o anumită melodie şi chiar mărimea, lungimea discursului poetic. Cartea conţine 51 de poezii şi 50 de poeme în proză. Ceea ce surprinde de la bun început, citind creaţiile lirice adunate în Zborul inimii, este un sentiment al contemporaneităţii strunit pe universalitate. Despre ce scrie Lucia Chelaru? Despre viaţă, despre noi: iubire, curăţenie sufletească şi frumos, a trăi in comuniune cu natura, cu poezia. Declară: Totul în jur se schimbă-n poezie. Ea blamează existenţa cenuşie, viaţa fără un sens înalt: Măcar o frunză din toamna ce-a fost, Un freamăt de zbor aş vrea să mai simt, Se-aude doar vocea de vânt rătăcit, Într-un cântec ce-l ştiu pe de rost. Şi: Mi-am înecat dorinţele-n iubire, Şi visele le-am împletit în stea, În jurul meu eu văd a ta sclipire, În mine simt cum arde raza ta. Ne oprim aici cu citatele. Sunt foarte multe poeme antologice în această carte-eveniment. Lipseşte aproape în totalitate epicul, chiar şi în poemele în proză - poezii deghizate! Pe alocuri idilice, uneori eclectice, poeziile Luciei Chelaru nu ţin să se integreze într-un sistem consistent. Reţin multiplele faţete ale vieţii surprinse cu mână sigură, dovedind înţelegerea naturii umane. Poemele în proză sunt şi ele meditaţii lirice asupra vieţii, scenarii care surprind cititorul, povestioare cu tâlc, vis in marea visare, după mărturisirea autoarei. O trăsătură evidentă a poeziei Luciei Chelaru este concentrarea până la esenţă. Poeta nu se pierde în aparenţă şi nici în detalii şi nici nu se lasă subjugată de limbaj. Ea captează cu mână de demiurg spiritul unei scene descrise, atmosfera necesară. Se regăsesc: intensitatea emoţiei, delicateţea sentimentelor, expresia stabilă şi inedită, ingenuitatea. În întregul ei, poezia din această culegere prezintă bogat şi variat o panoramă a vieţii interioare, este o explorare inedită a trăirii omului, în care ne regăsim noi înşine. Pentru a rezuma, poezia din cartea Zborul inimii de Niculina Lucia Chelaru este romantică şi filosofică din punct de vedere tematic, raportant la sentimente - reprezintă o pasiune bine strunită, iar limba scrierii, a creaţiei literare este subtilă şi complexă. Să recunoaştem şi noi, ca poetul Vasile Alecsandri, vorbind de Mihai Eminescu: Cu-atât mai bine ţării şi ei cu-atât mai bine! Bravo!

Bucureşti, 4 octombrie 2012

Andrea Hedeș, ASTA SEARA TRADUCEM IN FAMILIE În vara acestui an, la Editura Qilinul din Jad, a apărut mult îndrăgitul roman chinezesc Însemnarea călătoriei spre Vest-Xi You Ji. Romanul, scris de către mandarinul Wu Cheng En (1504-1582) în secolul XVI, este unul din cele patru romane clasice din literatura chineză. Un roman fluviu ( 101 capitole cuprinse în două volume însumând peste 1 000 de pagini), fals jurnal de călătorie, roman mitologic, roman de aventuri, scriere ezoterică, roman parabolă, genul fantasy, legendă, poezie, frescă a Chinei secolului XVI, epopee și tot nu am spus mai nimic despre această scriere. Și cum am putea? Călugărul Chen Xuanzang, Măreție profundă, supranumit și Trei depozite de cărți rare și înțelepciune, personaj real (664 este anul morții sale), pornește într-o călătorie devenită legendară: o călătorie care a durat 14 ani, pentru a ajunge în India și a primi Scripturile cu care Chen Xuanzang se va înapoia acasă însoțit de fantasticii și fascinanții săi discipoli: Maimuța, Porcul, Călugărul Nisip. Dar, să luăm aminte! Această carte grăiește despre călătoria aducerii cărților sfinte, însă niciodată nu s-a abătut de la calea prin care individul își caută esența, o mărturisește însăși autorul ei, luminatul cărturar Wu Cheng En. Iar un cercetător chinez completează: romanul este o alegorie a minții umane și nu o simplă fantezie1. Frumusețea și unul din factorii care l-au făcut modern și contemporan cu fiece veac scurs de la scrierea sa constă în stratificarea, în etajarea sensurilor, Însemnarea călătoriei spre Vest putând fi citit pe nerăsuflate atât de către, să spunem, un adolescent, ca simplu roman de aventuri, cât și de un cititor înarmat cu toate cheile hermeneuticii, precum și de toate tipurile de cititori pe care le cuprinde plaja largă mărginită de aceste două extreme. În acest sens, am putea numi Însemnarea călătoriei spre Vest drept un roman pagodă, fiecare cititor accesând nivelul la care însuși se situează, sensurile pe care le ascund lumile închise în fabuloasele pagini revelându-se ori de câte ori acesta mai urcă o treaptă, căci dacă cine scrie, se scrie cu siguranță cine citește, se citește. După cum citim pe coperta a 4-a a cărții: Buddha e pe muntele Iluminării, nu-l căuta atât de departe/ Muntele Iluminării este în inima ta./ Fiecare om are pagoda Muntele Iluminării,/ La poalele căreia să se perfecționeze. Cititorul are în față prima traducere integrală în limba română, traducere făcută din limba chineză veche ( în limba română exista până acum doar varianta cu 30 de capitole tradusă din limba engleză ), folosind două ediții chineze, una publicată în anul 1987, la Editura Yuelu, Changsha, Provincia Huan, și o alta în 1995, la Editura Cartea Antică, Nanjing, Provincia Jiangsu, ambele au la bază manuscrisul cel mai autorizat, ediția Shide, realizată la zece ani de la moartea scriitorului2. Acest eveniment, traducerea romanului Însemnarea călătoriei spre Vest în limba română, se datorează Mirei și lui Constantin Lupeanu și lui Adrian-Daniel Lupeanu. O traducere în familie,deci. Pentru a avea o idee a ceea ce a însemnat o astfel de muncă, și nu doar din punct de vedere cantitativ ( sunt totuși, peste 1 000 de pagini ), vom (re)aminti câteva...detalii. Limba chineză are peste 50 000 de morfeme. După cum spune Maurice Mussat, un alt traducător de limbă chineză, Textele tehnicii din antichitatea chineză sunt greu de citit, deoarece cer, pentru înțelegerea lor,cunoașterea unor chei și stăpânirea perfectă a mecanismului codificărilor dialectice tradiționale3. În plus Cuvântul, în chineză, este cu totul altceva decât un semn ce servește la notarea unui concept. El nu corespunde unei noțiuni, căreia să i se fixeze, într-un mod cât mai definit posibil, gradul de abstracție și de generalitate. El evocă, făcând mai întâi să apară cea mai activă dintre ele, un complex indefinit de imagini particulare4, spune Marcel Granet, completând Limbaj fin și dur totodată, se simte că el s-a format în tratative în care se înfruntau voințe șirete5. O muncă de călugăr benedictin, dar care are bucuriile și minunile ei, căci traducerea apropie la modul intim, dincolo de spațiu și timp, reduse la un perpetuu aici și acum, autorul scrierii și autorul transpunerii acesteia într-o altă limbă. Există aici un act magic, de transfer, parțial, al paternității, căci atunci când nu trădează, dând șansa unei noi vieți, traducătorul înfiază în patria limbii materne opera asupra căreia s-a aplecat cu afinitate, cum altfel decât electivă. Și cum creativitatea implică spiritul, inteligența, imaginația, care este partea Yang a (...) sistemului chinezesc Shao Yin-Chong Mo, dar în aspectul său materie Yin și care explică marea considerație de care se bucurau în China arta și poezia: cărturarii erau renumiți și respectați6, traducătorul, co-creator al operei literare, se va bucura de asemenea de privilegiul de care se bucură autorul operei, se va continua printr-o urmă în timp (...) prelungindu-se dincolo de el însuși7. Însemnarea călătoriei spre Vest este un roman ce-și poartă cu grație cele peste o mie de pagini, peste o mie de foi în culori magnifice, amintind opulența imperialei flori de bujor, al cărei parfum luminează, prin intermediul traducerii, ceea ce are cel mai frumos8, oriunde și dintotdeauna, sufletul omenesc de-a lungul călătoriei sale. 1. Autorii, în Cuvântul înainte al romanului Însemnarea călătoriei spre Vest, Editura Qilinul din Jad, București, 2008, pag. 8. 2. Autorii, în Cuvântul înainte al romanului Însemnarea călătoriei spre Vest, Editura Qilinul din Jad, București, 2008, pag. 8 3. Sou Nu Jing, cu o introducere și un comentariu de doctor Maurice Mussat, editura Pro Editură și Tipografie, București, 2005, pag.4 4. Marcel Granet, Gândirea chineză, Editura Herald, București, 2006, pag. 39 5. Marcel Granet, Gândirea chineză, Editura Herald, București, 2006, pag. 38 6. Sou Nu Jing, cu o introducere și un comentariu de doctor Maurice Mussat, editura Pro Editură și Tipografie, București, 2005, pag. 38 7. Sou Nu Jing, cu o introducere și un comentariu de doctor Maurice Mussat, editura Pro Editură și Tipografie, București, 2005, pag. 39 8. Denumirea chinezească a bujorului, sho yo, însemnând cel mai frumos Andrea Hedeș, 15.09.2011 la Dej

INTEGRALA ZHUANG ZI

O CARTE DE EXCEPTIE A APARUT ZILELE ACESTEA LA EDITURA LITERA:

SIMBOLURILE INTEGRITATII INFINITE


INTEGRALA ZHUANG ZI

In romaneste de:
CONSTANTIN LUPEANU
Traducatorul isi exprima regretul ca, din considerente editoriale,
cartea a aparut doar cu numele sau pe coperta,
desi la implinirea ei au lucrat in egala masura:
MIRA LUPEANU SI ADRIAN DANIEL LUPEANU

Din Studiul Introductiv:
Maestrul Zhuang Zhou a fost într-o oarecare mãsurã contemporan cu Aristotel ºi a trãit mult pentru oamenii timpului sãu - 83 de ani. S-a nãscut în Meng, capitala principatului Song, în cuprinsul provinciei Henan de astãzi, la sud de Fluviul Galben. Profesorul Ma Shulun a determinat perioada vieþii, acceptatã astãzi unanim de cãtre experþi: 369 - 286 îCh..
Numele de familie, Zhuang înseamnã Solemn, iar numele sãu personal, Zhou are sensul de Circumferinþã, Ciclu. Ca orice cãrturar chinez, Zhuang Zhou avea ºi un nume poetic, folosit ceremonios, între prieteni ºi acesta era Zi Xiu, adicã Maestrul Tihnei. Zhuang Zi, Maestrul Zhuang sau Maestrul Solemn nu a avut parte de o viaþã îndestulatã, dimpotrivã, a trãit în lipsuri. În tinereþe, a fost slujbaº pentru puþinã vreme, dar nu existã vreo însemnare exactã despre natura muncii sale. Grãdina de lacuri a fost ori o plantaþie de arbori de lac ori un atelier pentru produs lacuri ori acestea douã la un loc, peste care el sã fi fost un fel de vãtaf. Unii contemporani au scris despre o terasã unde el obiºnuia sã pescuiascã, la nord de aceastã Grãdinã de lacuri. Deºi a dus o viaþã de privaþiuni, era om cu o educaþie aleasã, fiind descendent al clasei nobiliare sãrãcite. Cã era de viþã nobilã, cercetãtorii probeazã chiar ºi prin textele sale.
A fost însurat ºi a avut copii, dar neamul sãu s-a pierdut în timp. A fost foarte sãrac, uneori n-avea lemne de foc sau i se termina orezul care sã asigure hrana de bazã familiei sale. Împletea sandale din paie, pentru a-ºi asigura traiul, uneori se împrumuta la prieteni cãrturari. Din scrierile sale reiese cã îi plãcea sã se amestece cu þãranii, pescarii ºi pãdurarii, preþuind viaþa simplã.
Filosoful nu se plângea de traiul marcat de privaþiuni materiale, nu se simþea nefericit. În schimb, ºi-a fãurit una dintre cele mai libere vieþi spirituale. Puþinilor învãþãcei le recomanda caracter drept ºi studiu permanent.
Zhuang Zhou a continuat ºi a dezvoltat gândirea filosoficã a Venerabilului Maestru, Lao Zi. El a scris despre cum este creatã lumea, despre viaþã ºi moarte, despre prietenie ºi iubire, despre individ etc, iar în aceastã ultimã ordine de idei poate fi considerat precursorul existenþialismului de la începutul secolului trecut din Europa. Nenumãrate sunt temele abordate de gânditor în aceastã carte. Nu ºtiu dacã s-a fãcut un inventar, ori poate cã este imposibil de realizat aºa ceva. În bibliografia chinezã, imensã ºi imposibil de parcurs în întregime dacã nu iþi dedici viaþa studierii operei Maestrului Zhuang, nu am gãsit încã o tratare exhaustivã a viziunii filosofului. Vom încerca mai departe sã scoatem în evidenþã principalele direcþii, cu recomandarea de a ne apleca cu grijã asupra fiecãrei pagini ºi strãdania ne va fi cu siguranþã recompensatã.
Maestrul Zhuang ordoneazã o filosofie complexã, care s-ar înscrie sferei idealiste ºi metafizice, dar cu nenumãrate elemente de dialecticã.
Temele enunþate de el au format filonul din care s-au dezvoltat atâtea ºcoli filosofice de-a lungul istoriei Chinei, iar ideile ºi conceptele sale au alimentat cultura ºi mai cu seamã poezia, pânã în zilele noastre.
El se referã la relativism, la inteligenþa supremã, la idealul vieþii, la societatea idealã ºi nu o datã la chestiuni care astãzi þin astãzi de esteticã, de teoria frumosului ºi a artei.
Cartea Zhuang Zi debuteazã însã cu dezvoltarea unei teme care îl identificã cel mai bine, goana pentru descoperirea libertãþii absolute.
„Nu deveni sclavul faimei,
Nu deveni depozitul uneltirilor,
Nu deveni tu rãspunzãtor pentru toate problemele,
Nu deveni stãpânul atotpriceperii.
Înþelege-l în profunzime pe nesfârºitul tao ºi lasã-þi inima sã zburde
în lumea minunatã a golului.
Bucurã-te de ce þi-a dat cerul ºi nu considera cã ai câºtigat ceva –
totul este nimicnicie.
Omul perfect are inima ca o oglindã:
nu conduce ºi nu întâmpinã, reflectã, dar nu reþine.
Iatã de ce, învinge ºi nu este rãnit.“
Libertatea este tãrâmul bucuriei supreme.
Trãieºte viaþa în simplitate ºi cu bucurie în suflet ºi numai astfel vei cunoaºte calea Cerului, îl vei afla pe tao, ne sfãtuieºte filosoful.
Maestrul Zhuang se caracterizeazã singur în capitolul Sub Ceruri, atribuindu-ºi:
„Vederi largi, misterioase, elocinþã bogatã, neîncãtuºatã, într-o atitudine de neamestec, neîngrãditã, fãrã sã exprime o tendinþã anume…. stil liber, cuvintele fiind înºirate în voie, cu citate de seamã [din gânditorii antici, fãcându-i pe oameni sã creadã cã] sunt reale; ...Elocinþa, deºi imprevizibilã, este fascinantã ºi captiveazã. Mintea lui era atât de bogatã, încât, [atunci când scria], nu se putea opri. În sus, el a cãlãtorit cu creatorul lucrurilor, iar, în jos, a fost prieten cu aceia pentru care moartea ºi viaþa [erau lucruri] exterioare ºi nu deosebeau sfârºitul de început… Vederile lui sunt nemãrginite ºi obârºia lor nu e îndepãrtatã de tao. Indistincte ºi inefabile! Imposibil [de a li se pãtrunde] misterul!“
,,Fabulele ocupã nouã zecimi, în care eu mã folosesc de alþii pentru a-mi expune propriile gânduri.“
Zhuang Zi este lucrarea cu o influenþã covârºitoare asupra vieþii spirituale a chinezilor, o moºtenire culturalã de mare preþ.
În Cronica Han, se menþioneazã a avea 52 de capitole. A fost cunoscutã imediat dupã moartea filosofului, dar popularã a ajuns începând din secolele IV si V. În lumea veche, au circulat mai multe ediþii, deoarece un catalog al scrierilor antice compilat în Dinastia Tang de un carturar faimos, Lu Deming, prezintã Zhuang Zi în 26, 27, 33 ºi 52 de pãrþi, iar aceasta din urmã cuprindea 7 capitole interioare, ca ºi astãzi, 28 exterioare, faþã de 15 azi, 14 diverse, în raport cu 11, plus 3 de explicaþii, mai mult ca sigur comentarii critice, care însã s-au pierdut.
Pânã astãzi se pãstreazã ediþia Guo Xiang din dinastia Jin, cu 33 de capitole. Acest învãþat a lãsat ºi primele comentarii pertinente ºi este citat ºi de noi, nu o datã.
Ulterior, ca ºi în cazul Cãrþii despre Cale ºi Virtute, Tao De Jing, cãreia i s-a zis Zheng Jing, Cartea Sacrã, autorului, socotit întemeietor al taoismului, conferindu-i-se titlul de Prinþul Suprem,
lucrarea Zhuang Zi a fost însumatã religiei taoiste ºi declaratã lucrare clasicã, sub titlul: Nanhua Zheng Jing, Cartea Sacrã,
iar filosofului i s-a conferit titlul de Omul Adevãrat de Nanhua.
Ce va fi fost Nanhua, rãmâne un mister.
Astãzi se crede a desemna un munte, o localitate sau o ordine din ierarhia misticã a taoiºtilor.
Împreunã cu lucrãrile înscrise filosofiei taoiste, Lie Zi, Wen Zi ºi Kang Cang Zi, formeazã: Si Zi Zheng Jing, Cele patru carþi clasice sacre, canoane de prim ordin în templele taoiste.

REVISTA DE LITERATURA

REVISTA DE LITERATURA

Dragi prieteni,

Va instiintam cu bucurie ca, din luna August 2011,
isi incepe aparitia o noua revista literara lunara,
cu titlul deocamdata provizoriu:
REVISTA DE LITERATURA, deschisa tuturor romanilor,
cu precadere neprofesionistilor, incepatorilor (format carte: 21/27,5 cm).
Daca sunteti interesati, va rugam sa notati mai jos adresa de Email a Domniei Voastre,
prezentandu-va, pentru a va trimite Regulamentul de publicare si de achizitionare a revistei.
Cu prietenie,
Noroc.

ION POROJAN - SOARTA DULCE-AMARA

Creatia isi are izvorul in noi. Ambasadorul Ion Porojan a aflat lucrul acesta si a scris si chiar a publicat la Editura Semne cartea confesiune cu titlul de mai sus, 184 pagini, Bucuresti, 2011.
Ion Porojan a publicat, in anii din urma, impreuna cu un alt ambasador-diplomat cu multa experienta, Mioara Nanu, trei carti memorialistice: Obsesie si adevar, Convulsiile sfarsitului, Popas pe Drumul matasii.
Cartea Soarta dulce-amara cuprinde mici naratiuni, momente ale vietii sale de copil in satul cu nume atat de vechi - Ragu, Dambovita, apoi de elev si student in capitala. El scrie direct, fara zorzoane, descriptiv si usor nostalgic, asa cum le-ar vorbi nepotilor: nu se detaseaza, ci prezinta dinlauntrul intamplarilor. El este un fiu al satului nu numai fiindca s-a nascut acolo, el ia cu sine valorile taranului autentic si le duce cu el in lume. Abia in Epoca Nina incepe sa se orasenizeze, dar se pare ca n-a mers pana la capat si nu stiu daca nu e gata sa izbucneasca pe loc intr-o actiune haiduceasca, hazlie, ca multele pe care le descrie cu har. Auto-exilat in capitala, Ion Porojan ramane pe fond un raguian fermecator. Surprinde placut din punct de vedere estetic un aspect al scriiturii care da cartii o tenta literara. Este vorba de constructia narativa. Departe de a fi o autobiografie, o derulare monotona a unei vieti, Soarta dulce-amara se constituie drept o insumare a unor mini-povestiri. Sunt evenimente prin care au trecut autorul si membrii familiei, prietenii, diferiti consateni, mici istorioare care pot exista si independent. Iar prezentarea acestor intamplari da farmec si originalitate. Autorul este unul dintre personaje si, de remarcat, statura sa nu este deloc reliefata, infrumusetata. Totusi, prin ele se reuseste crearea unui portret fizic si moral demn de retinut.
Cartea se citeste cu sufletul la gura. Un fragment:
Imi aduc aminte de Misu al lui Haplea, un flacau chipes, brunet, cu ochi albastri, de Gruia lui Buturuga, zdravan si bine legat, de Dicuta si Nicolaie Mahalagiu. Tin minte cum Dicuta a avut curajul sa prinda de coarne si sa suceasca gatul unui taur puternic, de trei ani, naravas, cu care s-a luptat mai bine de o ora, tarandu-l prin mai multe garduri. El s-a ales cu numeroase zgarieturi, dar era mandru ca a reusit sa puna taurul la pamant.
Axata evident pe rememorarea vietii sale, cartea s-ar putea continua, iar in volumul urmator personajul principal s-ar putea sa fie Satul Ragu, cu traiul mai mult amar decat dulce al adultilor, cu muncile campului, cu obiceiurile si sarbatorile descrise in extenso si nu numai tangential, ca in paginile de fata.
Asteptam urmarea pe care o va gandi autorul destul de prolific la varsta senectutii.
Felicitari!