joi, 2 septembrie 2010

Primesc cu intarziere

 
Primesc cu intarziere doua carti scrise de doi universitari chinezi de mare tinuta, una tiparita la Nanjing si cealalta la Beijing, ambele despre Romania.
Glasul ciocarliei, Yunque Zhi Sheng, de Profesorul universitar Wang Chuan, pictor si prozator, cu o prefata a semnatului, de 2 pagini, scrisa in anul 2008: O caramida trainica a prieteniei (si acum imi dau seama cum caramida, material de constructie poate prea obisnuit, pare atat de neinsemnata la inceputul unei carti remarcabile despre prietenie si cultura).
Glasul ciocarliei cuprinde 39 de eseuri publicate mai intai in revistele de cultura din Shanghai si Beijing, dupa doua vizite ale autorului in tara noastra, la Tabara internationala de creatie de la Tescani si apoi ca invitat al Institutului Cultural Roman, cu expozitii de pictura la Bucuresti si Deva. De ce Deva? Fiindca autorul este indragostit de istoria straveche a Romaniei, s-a vrut aproape de Sarmizegetusa.
In Cuvantul de incheiere, autorul scrie:  
Eu n-am vrut ca aceasta carte sa fie o busola sau un jurnal de calatorie, ci am intentionat sa prezint marea cultura a Romaniei…
Meditatii pe marginea istoriei, convorbiri cu oameni de cultura romani, apoi pagini dedicate Muzeului de arta din Bucuresti, pagini pe marginea unor lucrari semnate de Nicolae Grigorescu, Thodor Aman, Ion Andreescu, Nicolae Tonitza, Constantin Brancusi, Corneliu Baba.
Jumatate din carte este dedicata vietii si operei batranului secolului, cum il defineste el metaforic pe Baba, pornind de la faptul de viata ca pictorul roman a traversat tot secolul XX,  incepand cu anul nasterii sale la Craiova,  1906…
L-am cunoscut pe Wang Chuan intr-o carciuma din Singapore. Ca doi vajnici marinari, am ciocnit pahare, doar ca, atunci cand am ajuns la  momentul adevarului, in loc sa ne intrecem in skanderbeg, m-a intrebat ce stiu despre China si eu l-am provocat sa imi spuna el mai intai daca a auzit de Romania. Nu mi-a raspuns: Romania – Nadia, Hagi, ca atatia, ci:
Stiam cativa escu, toti neasemuiti oameni de arta, precum: Ciprian Porumbescu – violinist si creator de geniu; Eminescu – poet vizionar; Grigorescu – pictor; Ionescu – dramaturg al absurdului; Enescu – muzician si mare compozitor. In plus, ii stiam pe remarcabilul pictor Baba, pe sculptorul modern Brancusi, cunosteam Ciocarlia, Rapsodia romana, vazusem filmul artistic Stefan cel Mare, povesteste el insusi intr-unul dintre eseurile cartii. 
Am inteles ca, pentru el, Romania nu era doar numele unei tari, ci constituia un intreg univers cultural, incat, atunci cand, la randul meu, a trebuit sa raspund ce stiu eu despre China, mai ca as fi vrut sa imi las in jos, spre tablia mesei, bratul inclestat in acel skanderbeg marinaresc, in semn de consideratie pentru barbatul din fata mea. 
Atunci mi-a propus sa imi iau un nume chinezesc, Lu Bai An, Lu venind de la stravechea tara a lui Confucius, Bai (se pronunta: pai) de la poetul national Li TaiBai// Li Tai-pe, An de la un mare ganditor clasic. Am acceptat, iar peste ani l-am schimbat cu: Lu Bo An, dar acest lucru nu are importanta decat pentru istorie!
Cartea profesorului Wang Chuan a aparut la Editura de arta TaiBai din Nanjing, are 192 de pagini, iar pe coperta intai este reprodus un colt al Castelul Huniazilor.

Despre O istorie a relatiilor literare chino-romane, Zhong Luo Wenxue Guanxi Shitan, de profesorul univeristar Ding Chao din Beijing, data viitoare.

2 comentarii: