Cele patru taine divine: Credinta, Lumină, Iubire, Speranţă.

*:-* kissarmonie@};- 1, Ducele Huan, Pilon Ornamental, din Principatul Qi citea o carte în încăperea centrală a casei. Rotarul Pian, Lotcă, scotea o roată în curte. El a lăsat jos ciocanul şi dalta, s-a apropiat de intrare şi l-a întrebat pe duce: - Îndrăznesc să întreb, duce, ce citeşti? - Cuvintele unui sfânt, a răspuns ducele. - Sfântul mai trăieşte? - E mort deja. - Prin urmare, ceea ce citeşti sunt resturile rămase de la cel de demult. - Cum poate un rotar să comenteze în voie ceea ce citesc eu? Dacă-mi explici, mai treacă-meragă, dar dacă n-ai ce să zici, o să mori! - Eu văd lucrurile după munca pe care o fac, a răspuns Lotcă. Atunci când eu scobesc o roată, dacă lucrez încet, spiţa va fi prea slobodă şi roata nu va fi îndeajuns de solidă; dacă lucrez repede, gaura va fi prea îngustă şi spiţa intră greu. Dacă lucrez nici prea repede, nici prea încet, potrivesc roata din mâini şi o simt cu inima. Deşi nu pot să explic cu vorba, ştiu că este aici o tehnică miraculoasă. Eu n-am cum să-i transmit aceasta propriului meu fiu, iar el nu e în stare s-o preia şi iată de ce sunt nevoit să scobesc roţi şi acum, la şaptezeci de ani. Anticii şi ceea ce ei n-au fost în măsură să transmită au dispărut. Înseamnă că ceea ce citeşti, duce, nu sunt decât resturile rămase de la cei antici! 2, Maestrul Zhuang şi Maestrul Hui treceau podul peste râul Hao. - Peştii albi înnotă în tihnă. Aşa se bucură peştii, a spus Maestrul Zhuang. - Tu nu eşti peşte. De unde ştii că peştii sunt bucuroşi? s-a mirat Maestrul Hui. - Iar tu nu eşti eu, a ripostat Maestrul Zhuang. De unde ştii că nu-mi dau seama că peştii se bucură? - Eu nu sunt tu şi desigur că nu ştiu. Dar nici tu nu eşti peşte şi nu ştii că peştii sunt bucuroşi. Asta e sigur. - Te rog s-o luăm de la capăt, a propus Maestrul Zhuang. Ai întrebat: „De unde ştii că peştii sunt bucuroşi?“ Asta înseamnă că tu ştiai că eu ştiu că peştii se bucură şi de aceea m-ai întrebat. [Acum îţi răspund:] Am aflat când treceam pe podul de peste râul Hao! 3, Când soţia Maestrului Zhuang a murit, Maestrul Hui s-a dus să-i prezinte condoleanţele sale şi l-a găsit pe Maestrul Zhuang stând pe vine şi cântând, bătând ritmul într-un bol. - Ai trăit cu soţia ta o viaţă, ţi-a făcut copii, apoi a îmbătrânit şi a murit, i-a zis Maestrul Hui. Nu-i suficient că nu o jeleşti, mai trebuia să cânţi, bătând ritmul în acest bol? Asta nu-i prea de tot? - Deloc, s-a scuzat Maestrul Zhuang. În momentul în care a murit, cum s-ar fi putut să nu fiu îndurerat? Dar cercetându-i începuturile, [mi-am dat seama că] iniţial ea n-avea viaţă; şi nu numai că n-avea viaţă, dar n-avea nici formă; şi nu numai că n-avea formă fizică, dar era şi fără suflu vital. Între indistinct şi inefabil, s-a transformat şi a prins suflul vital5; suflul vital s-a transformat şi a luat formă fizică; forma fizică s-a transformat şi a prins viaţă. Acum, s-a transformat din nou şi a murit. Preschimbarea din viaţă în moarte mi se pare asemenea mişcării celor patru anotimpuri, primăvara, vara, toamna şi iarna. Ea acum se odihneşte în tihnă în sala uriaşă6. Dacă eu aş continua să plâng, ar însemna că nu înţeleg raţiunea vieţii. Iată de ce am încetat [să plîng].

UN ROMAN

Editura Niculescu, romanul INTRE CER SI PAMANT.

NEW BEIJING, o carte care anunta un prozator de tinuta: CAMELIA PANTAZI TUDOR

CORNELIU LEU - 80 DE ANI

21 IULIE 1932, ZI BENEFICĂ

Toamna, în Capitala Nordului, Beijing, China, se împlineşte armonia supremă între cele trei entitati ale universului: Cer, Pamant, Om. Intr-un asemenea moment benefic l-am cunoscut pe Corneliu Leu, prozator, dramaturg, ziarist, cineast, filosof si om politic, profesor, realizator de reviste social-literare, de cultura si de reviste si emisiuni radiofonice si de televiziune, unde umorul se impleteste cu satira dulce-amara, mag al cuvantului scris si vorbit si al vinului pe care intr-o vreme il scotea din strugure cu mainile si cu picioarele goale, dupa o reteta de familie pastrata de la dacii al caror descendent indubitabil este. Neamul sau, din cate inteleg, si-a servit tara urcand in timp cu documente pana la Stefan cel Mare si Sfant, cand unul dintre strabunii sai a fost ostean nobil, dar sa nu uitam ca scriitorul Corneliu Leu a compus romanul Vecinul cel bun, despre strabunii sai daci, Dacia, primul imperiu european care a realizat unitatea de neam, limba, teritoriu. Era in anii 70 si Ambasada Romaniei se afla inca in centrul capitalei chineze, la doi pasi de Palatul Imperial Gugong. In fapt, de Palatul ca un sat intins, ascuns de ziduri semete, ne desparteau Hotelul Beijing ( construit in mai multe etape, lant de cladiri, pasaport, fiecare, al unei epoci: anii 30, anii 50, anii 70, anii 90), cladirile Asociatiei de Prietenie, Primariei, Clubului Diplomatic si o biserica catolica, ale carei porti erau ferecate din anul in care Mao ZeDong starnise marea revolutie culturala proletara, dupa ce, cu doar un an inainte, in 1965, i se plansese lui Andre Malraux, intr-o convorbire de substanta, de imburghezirea vietii la nici douzeci de ani de la proclamarea republicii populare. In seara aceea a echilibrelor, eram de serviciu pe ambasada. Se inserase si ma pregateam de culcare. Ce puteam sa fac, intr-o tara condusa nu prin legi parlamentare, nici prin ordonante guvernamentale de urgenta, ci prin Directive ale Presedintelui Mao, omul politic care izbutise, ravasind tara, sa fie socotit, de frica sau din devotiune, numarul 1? In Corpul Diplomatic se spunea ca, daca s-ar fi proclamat Imparat ca Napoleon, ar fi reusit cu usurinta. Aruncand o privire peste China de azi, mare pacat ca n-a facut-o! Rezultatul ar fi fost acelasi, iar suferinta mai putina. Cand a sunat telefonul, linia de oras, am fost surprins. Telefoanele mobile nu fusesera inventate. - Alo, Ambasada Romaniei? am auzit in microreceptor. - Va rog. - Sunt scriitorul Corneliu Leu. - Buna seara. Eu sunt diplomatul de serviciu pe ambasada. De unde telefonati? Il stiam, citisem romanele Viata particulara a lui Constant Hagiu si un roman de dragoste, indraznet pe acele timpuri: Femeia cu ochi albastri. - Hotel Beijing, aripa noua. Sunt in drum spre Vietnam. Pentru europenii care mergeau sau se intorceau din Vietnam, China era pe vremea aceea ca o insula care-i suradea unui naufragiat, intinzandu-i bratele protectoare. In ciuda miscarilor politice care se succedau in China intr-o cadenta de necontrolat, strainii aveau parte de tihna, siguranta, hoteluri confortabile, hrana buna etc. - Bine ati venit! Odihniti-va. Va invit maine la ambasada... M-a intrerupt: - As veni acum, daca nu deranjez. Mai ca n-am protestat, pentru a-l menaja. Afara ploua, ploaie de toamna, bogata, persistenta. I-am explicat ca n-am masina sa trimit in intampinarea sa. Pentru urgente, se folosea soferul Ambasadorului. Avea o urgenta? - Nu-i nimic, stimate domn. Vin in plimbare, stiu drumul. Indraznet. Cuvintele stimate domn au sunat ca un clopotel de argint. L-am anuntat pe portar ca aveam o vizita si mi-am asteptat oaspetele neconventional la intrarea oficiala in cladirea ambasadei, fosta vila pana in anul 1949 a unui negutator olandez, pana cand armatele lui Mao au transformat orasul din Beiping, Tihna Nordului, in Beijing, Capitala de Nord, alternativa la Nanjing, Capitala de Sud a lui Jiang Jieshi. Corneliu Leu a venit acoperit aproape in intregime de o umbrela gri ca cerul din acel moment, un barbat pe care l-am asociat imediat cu generalul Cao Cao, unul dintre vizionarii care au salvat China de la dezintegrare. Ca si generalul din antichitate, oaspetele meu emana siguranta de sine si forta fizica in masura sa ingenunche un taur! L-am invitat in Salonul Albastru, cu mobilier chinezesc. Bufetiera ne-a adus alune si suc de mandarine, singurul suc natural pe vremea aceea. In drum spre Hanoi, Corneliu Leu se vazuse, ajuns la Beijing, in situatia de a nu putea continua calatoria. Ar fi trebuit sa zboare in sud-estul Chinei, la Danang, si de acolo la Hanoi, doar ca zborurile fusesera intrerupte pentru o saptamana, din motive misterioase. El mergea in Vietnam, in locurile unde actionase o vreme drept corespondent de razboi, sa filmeze pentru o emisiune TV de mare succes, care-i apartinea: Calatorii romantice. Daca era retinut in Beijing, avea de gand sa realizeze cateva filme documentare, mi-a explicat, si eu i-am promis sprijin. Nu-mi amintesc cum discutia a alunecat de la imediat la Vietnamul sfasiat pana de curand de razboi, divizare, saracie, infometare. La inceput n-am fost atent. Stiam multe povesti adevarate, crude, zguduitoare sau de luat in raspar. Numai ca mi-am dat seama de la primele fraze ca, spre deosebire de alti diplomati, ziaristi, militari, calatori de tot felul, care treceau prin China si sporeau folclorul, oaspetele meu vorbea parca de alt Vietnam, un tinut de nereperat in lumea moderna, teritoriu incarcat cu valente proteice si totodata de joasa rezonanta, intr-un amestec fascinant. Nu ma mai saturam ascultandu-l, desi batea miezul noptii. Peste ani, aveam sa gasesc in romanul sau de succes Insulele imaginea pe care mi-o crease ad-hoc. Corneliu Leu avea patruzeci de ani. Asa l-am cunoscut. Campion al meritocratiei, sensibil, inteligent, cu simtul umorului, intelept, un suflet nobil de descendenta regeasca. Ne-am revazut in zilele si in anii care au urmat, i-am citit cartile, am fost martor al demnitatii sale de dupa ceea ce s-a intamplat la noi la finele anului 1989. Unii oameni se schimba ca apa. Corneliu Leu este esenta tare a acestui pamant, cu simtul miracolului lumii si puterea cereasca a creatiei in inima si-n buricele degetelor. Constantin Lupeanu

ZBORUL INIMII

ZBORUL INIMII - Inspirat titlu, banală copertă. Invenţia de orice fel, creaţia şi mai cu seamă creaţia poetică nu decurg din profesie, nu sunt expresia pregătirii şcolare şi universitare. Dacă ar fi astfel, orice inginer ar fi inventator cu brevet şi am avea atâţia poeţi câţi profesori de limba română sunt atestaţi cu diplomă şi aşa mai departe. Poezia poate fi definită drept un puzzle din cuvinte, aranjate fără nici o logică, făcute sa ne capteze prin valoarea estetică şi gând, menite să ne imbogăţească sufletul, după legea de nedesluşit a creatorului pe care îl numim poet. Nu ştiu ce meserie are Niculina Lucia Chelaru, însă cartea Zborul inimii înseamnă o înaltă reuşită. Autoarea omagiată astăzi este poet născut, iar nu făcut! Ea leagă cuvintele într-un flux cunoscut şi stăpânit în parte numai de ea şi în marele rest neştiut de nimeni, ca o expresie a lumii sale interioare în continuu tumult. Citiţi cu voce tare orice poem. Veţi intui o linie melodică în fiecare. Mai mult, fiecare poem parcă dictează o anumită melodie şi chiar mărimea, lungimea discursului poetic. Cartea conţine 51 de poezii şi 50 de poeme în proză. Ceea ce surprinde de la bun început, citind creaţiile lirice adunate în Zborul inimii, este un sentiment al contemporaneităţii strunit pe universalitate. Despre ce scrie Lucia Chelaru? Despre viaţă, despre noi: iubire, curăţenie sufletească şi frumos, a trăi in comuniune cu natura, cu poezia. Declară: Totul în jur se schimbă-n poezie. Ea blamează existenţa cenuşie, viaţa fără un sens înalt: Măcar o frunză din toamna ce-a fost, Un freamăt de zbor aş vrea să mai simt, Se-aude doar vocea de vânt rătăcit, Într-un cântec ce-l ştiu pe de rost. Şi: Mi-am înecat dorinţele-n iubire, Şi visele le-am împletit în stea, În jurul meu eu văd a ta sclipire, În mine simt cum arde raza ta. Ne oprim aici cu citatele. Sunt foarte multe poeme antologice în această carte-eveniment. Lipseşte aproape în totalitate epicul, chiar şi în poemele în proză - poezii deghizate! Pe alocuri idilice, uneori eclectice, poeziile Luciei Chelaru nu ţin să se integreze într-un sistem consistent. Reţin multiplele faţete ale vieţii surprinse cu mână sigură, dovedind înţelegerea naturii umane. Poemele în proză sunt şi ele meditaţii lirice asupra vieţii, scenarii care surprind cititorul, povestioare cu tâlc, vis in marea visare, după mărturisirea autoarei. O trăsătură evidentă a poeziei Luciei Chelaru este concentrarea până la esenţă. Poeta nu se pierde în aparenţă şi nici în detalii şi nici nu se lasă subjugată de limbaj. Ea captează cu mână de demiurg spiritul unei scene descrise, atmosfera necesară. Se regăsesc: intensitatea emoţiei, delicateţea sentimentelor, expresia stabilă şi inedită, ingenuitatea. În întregul ei, poezia din această culegere prezintă bogat şi variat o panoramă a vieţii interioare, este o explorare inedită a trăirii omului, în care ne regăsim noi înşine. Pentru a rezuma, poezia din cartea Zborul inimii de Niculina Lucia Chelaru este romantică şi filosofică din punct de vedere tematic, raportant la sentimente - reprezintă o pasiune bine strunită, iar limba scrierii, a creaţiei literare este subtilă şi complexă. Să recunoaştem şi noi, ca poetul Vasile Alecsandri, vorbind de Mihai Eminescu: Cu-atât mai bine ţării şi ei cu-atât mai bine! Bravo!

Bucureşti, 4 octombrie 2012

Andrea Hedeș, ASTA SEARA TRADUCEM IN FAMILIE În vara acestui an, la Editura Qilinul din Jad, a apărut mult îndrăgitul roman chinezesc Însemnarea călătoriei spre Vest-Xi You Ji. Romanul, scris de către mandarinul Wu Cheng En (1504-1582) în secolul XVI, este unul din cele patru romane clasice din literatura chineză. Un roman fluviu ( 101 capitole cuprinse în două volume însumând peste 1 000 de pagini), fals jurnal de călătorie, roman mitologic, roman de aventuri, scriere ezoterică, roman parabolă, genul fantasy, legendă, poezie, frescă a Chinei secolului XVI, epopee și tot nu am spus mai nimic despre această scriere. Și cum am putea? Călugărul Chen Xuanzang, Măreție profundă, supranumit și Trei depozite de cărți rare și înțelepciune, personaj real (664 este anul morții sale), pornește într-o călătorie devenită legendară: o călătorie care a durat 14 ani, pentru a ajunge în India și a primi Scripturile cu care Chen Xuanzang se va înapoia acasă însoțit de fantasticii și fascinanții săi discipoli: Maimuța, Porcul, Călugărul Nisip. Dar, să luăm aminte! Această carte grăiește despre călătoria aducerii cărților sfinte, însă niciodată nu s-a abătut de la calea prin care individul își caută esența, o mărturisește însăși autorul ei, luminatul cărturar Wu Cheng En. Iar un cercetător chinez completează: romanul este o alegorie a minții umane și nu o simplă fantezie1. Frumusețea și unul din factorii care l-au făcut modern și contemporan cu fiece veac scurs de la scrierea sa constă în stratificarea, în etajarea sensurilor, Însemnarea călătoriei spre Vest putând fi citit pe nerăsuflate atât de către, să spunem, un adolescent, ca simplu roman de aventuri, cât și de un cititor înarmat cu toate cheile hermeneuticii, precum și de toate tipurile de cititori pe care le cuprinde plaja largă mărginită de aceste două extreme. În acest sens, am putea numi Însemnarea călătoriei spre Vest drept un roman pagodă, fiecare cititor accesând nivelul la care însuși se situează, sensurile pe care le ascund lumile închise în fabuloasele pagini revelându-se ori de câte ori acesta mai urcă o treaptă, căci dacă cine scrie, se scrie cu siguranță cine citește, se citește. După cum citim pe coperta a 4-a a cărții: Buddha e pe muntele Iluminării, nu-l căuta atât de departe/ Muntele Iluminării este în inima ta./ Fiecare om are pagoda Muntele Iluminării,/ La poalele căreia să se perfecționeze. Cititorul are în față prima traducere integrală în limba română, traducere făcută din limba chineză veche ( în limba română exista până acum doar varianta cu 30 de capitole tradusă din limba engleză ), folosind două ediții chineze, una publicată în anul 1987, la Editura Yuelu, Changsha, Provincia Huan, și o alta în 1995, la Editura Cartea Antică, Nanjing, Provincia Jiangsu, ambele au la bază manuscrisul cel mai autorizat, ediția Shide, realizată la zece ani de la moartea scriitorului2. Acest eveniment, traducerea romanului Însemnarea călătoriei spre Vest în limba română, se datorează Mirei și lui Constantin Lupeanu și lui Adrian-Daniel Lupeanu. O traducere în familie,deci. Pentru a avea o idee a ceea ce a însemnat o astfel de muncă, și nu doar din punct de vedere cantitativ ( sunt totuși, peste 1 000 de pagini ), vom (re)aminti câteva...detalii. Limba chineză are peste 50 000 de morfeme. După cum spune Maurice Mussat, un alt traducător de limbă chineză, Textele tehnicii din antichitatea chineză sunt greu de citit, deoarece cer, pentru înțelegerea lor,cunoașterea unor chei și stăpânirea perfectă a mecanismului codificărilor dialectice tradiționale3. În plus Cuvântul, în chineză, este cu totul altceva decât un semn ce servește la notarea unui concept. El nu corespunde unei noțiuni, căreia să i se fixeze, într-un mod cât mai definit posibil, gradul de abstracție și de generalitate. El evocă, făcând mai întâi să apară cea mai activă dintre ele, un complex indefinit de imagini particulare4, spune Marcel Granet, completând Limbaj fin și dur totodată, se simte că el s-a format în tratative în care se înfruntau voințe șirete5. O muncă de călugăr benedictin, dar care are bucuriile și minunile ei, căci traducerea apropie la modul intim, dincolo de spațiu și timp, reduse la un perpetuu aici și acum, autorul scrierii și autorul transpunerii acesteia într-o altă limbă. Există aici un act magic, de transfer, parțial, al paternității, căci atunci când nu trădează, dând șansa unei noi vieți, traducătorul înfiază în patria limbii materne opera asupra căreia s-a aplecat cu afinitate, cum altfel decât electivă. Și cum creativitatea implică spiritul, inteligența, imaginația, care este partea Yang a (...) sistemului chinezesc Shao Yin-Chong Mo, dar în aspectul său materie Yin și care explică marea considerație de care se bucurau în China arta și poezia: cărturarii erau renumiți și respectați6, traducătorul, co-creator al operei literare, se va bucura de asemenea de privilegiul de care se bucură autorul operei, se va continua printr-o urmă în timp (...) prelungindu-se dincolo de el însuși7. Însemnarea călătoriei spre Vest este un roman ce-și poartă cu grație cele peste o mie de pagini, peste o mie de foi în culori magnifice, amintind opulența imperialei flori de bujor, al cărei parfum luminează, prin intermediul traducerii, ceea ce are cel mai frumos8, oriunde și dintotdeauna, sufletul omenesc de-a lungul călătoriei sale. 1. Autorii, în Cuvântul înainte al romanului Însemnarea călătoriei spre Vest, Editura Qilinul din Jad, București, 2008, pag. 8. 2. Autorii, în Cuvântul înainte al romanului Însemnarea călătoriei spre Vest, Editura Qilinul din Jad, București, 2008, pag. 8 3. Sou Nu Jing, cu o introducere și un comentariu de doctor Maurice Mussat, editura Pro Editură și Tipografie, București, 2005, pag.4 4. Marcel Granet, Gândirea chineză, Editura Herald, București, 2006, pag. 39 5. Marcel Granet, Gândirea chineză, Editura Herald, București, 2006, pag. 38 6. Sou Nu Jing, cu o introducere și un comentariu de doctor Maurice Mussat, editura Pro Editură și Tipografie, București, 2005, pag. 38 7. Sou Nu Jing, cu o introducere și un comentariu de doctor Maurice Mussat, editura Pro Editură și Tipografie, București, 2005, pag. 39 8. Denumirea chinezească a bujorului, sho yo, însemnând cel mai frumos Andrea Hedeș, 15.09.2011 la Dej